Între sacru și napolitane

Viața unui elev la un liceu teologic ortodox se împarte între materiile laice, studiul teologiei și misterele vieții de tânăr adult.

10.10.2018

De Elena Văduva, ilustrații de Oana Ispir

E 6:15 într-o dimineață de miercuri. Bogdan se ridică din pat și intră în baie. Cămașa e deja călcată și așteaptă pe umeraș, așa că se duce apoi liniștit să-și pregătească ceva de mâncare. De doi ani de când locuiește singur, adolescentul de 16 ani a învățat să-și încălzească mâncarea și să nu lase apoi farfuria murdară în chiuvetă. Îmbracă rapid cămașa albă, închide nasturii și începe să lege nodul de la cravată. Acum aproape doi ani nu putea s-o facă singur. Tatăl lui obișnuia să-i facă un nod simplu la cravată, dar pentru că lui Bogdan nu-i plăcea, a învățat din tutoriale de pe internet cum să lege un nod englezesc. Acum poartă cravata albastră cu floricele albe numai așa. Se mișcă destul de rapid, pentru că trebuie să ajungă la timp la școală, altfel pierde rugăciunea de dimineață. După ce-și verifică nodul cravatei în oglindă, își potrivește sacoul, își pune geanta pe umăr și închide ușa apartamentului în urma lui.

Bogdan nu e nici înalt, nici scund, și îi place eleganța elevilor de la teologie, chiar dacă vara în sacou este înăbușitoare. Are părul negru, tuns scurt, sprâncene groase, ușor curbate spre margini, un început de mustață și stă mai mereu drept.

*

Bogdan a mers pentru prima dată cu lumânarea în fața preotului la 5 ani. El nu-și amintește ziua asta, dar părinții i-au povestit că era Vohodul Mare, un ritual care reprezintă ultimul drum făcut de Iisus Hristos, așa cum îl descrie Biblia. A primit sarcina să care o lumânare imensă și să meargă în fața preotului până ajung amândoi în mijlocul bisericii, unde erau așezate pe o masă obiectele sfinte, cu vinul și prescurea. Pentru că e fiu de preot, nu a durat mult până a ajuns să stea în strana bisericii din satul său natal de lângă Dunăre, din județul Teleorman, unde tatăl lui ținea slujbe. A început să citească psalmii și să cânte alături de ceilalți cântăreți la 10 ani.

Școala generală a făcut-o în Turnu Măgurele, un oraș aproape de sat, și își amintește de ea ca de clădirea aia unde nu-l înțelegea nimeni. Băieții erau deseori răutăcioși și îi trăgeau scaunul, iar fetele îi luau apărarea și spuneau despre el că e cuminte și că nu ar trebui deranjat de ceilalți, dar nimeni nu le asculta vreodată. Știa mereu mai multe lucruri decât profesorul de religie în timpul orelor, așa că era luat peste picior și pentru asta. Așa s-a decis că vrea să facă liceul într-un loc unde să poată fi înțeles de colegi și a plecat să dea admitere la Seminarul Teologic Ortodox din București.

Ca el, peste 5.500 de liceeni învață la cele 36 de licee și seminarii teologice ortodoxe din toată țara, ce reprezintă un prim pas spre o carieră în biserică. În ciuda faptului că orice elev poate aplica la Facultatea de Teologie Orotodoxă, indiferent de liceul de unde provine, Bogdan crede că e important să faci faci primul pas încă din liceu.

*

E aproape ora 8, iar Bogdan încearcă să nu-și lase gândurile să zboare departe de capela școlii. Stă liniștit alături de ceilalți aproape 100 de colegi mai mari și mai mici care s-au adunat în paraclisul de la primul etaj din clădirea seminarului. Ascultă rugăciunea de dimineață și încearcă să nu bage în seamă faptul că unii colegi stau cu ochii în telefoane sau cer voie să iasă. Când ceasul bate ora 8 fix, coboară la parter și intră într-una dintre cele două clase destinate elevilor de clasa a X-a din liceu.

Prima oră e de dogmatică, o materie teologică unde învață despre cum să aibă o credință constantă și să nu se abată de la adevărurile ortodoxe. Pentru Bogdan, adevărurile ortodoxe sunt strâns legate de iubire și de existența lui Dumnezeu. Crede că lumea era un loc lipsit de iubire înainte, când domnea legea ,,ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar acum ar trebui să domnească legea iubirii și a înțelegerii. Dogmatica durează 50 de minute, iar spre tristețea lui Bogdan, pauza durează doar cinci. Urmează două ore de matematică, una de română, una de engleză, una de educație antreprenorială și una de dirigenție, până la 14:30. Pe lângă dogmatică, Bogdan și colegii lui studiază și alte materii teologice, precum spiritualitate, ansamblu coral, limba greacă sau muzică liniară.

La dirigenție se discută de obicei problemele colegilor care stau în internate. Sunt reclamate neînțelegeri, furturi de cămăși sau de lenjerie intimă de pe uscătoarele din holuri. Bogdan nu a vrut să stea în internat pentru că ține prea mult la intimitate și nu crede că s-ar fi simțit în largul lui dacă ar fi fost nevoit să împartă camera cu alte persoane. De asta a fost foarte încântat atunci când părinții au cumpărat un apartament în București, dar se mai simte singur câteodată. Îl fascinează însă problemele colegilor care ocupă dormitoarele de la etajele 1 și 2 și din mansarda clădirii seminarului.

Când sună clopoțelul, toți elevii se ridică și pornesc spre cantină. Bogdan speră să găsească sarmale cu mămăligă la felul doi.

*

Când i-a zis profesorului de matematică că pleacă să învețe la București, a primit un răspuns ironic despre cum nu o să reușească. Atunci a simțit că nici profesorul nu îl înțelege și că e musai să găsească un mediu potrivit personalității și convingerilor lui că trebuie să existe un Dumnezeu. S-a pregătit cu tatăl lui, a învățat Pilda Semănătorului și a plecat să dea admiterea în primăvara lui 2017. Când i-au cerut să cânte, Bogdan a cântat Sfinte Dumnezeule, glas 5, și a fost admis în examen, unde ține minte că a scris un eseu despre pilda învățată.

S-a mutat singur în toamna aceluiași an, când și-a lăsat părinții și fratele de clasa a VII-a în satul natal, și s-a izbit de primul semn că trebuie să se maturizeze: trebuia să aibă grijă de curățenia întregii case.

*

Sala de mese a cantinei e imensă. Bogdan simte că durează o veșnicie până dai cu mopul peste tot atunci când ești elev de serviciu și trebuie să ajuți la bucătărie. Asta când nu ești nevoit să cureți cartofi. Mesele au câte patru scaune, iar un meniu cu două feluri de mâncare și desert costă nouă lei. Mesele la cantină se plătesc lunar, dar dacă nu locuiești în internat, poți să mănânci unde vrei. Cei care, însă, locuiesc în clădirea Seminarului sunt nevoiți să ia masa la cantină, pentru că nu au program de voie în fiecare zi și oricum acesta se termină la 18:30. În fiecare zi se servește ciorbă, iar dacă e miercuri sau vineri, când se ține obligatoriu post, al doilea fel de mâncare nu conține deloc carne. În celelalte zile, elevii pot găsi în farfurii copane, sarmale sau alte preparate cu carne. Deserturile variază de la produse de cofetărie la napolitane de post. Bogdan și-a pierdut mult timp prin magazine în căutarea napolitanelor de la cantină, dar nu le-a găsit niciodată.

Uneori mai primesc și câte o sticlă de vin la masă. Mai ales în zile de sărbătoare. Își amintește cum de Paște un coleg a încercat să deschidă sticla de pe masa lor cu furculița. Bogdan era sigur că sticla o să explodeze, dar colegul lui a reușit să toarne vin în pahare fără probleme. Își spune rugăciunea după masă împreună cu ceilalți colegi din sala de mese și se gândește că trebuie să încerce să găsească napolitanele de post și în alte magazine.

Pe drum spre casă deseori se gândește dacă ar trebui să facă facultatea de istorie sau cea de artă sacră, o specializare a facultății de teologie ortodoxă  care pregătește pictori bisericești și restauratori de biserici sau de pictură bisericească. Știe sigur că vrea să învețe Teologie Pastorală, ceea ce i-ar permite să fie hirotonit ca preot, dar ar mai vrea și o a doua specializare, pentru că nu știe dacă o să-i calce pe urme tatălui. Alte facultăți nu îl atrag, deși a avut colegi care au terminat seminarul și au urmat cu totul alte drumuri. Oricum nu te poți angaja doar cu liceul de teologie. Elevii de-a XI-a pot începe să lucreze cu jumătate de normă într-o biserică pe post de cântăreți, dar oricum au nevoie de facultate ca să fie plătiți cu normă întreagă, așa că un liceu teologic nu îți oferă ceva mai mult decât ți-ar oferi unul laic. Poate doar un mediu și o abordare diferite.

El vrea, totuși, să încerce să devină preot și poate să se mute înapoi în sat, pentru că iubește liniștea de acolo. În același timp, biserica din comună este deja ocupată, deci nu ar avea un loc. Asta crede că e partea mai complicată în a termina o facultate de teologie pastorală: nu știi niciodată unde o să ajungi să lucrezi. Nu l-ar deranja nici să rămână în București, dar se teme că nici aici nu ar avea un loc.

Ar vrea să facă facultatea de istorie în paralel cu teologia, pentru că-l fascinează clădirile și obiectele vechi. Are o ediție a Noului Testament în limba latină din 1915, care aparținea unei rude mai îndepărtate, veteran din Primul Război Mondial, și pe care a primit-o de la tatăl lui. Mai are și o fotografie dintr-o arhivă a bunicului unei vecine, veteran și el. Când a primit-o, Bogdan a scos-o din ramă ca să o privească mai de aproape și a găsit în interiorul ramei o hârtie scrisă față-verso de un fost cântăreț din satul lui. Își amintește că a citit pe spate: „Marin Boagiu luat prizonier în Albania în 1916”.

În același timp, are o dragoste permanentă pentru desen și experimentează tot timpul în Photoshop. Când nu încearcă să creeze ceva de la zero, Bogdan dă culoarea fotografiilor alb-negru pe care le găsește prin arhive. A colorat poze cu soldați din Primul Război Mondial, cu preoți care erau prezenți pe front sau cu Regele Mihai în tinerețe. Ca să coloreze o fotografie petrece și câteva zile în fața calculatorului, pentru că trebuie să caute informații despre nuanțele uniformelor sau despre culoarea ochilor. Apoi trebuie să coloreze cu grijă fiecare parte din fotografie, altfel imaginea finală nu ar arăta deloc natural.

Bogdan s-a obișnuit să locuiască singur și să se trezească în fiecare dimineață de la 6:15. S-a obișnuit și cu slujba lungă de sărbători, când stă și 6 ore în picioare în paraclis fără să fi mâncat nimic. Crede că a găsit în sfârșit un loc unde este înțeles și unde convingerile lui sunt validate și chiar lăudate. Colegii nu îi mai trag scaunul, așa că nu mai are nevoie să fie apărat de fete. Oricum nu prea vede fete. Băieții din internat își dau întâlniri în timpul programului de voie, adică marțea, joia și în weekend, dar de fiecare dată trebuie să plece după 14:30 sau 12:30 în weekend și să se întoarcă înainte de 18:30. Petrecerile sunt aproape inexistente, pentru că tot ce intră în internat trebuie să treacă de control, așa că alcoolul nu poate exista în camerele băieților. Se mai adună câțiva într-o cameră și stau la povești, dar nimic mai mult. Bogdan are mai multă libertate, dar tot preferă cărțile de istorie și plimbările prin oraș pentru a descoperi case vechi în schimbul petrecerilor și întâlnirilor.

Se gândește serios dacă ar trebui să se întoarcă acasă în Teleorman după facultate, dar nu l-ar deranja nici să rămână în București dacă obține șansa asta. Deocamdată trebuie să se concentreze pe organizarea unei activității programate pe 1 decembrie, mai ales că a fost numit vice-președinte în Liga Culturală a liceului după ce a câștigat locul I la un concurs de eseuri despre sfinții din închisorile comuniste. Ar vrea, printre altele, să expună obiectele vechi pe care le deține din timpul Primului Război Mondial, pentru că, așa cum spune el, oamenii trebuie să fie conștienți de propria istorie și să aibă grijă de ea.

Elena Văduva

Reporter

A absolvit în 2018 Facultatea de Jurnalism la Universitatea București și a explorat în podcastul „Răzleții”, produs de DoR, căutările și nesiguranțele personale și profesionale ale celor de vârsta ei.

Oana Ispir

Ilustratoare

Ilustrator împrăștiat prin acuarele, dealuri, colaj, păduri, textile și tango.

CUVINTE-CHEIE

elev teologie

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile