Greva profesorilor continuă. Elevii nu se întorc la școală de luni. Care este noua ofertă a Guvernului

Greva profesorilor continuă. Elevii nu se întorc la școală de luni. Care este noua ofertă a Guvernului

Liderii de sindicat au anunțat că vor continua greva și luni, 12 iunie, refuzând oferta guvernanților: o primă tranșă de mărire salarială de 45%, de anul viitor, și vouchere anuale de 1.500 de lei. Anterior, prima tranșă de creșteri ar fi trebuit să fie de 40% în primul an de la adoptarea legii salarizării unitare și în următorii ani câte 30%. Oferta premierului Nicolae Ciucă a venit în timpul celui de-al treilea protest de stradă de la declanșarea grevei generale, organizat vineri, 9 iunie, care a adunat în fața Palatului Victoria zeci de mii de cadre didactice din toată țara. Profesorii vor intra astfel în a patra săptămână de grevă. Cel mai lung protest al profesorilor a avut loc în ianuarie 2000, când aceștia nu au mai intrat la cursuri pentru cinci săptămâni. 

10.06.2023

de Andreea Archip

UPDATE DUMINICĂ, 11 IUNIE ORA 10.00 „Luni va fi grevă”, a spus Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, după ce a ieșit de la discuțiile avute la Guvern în această dimineață. „Vrem să vedem acest proiect de ordonanță de urgență întâi, ne vom consulta cu colegii și vom da un răspuns mâine la ora 10.00. Așadar, mâine este grevă”, a mai specificat liderul de sindicat. De asemenea, aceștia au cerut de la Guvern să le explice exact creșterea salarială promisă din ianuarie 2024, cea de 50%, la ce valoare se va raporta.  

„Am afirmat că ne dorim să încheiem acest conflict de muncă pentru că este absolut o chestiune de responsabilitate față de sistemul de educație, copii și părinți. Prin ordonanța de urgență pe care am adoptat-o astfel încât să putem să încheiem acest conflict, pe care o vom pune în transparență astăzi, am agreat creșterea salariilor la nivelul valorii de 25%. De asemenea, am agreat ca de anul viitor, pe noua grilă a salarizării, salariul debutantului să fie salariu mediu brut pe economie, de asemenea procentului de 40% pe vechea ordonanță de urgență va crește la 50% și vom acorda acele sume suplimentare de 1.500 de lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar și 500 de lei pentru personalul nedidactic”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

„Probele scrise ale Evaluării naționale și de Bacalaureat rămân în calendar”, a spus ministrul Educației Ligia Deca în deschiderea ședinței de Guvern. În cadrul acesteia vor fi aprobate trei acte normative care decid: 

  • Echivalarea probelor de competențe cu mediile din anul de liceu;
  • Susținerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile de titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care n-au putut să aibă loc;
  • Evaluarea la clasa a VI-a nu se va mai susține în acest an.

UPDATE ORA 21.30 Guvernul ar fi venit cu o nouă ofertă pentru profesori după ce aceștia au anunțat că rămân în grevă și săptămâna viitoare, scrie News.ro. Le-ar fi promis profesorilor o creștere salarială de 25% și în plus, o nouă creștere, pe noua grilă, de 50%, începând cu 1 ianuarie. Anterior, promisiunea primei etape de creștere era la 45% din care se scădea creșterea obținută de la 1 iunie. Rămâne valabilă și oferta voucherelor anuale de 1.500 de lei până în 2027. Guvernul le-ar fi cerut sindicatelor, dacă acceptă oferta, să anunțe mâine la ora 9.00, din Palatul Victoria, că greva se încheie.

Sindicatele sunt în acest moment în ședință cu ceilalți lideri din țară pentru a lua o decizie. 

Ce le-a oferit guvernul profesorilor, de fapt:

  •  prima tranșă de creștere, după aprobarea legii salarizării unitare, să fie de 45%. Anterior, prima etapă ar fi însemnat o creștere de 40%, iar următoarele două de câte 30%, toate însumate pe parcursul a trei ani. Din acest procent ar urma să se scadă creșterea obținută din luna iunie 2023, care este în medie, de 16%. După cele trei tranșe de creșteri, salariul cel mai mic din învățământ ar fi cel mediu pe economie la acel moment (astăzi, salariul mediu net pe economie se ridică la 4.200 de lei);
  • un voucher de 1.500 de lei acordat în fiecare an, de 5 octombrie - Ziua Mondială a Educației, până în 2027. 

„Greva continuă”, a spus succint Marius Nistor, președintele Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, astăzi, 10 iunie, ca o concluzie a discuțiilor pe care le-au avut cu liderii de sindicat din țară. 

Școala 9 a prezentat o cronologie a negocierilor din ultimele trei săptămâni:

  • 17 mai - 21 mai: Negocieri sindicate - Guvern și o grevă de avertisment

Mișcarea de protest a început cu o grevă de avertisment în 17 mai, când, timp de două ore, cadrele didactice nu și-au ținut orele. Marile sindicate din educație au spus că greva nu ar trebui să fie o surpriză, a mai fost precedată de alte semnale de alarmă din 2021 și până acum. Semnale ignorate de autorități, au acuzat dascălii, care și-au exprimat neîncrederea în modul în care autoritățile se vor ține de promisiuni.

La acel moment, erau în jur de 150.000 de profesori care s-au alăturat grevei, adică peste 60% din întregul personal, la care s-au adăugat și 50.000-60.000 de persoane din cadrul personalului auxiliar. 

Au urmat mai multe zile de discuții între sindicaliști și miniștri, prima în ziua grevei de avertisment, care n-au ajuns însă la o concluzie. Sindicatele s-au întâlnit apoi cu premierul Nicolae Ciucă în 21 mai, într-o altă încercare a Guvernului de a opri greva generală. Guvernul le-a propus stimulente financiare pentru profesorii debutanți și cadrele didactice titulare din școlile aflate în zone defavorizate și le-au oferit promisiunea că salariile lor vor fi mărite prin noua lege a salarizării. Profesorii nu au fost de acord.

La acea întâlnire, premierul le-a spus sindicaliștilor că și-au ales un moment nepotrivit pentru a face grevă, având în vedere, pe de-o parte, că aceasta are loc aproape de perioada examenelor finale și, pe de altă parte, că se pregătește schimbarea guvernului, consultări care au fost puse pe pauză de guvernanți pentru a rezolva criza din educație.

  • 22 mai: Prima zi de grevă

Peste 60% dintre profesori au intrat în grevă generală. În unitățile de învățământ în care cadrele didactice s-au alăturat protestului nu s-au ținut ore, iar elevii nu au fost la școală. Au fost însă și școli în care cursurile s-au desfășurat normal.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că majorările salariale pe care le cer sindicatele ar adânci deficitul bugetar și „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”.

  • 24 mai: Oferta Guvernului, două prime pentru profesori

La o nouă rundă de negocieri, Executivul le-a propus profesorilor două prime: una de 1.000 de lei în iunie, una de 1.500 de lei în octombrie. Sindicatele nu au fost de acord.

Într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a avut primul mesaj către profesori în contextul grevei generale. El a spus că solicitările dascălilor sunt legitime și Guvernul va face tot posibilul să le îndeplinească, dar aceștia trebuie „să se întâlnească undeva la mijloc” pentru că cererile nu pot fi îndeplinite imediat.

  • 25 mai: Primul protest în stradă

În a patra zi de grevă, mii de profesori s-au adunat în fața Guvernului și au pornit într-un marș până la Parlament. Alături de cadrele didactice au fost și elevii.

Au avut loc noi negocieri între sindicate și Executiv, în care sindicaliștii au cerut majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii salarizării și emiterea unei OUG prin care să se garanteze prin aceasta că salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu net pe economie, de 4.000 de lei.

Guvernul a răspuns cu aceeași ofertă de cu o zi înainte.

  • 29 mai: Aceeași ofertă sub altă formă

O nouă ofertă a Guvernului, de această dată sub formă de vouchere valorice, de 2.000 de lei, pe care cadrele didactice să le primească în iunie și în octombrie. A fost o propunere asemănătoare celei din 24 mai. Sindicatele nu au fost de acord și au insistat, în discuțiile cu reprezentanții Executivului, salarii crescute până la sfârșitul anului, dar raportat la salariul minim de 3.000 de lei. Ei au mai cerut ca printr-o ordonanță de Guvern să le fie garantat că în legea salarizării care va intra în vigoare anul viitor, profesorul debutant să aibă baza salarială la nivelul salariului mediu pe economie, adică 4.000 de lei.

S-a adus prima dată în discuție posibilitatea amânării examenelor de Bacalaureat și Evaluarea Națională.

  • 30 mai: Al doilea protest major al cadrelor didactice

Într-o altă rundă de negocieri, Guvernul a venit către profesori cu aceeași ofertă de cu o zi înainte, pe care sindicatele din învățământ au refuzat-o categoric. După eșecul discuțiilor cu premierul Nicolae Ciucă, sindicatele au mutat negocierile în curtea șefului statului.

În timpul acesta, câteva mii de profesori s-au strâns în Piața Victoriei din București în cea de-a doua manifestație de stradă și cea mai mare, de la declanșarea grevei. La fel ca la primul protest, au ieșit, în semn de susținere față de cadrele didactice, și elevi, iar mulțimea a mers în marș spre Palatul Cotroceni. Aici, sindicaliștii au discutat timp de o oră și jumătate cu președintele Klaus Iohannis, care le-a spus că ceea ce cer aceștia, adică o creștere imediată a salariilor, nu se poate îndeplini. Șeful statului le-a promis însă că va gira un acord politic prin care să le fie garantate solicitările prin legea salarizării.

Profesorii aflați dincolo de poarta Administrației Prezidențiale nu au acceptat și au scandat că nu vor ceda.

Ministerul Educației a prelungit înscrierea la Bacalaureat până pe 9 iunie.

  • 1 iunie: OUG pentru creșterea salariilor și reproșurile lui Iohannis

Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care salariul personalului didactic a fost majorat, din această lună, cu 1.000 de lei brut, iar cel al personalului nedidactic cu 400 de lei.

Profesorii au fost nemulțumiți de măsura cu care a venit Executivul - și de faptul că instituția a aprobat-o înainte ca sindicatele să-și spună punctul de vedere. Cadrele didactice au acuzat că în normă lipsește chiar principala lor revendicare, și anume, garantarea că în noua grilă de salarizare venitul debutantului va pleca de la salariul mediu pe economie, adică 4.000 de lei.

Guvernul a spus că promisiunea se regăsește în nota de fundamentare a ordonanței. În replică sindicaliștii au atras atenția că aceasta nu are valoare legislativă, deci nu poate fi luată drept o garanție.

De la Chișinău, Klaus Iohannis le-a cerut profesorilor să înceteze greva, care „a durat un pic mult”, pentru că au primit deja tot ce au cerut. „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Au primit tot ce s-a cerut, repet, tot ce au cerut, acuma în ce temei să mai continue greva?”, a declarat șeful statului, după summitul european din Republica Moldova.

  • 2 iunie: Ministrul Educației, prima conferință de presă în trei luni

După ce sindicatele au spus public că nu vor suspenda greva pentru examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională, ministrul Educației Ligia Deca a făcut apel la cadrele didactice să se gândească la elevii din anii terminali și la faptul că se află într-o stare de incertitudine. În prima conferință de presă din ultimele trei luni, Deca a susținut că „nu există varianta să anulăm perioada de examene”, ci va fi cel mult amânată.

Întrebată de jurnaliști cum i-a susținut personal pe profesori în fața colegilor din Guvern care au aprobat o măsură cu care dascălii nu au fost de acord, ministra a spus că deși e de partea acestora, prioritatea instituției pe care o conduce este asigurarea dreptului la educație, „iar asta putem face numai împreună”.

  • 4 iunie: „Nu ne mai trimiteți la clase!”

Greva profesorilor va continua până când Guvernul va introduce prin ordonanță majorarea salariului de debutant, astfel încât să pornească de la 4.000 de lei net, au transmis duminică sindicaliștii, într-un comunicat de presă. Ei s-au declarat nemulțumiți de promisiunile Guvernului și de modul în care acesta a decis să rezolve problemele financiare din educație: printr-o grilă de salarizare întinsă pe trei ani.

Profesorii l-au criticat, de asemenea, pe șeful statului pentru afirmațiile sale din 1 iunie.

„Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!”, au mai transmis profesorii.

  • 9 iunie: profesorii au organizat un nou protest de amploare în Capitală, în timp ce liderii de sindicat au fost chemați la negocieri la Guvern. După o zi de deliberări, aceștia au refuzat-o. 

 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

greva generala continuă, profesorii continua greva, cursurile nu se reiau

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile