Argumentele PRO și CONTRA a doi părinți, reprezentanți ai societății civile, în privința școlii online

Argumentele PRO și CONTRA a doi părinți, reprezentanți ai societății civile, în privința școlii online

Care este cel mai bun lucru pentru siguranța și dezvoltarea copiilor având în vedere actuala criza pandemică? Să facem cât mai multe eforturi să ținem școlile deschise sau să încercăm să ne adaptăm la școala online? I-am rugat pe Andreea Ionescu, fondatoarea grupului civic „Părinții cer schimbare”, și George Roman, director advocacy la Organizația Salvați Copiii, să ne spună părerea lor. Cei doi sunt și părinții a doi copii de școală generală.

Toate școlile din România funcționează în scenariul online de două săptămâni, perioadă în care pragul de 10 mii de cazuri noi este atins aproape în fiecare zi sau chiar depășit. 

 

Pe de altă parte, majoritatea țărilor au păstrat școlile deschise parțial sau integral în ultimele luni, dar au închis restaurantele, barurile sau au limitat vizitele la cei apropiați. Astfel de restricții par să aibă deja rezultate în scăderea numărului de infectări, arată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit The New York Times.  Săptămâna trecută s-au înregistrat 1.800.000 de noi cazuri în Europa, cu 200 de mii mai puține față de acum două săptămâni.

 

Dar dacă revenim la contextul local, se pune problema de câtă presiune mai poate suporta sistemul medical românesc și în ce măsură școlile pot respecta regulile sanitare din ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății: distanțare socială sau plexiglas - unde nu există suficient spațiu în clase astfel încât să fie păstrată distanța de minim un metru stabilită de OMS, măști, dezinfectanți etc.

 

O petiție împotriva învățământului online, inițiată de o mamă, a strâns din 5 noiembrie și până în prezent aproape 19 mii de semnături. Iar o altă petiție din vară, demarată de grupul civic „Părinții Cer Schimbare“, cerea ca familia să poată alege învățarea online invocând mai multe argumente privind riscul de sănătate la care pot fi expuși copiii sau rudele lor. După câteva zile, Ministerul Educației a precizat că elevul poate să învețe de acasă dacă prezintă o adeverință de la medicul de familie prin care să dovedească că el sau un alt membru al familiei prezintă comorbidități.


În același timp, mai multe organizații non-guvernamentale, printre care și Salvați Copiii România, au cerut ca autoritățile să prioritizeze deschiderea școlilor, în condiții de siguranță pentru elevi și cadrele didactice. Principalul motiv invocat de organizație: vor crește pierderile de învățare în rândul copiilor și inechitățile dintre aceștia. Despre programul de ore remediale pe care Salvați Copiii l-a desfășurat pentru preșcolari și elevi puteți citi aici.

 

Pentru că există argumente atât pro, cât și argumente contra, pentru școala online în vreme de pandemie i-am rugat pe Andreea Ionescu, fondatoarea grupului civic „Părinții cer schimbare“, și pe George Roman, director de advocacy la Salvați Copiii, să explice cum se poziționează pe acest subiect. Am vrut să știm care este perspectiva lor pentru că ambii sunt activiști în domeniul educației, dar și pentru că sunt părinți care au copii la școală. 

 

Andreea Ionescu este mama unui băiat în clasa a VI-a, elev la o școală din județul Constanța, care face școală online de mai bine de jumătate de an. George Roman este tatăl unei fete în clasa a II-a la o școală din Capitală, care învăța în sistem hibrid înainte ca București să intre în scenariul roșu.

 

Subliniem că deși opinia Andreei Ionescu am încadrat-o la categoria pro a dezbaterii, iar pe a lui George Roman la contra, perspectivele lor prezintă mai multe nuanțe.

trimitere ministru moldova


Care este opinia ta?
Votează pro Votează contra

Vezi comentariile din

64% pro
36% contra

Opinia Pro

Andreea Ionescu

Opinia Pro

Pe strada mea e pandemie. Nu am înţeles asta din prima clipă. Am negat şi eu o vreme. Însă, rapid, am realizat că nu se exagera deloc. Chiar era o problemă mare. Din acel moment, cândva prin primăvară, mi-a fost clar că viaţa noastră nu avea să mai fie la fel, cel puţin un an. Iar educaţia este parte importantă din viaţa noastră, deci nu avea nici ea cum să rămână la fel.


Eu îmi educ copilul tot timpul. Şi în vacanţe, şi în weekend-uri, şi în zile de sărbătoare. Fie că e la şcoală, acasă, sau în călătorii. Educaţia nu are pauză. Trăind în noua realitate, singura opţiune este adaptarea. Lupta cu virusul e prea mare pentru o simplă mamă. Am ales să observ, să caut soluţii, să mă adaptez. Iar şcoala online poate fi cea mai bună opţiune în cazul nostru. Aşa putem avea grijă şi de sănătate, în timp ce nu abandonăm educaţia.


Educaţia şcolară, în România, ne oferă puţină structură, puţin ajutor (în funcţie de profesor) şi cam atât. Restul ţine doar de noi. Este evident că aceste aspecte pot fi îndeplinite şi online. Nu văd nicio problemă în a schimba puţin mijloacele prin care lucrăm, pentru o vreme.


Nu spun, însă, că această soluţie (online) este potrivită tuturor copiilor. În ţara noastră sunt diferenţe uriaşe socio-economice între familii. Este din ce în ce mai evident că o soluţie UNICĂ nu are cum să rezolve nevoi atât de diferite. 


Nevoile unui copil cu un start dezavantajat ar putea include: hrana, îmbrăcămintea, confortul emoţional şi psihologic, educaţia celor 7 ani de acasă, şi abia la urmă matematicile avansate. Preocupările unui copil dintr-o familie cu situaţie socio-economică bună ar putea fi: ce sport să mai fac, ce curs extraşcolar să urmez, în ce tabără să mai merg, pe unde să mai călătorim ca să învăţ istorie şi geografie văzând locuri interesante, cum să învăț despre relaționare cunoscând oameni noi, cu obiceiuri şi culturi diferite.


Da, unii copii au nevoie să se întoarcă la şcoală. Fără discuţie.


Dar, oare, au la ce să se întoarcă? Conform unui studiu, realizat de asociaţia Human Catalyst, 450.000 de copii se duc cam degeaba la şcoală. În 1.024 de şcoli nu a existat nici măcar un elev cu media 5 la Evaluarea Naţională. Există copii care se descurcă mai bine, dar asta pentru că familia suplineşte într-o măsură foarte mare ceea ce ar trebui să se întâmple la şcoală. Cred că aşteptarea ca şcoala online să fie perfectă, în condiţiile în care şcoala clasică este în colaps, e total nerealistă.


Dar acei copii care au nevoie de mai multă libertate, de mai multe opţiuni, de politici adaptate? Şi aceşti copii au dreptul la o educaţie asigurată de stat, nu să li se pună piedici în dezvoltare.


Şcoala online ar trebui să rămână, opţional, o soluţie de viitor. Să fie o posibilitate pentru acele familii care pot să le asigure copiilor învăţare trainică, prin experienţe de viaţă reale. Şcoala online poate să le ofere o structură şi suport, dându-le în acelaşi timp o libertate mai mare de a învăţa şi în afara şcolii – libertatea de a învăţa în viaţa reală, văzând nemijlocit sate de munte, de câmpie şi de podiş (nu învăţând pe dinafară clasificări), văzând sate de pescari, cu oameni reali, nu memorând definiţia „habitatului uman” şi aşa mai departe.


Avantajele şcolii online pentru familia mea sunt:


- Mare economie de timp. Copilul meu are acum şansa să participe la tot felul de cursuri online, extracurriculare, la care înainte nu avea acces, din cauza distanţei fizice şi a lipsei de timp;

- Şcoala este acum nevoită să se modernizeze, adaptându-şi încet-încet metodele şi mijloacele;

- Un plus de socializare. Copiii socializează mai mult acum, online, iar dacă nu ar fi pandemie, în timpul salvat ar putea petrece şi mai mult timp afară cu prietenii sau colegii;

- Resursele online sunt o bogăţie. Noi le valorificam şi înainte, dar acum oferta este şi mai bogată;

- O libertate mai mare de mişcare. Putem călători, fără a lipsi de la şcoală;

- De când cu online-ul, prietena mea şi cu mine ne împărţim munca. Facem, pe rând, teme cu ambii copii (tot online), reuşind astfel să fim mai eficiente;

- În şcoala noastră, online-ul merge bine. Toţi profesorii îşi fac orele integral, începând din a treia zi de izolare, iar şcoala e dotată cu tot ce trebuie;


Revenind la pandemia de pe strada mea, mi-aş dori ca anul acesta:


Să nu mai avem atâtea pretenţii absurde de la copii. Să nu le cerem să performeze chiar mai bine decât o făceau în şcoala clasică. Să ne străduim să ne asigurăm că formăm la ei un minim de competenţe.


„Să nu mai insistăm atât cu marea notare, ca şi cum fără o notare strictă se prăbuşeşte tot sistemul. Să avem răbdare cu ei, să îi ajutăm, să îi învăţăm comportamente adaptate în online.“


Să nu mai avem atâtea pretenţii absurde de la profesori. Da, mulţi dintre ei nu-şi fac deloc munca. Alţii ies în evidenţă acum, prin comportamente inadecvate - să nu credem că aceştia erau altfel înainte sau că vor fi altfel pe viitor, dacă nu se intervine. Dar mulţi se străduiesc. Şi cred că acest lucru e suficient în vremurile tulburi prin care trecem. Şi profesorii învaţă acum lucruri noi. Să le dăm timp şi înţelegere.


Să nu mai avem atâtea pretenţii absurde de la noi, ca părinţi. Este OK să ne simţim scoşi din rutina noastră, este OK să ne simţim depăşiţi şi speriaţi, căci nu mai avem predictibilitate. Este OK. Vom fi bine.


„Este OK să greşim. Şi noi, şi copiii, şi profesorii. Din greşeli învăţăm. O greşeală poate fi un început, nicidecum un sfârşit.“


Totul va fi bine… până la urmă.


Opinia Contra

George Roman

Opinia Contra

Știu că, în această întreagă perioadă de pandemie, fiecare a încercat să se informeze despre cum trebuie să procedeze pentru a evita riscurile îmbolnăvirii de Covid-19. La fel ca alți părinți cu copii de vârstă școlară, am urmărit cu o îngrijorare destul de mare măsurile pe care autoritățile le-au luat pentru reînceperea școlii în septembrie. Mai ales că eram conștient de importanța revenirii la școală a fetiței mele și a reluării interacțiunii directe, nemediate tehnologic, cu prietenii ei și, evident, cu învățătoarea cu care toți colegii ei stabiliseră o relație foarte bună. 


Adoptate pe ultima sută de metri (unitățile școlare au fost nevoite să se pregătească în mai puțin de două săptămâni), ghidurile Ministerului Educației descriau cele trei scenarii (verde, galben și roșu) doar din perspectiva ratei incidenței de cazuri noi cumulate în localitatea școlii respective. 


Autoritățile au considerat că 1 metru este suficient. Asta practic însemna, pe scenariul verde, menținerea în aproape aceeași formulă a claselor chiar dacă în mediul urban majoritatea numără peste 30 de elevi, chiar 36, cum este în cazul clasei fetiței mele. 


Având în vedere că majoritatea sălilor de curs au aproximativ 50 de metri pătrați și că distanța fizică era stabilită la 1 metru, însemna că toți cei 36 de copii puteau fi prezenți în clasă. Cu toate că, în acea vreme, toate publicațiile științifice ori de știri menționau importanța reducerii numărului de elevi într-o clasă la grupe de câte 6-14 elevi. 


Din fericire, consiliul de administrație al școlii în care învață copilul meu, la fel ca multe altele din București, au adoptat scenariul galben, fiind în opinia mea și a altor părinți cel mai adecvat pentru protejarea copiilor și a cadrelor didactice împotriva pandemiei. 


„Salvați Copiii a consultat peste 5000 de copii în acest sens, iar feedback-ul lor a fost același: vor să se întoarcă la școală cu condiția asigurării celor necesare pentru a face posibilă respectarea regulilor sanitare.“ 

 

Noi, Salvați Copiii, considerăm că guvernul trebuie să-și revizuiască cât mai repede recenta decizie, inoportună în multe aspecte, de a trimite toți copiii în scenariul roșu.

Principial vorbind, însăși Constituția României ne spune că autoritățile sunt obligate să asigure „un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor”. 


Acest principiu se impune cu atât mai mult în acest context problematic în care drepturile copilului sunt serios amenințate. Nu mă refer doar la educație, pentru că și în sistemul de sănătate și în cel de protecție socială au fost neglijate intervenții importante în primele luni ale pandemiei. Copilul pare să fi dispărut din preocupările autorităților. 


Prin trimiterea copiilor acasă, dispare  o dimensiune esențială a protecției drepturilor lor: școala - instituția care, de exemplu, sesiza serviciile sociale asupra unor suspiciuni cu privire la abuzurile fizice ori neglijența gravă de care se fac vinovați unii dintre părinți. 


„Riscul este ca cei vulnerabili, din familii cu un statul social și economic precar, să devină cu adevărat invizibili instituțiilor de protecție.“ 


Salvați Copiii a propus ca soluție echilibrată și în acord cu principiul primordialității drepturilor copilului să fie posibilă aplicarea scenariului galben ori a scenariului verde în localități mai puțin afectate de incidențe ridicate al infectării cu noul coronavirus. 


Sunt școli, în rural cu precădere, care beneficiază de spații generoase, fiind clase în care nu sunt cuprinși mai mult de 10 elevi. Este puțin probabil ca, în aceste cazuri, școlile să devină vectori importanți de transmitere a virusului Sars-Cov-2 la nivelul localităților. 


Nu ar trebui să aplicăm pe un risc epidemiologic care variază de la comunitate la comunitate măsuri care pun în pericol dezvoltarea socio-educațională a tuturor copiilor din medii dezavantajate. Pentru copiii aflați în risc de sărăcie ori excluziune socială este crucială continuarea participării lor la școală.   


Cercetările științifice publicate de reviste de prestigiu, precum Nature ori The Lancet, converg către concluzia că transmiterea virusului Sars-Cov-2 de către copiii sub 10-12 ani este cu mult mai redusă decât incidența constatată la tineri ori adulți. Iar datele din alte sisteme educaționale arată un procent nesemnificativ de școli cu focare de infecție. 


De exemplu, în Australia, din cele aproape 20.000 de infectări la nivel național, doar 1.600 aveau legătură cu sistemul educațional, multe cazuri dintre cele din urmă având la origine de fapt surse de infectare exterioare școlii. Concluzia primară a raportului privind școlile australiene e grăitoare: „Sistemul preșcolar și școlile trebuie prioritizate în vedere deschiderii lor și menținerii lor deschise pentru a garanta un mediu de învățare echitabil și pentru a reduce efectele educaționale ale închiderii lor.”


Toate cercetările Salvați Copiii au arătat efectele negative ale educației online și ale izolării sociale. Nevoia interacțiunii sociale este cheia dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor, iar reducerea vieții școlare la comunicarea online va crea condițiile instalării stresului psihologic și anxietății sociale la cei mici. 


Totodată, calitatea actului educațional și progresul în achiziții al copiilor scade în lipsa unei alternări a prezenței fizice a copiilor și a activităților online. Copiii care trăiesc în comunități și familii aflate în sărăcie sau în condiții de marginalizare socială și economică vor pierde cel mai mult și pe termen lung. 


O anchetă sociologică de la mijlocul lunii octombrie a organizației Salvați Copiii a arătat că jumătate dintre părinți, elevi și cadre didactice apreciază că, în prezent, calitatea actului didactic din școală este mai slabă decât cea dinaintea crizei Covid-19. 


În plus, 28% dintre copii și părinții cu copii în școală au declarat că nu dețin resursele materiale necesare învățământului online (tablete, acces la internet). Iar patru din zece cadre didactice au probleme similare: din cauza lipsei dotării corespunzătoare a școlii cu tehnica digitală necesară și o conexiune adecvată sau pentru că nu dispun de materiale didactice adaptate mediului online - deficitul este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban. 


„Pur și simplu, nu ne permitem să închidem școlile în toate localitățile. România are mari restanțe la toate capitolele educației.“


Aproape 300.000 de copii între 7 și 17 ani nu se află în nicio formă de educație, iar 45.000 de copii părăsesc școala anual - câte o treime din fiecare ciclu (primar, gimnazial ori liceal sau profesional). 


Conform evaluării internaționale din 2018 (PISA), 4 copii din 10 pot citi un text, dar nu-l înțeleg, iar tot atâția nu sunt în măsură să facă calcule matematice simple sau nu au cunoștințe elementare despre viață, societate ori univers. 


Iar aspectul care mă înspăimântă cel mai mult este că, potrivit aceleiași evaluări, în România, doar un copil dintr-o mie aflați în situație de defavorizare socială și economică ajunge la înaltă performanță școlară, corespunzătoare nivelurilor 5 și 6 (n.r. - studii universitare).   


În țările din UE în care școlile continuă să funcționeze în condițiile impunerii unor restricții dure în alte domenii (închiderea magazinelor mici, prezența pe străzi la anumite ore, participarea redusă sau blocată la diverse evenimentele, activități sportive etc.), declarațiile decidenților politici au invocat necesitatea protecției copiilor împotriva gravelor consecințe ale neparticipării lor școlare. 


Țări cu o incidență a infectării mai mare decât a României au optat pentru continuarea educației în școli, evident acolo unde nu se înregistrează focare de răspândire a noului Coronavirus. În Franța, Marea Britanie, Irlanda, Germania sau Italia, deciziile de menținere a școlilor deschise pentru copii s-au fundamentat pe analize riguroase care au arătat că efectele negative de ordin educațional, social și emoțional vor fi atât de mari încât îi transformă pe copii într-o altă categorie de victime ale pandemiei. 

trimitere Keres



 
 

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile