colaborator

Bianca Vasile

Bianca este elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, profilul filologie. Este pasionată de scris, citit și muzică, iar în viitor i-ar plăcea să urmez o carieră în jurnalism.

Alte articole

if($j > 2) continue; ?>
Clasă

Zece elevi au câștigat Olimpiada Internațională de Astronomie, doar cinci au primit bani de la stat. „Dacă se laudă cu ei, ar trebui să-i și premieze”

de Alexandra Șerban

Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.

09.03.2023
if($j > 2) continue; ?>
Cancelarie

Tânărul de 24 de ani care dă meditații la istorie fără să fi fost o zi profesor și fără să fi terminat facultatea de profil

de George Herlaș

Marian Gorocilă sau Goro, cum îi spun cei care îl cunosc, are 24 de ani și peste 100 de elevi la meditații, cam cât o școală de la țară. Deși nu e profesor într-o instituție de învățământ, el predă, din pasiune, istorie unor elevi din toată țara printr-un curs pe care l-a construit anul trecut. Îi pregătește pentru proba de istorie de la Bac sau pentru admiterea la Academia de Poliție unde e nevoie de această materie. Mii de persoane urmăresc conținutul educativ pe care îl creează pe rețelele de socializare. Școala 9 a vrut să afle de la Goro cum și-a organizat această „școală paralelă” în privat și ce crede despre cea de stat. 

05.06.2023
if($j > 2) continue; ?>
Clasă

Anca Mezei, educatoarea din Săcele, Brașov, care îi învață pe copii limba romani și să fie mândri de etnia lor

de Ema Tănase

Când era elevă, Anca Mezei se simțea respinsă de învățătoarea sa. A ajuns educatoare și pentru asta, să îndrepte prin alți copii răul ce i s-a făcut ei. „Ce, și tu dai bacul? Nu cred că vei reuși” i s-a spus în clasa a XII-a. A reușit însă să depășească toate aceste lovituri și în acest an a primit distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Predă limba romani și dansurile tradiționale rome, susține cursuri pentru părinții din comunitate, strânge donații ca elevii ei să se simtă apreciați și integrați. 

14.07.2022
Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile