Școala Gimnazială nr. 89 „Nicolae Labiș” i-a așteptat pe elevi luni, 11 septembrie, în prima zi de școală, cu pereții sparți, în praf, zgomot de polizor și ciocane. Unul dintre corpurile de clădire a intrat în renovare, astfel că elevii au fost înghesuiți, pentru câteva ore, cât să-și primească manualele, în câteva săli de clasă, și au intrat pe rând, în trei ture. Așa va funcționa, de altfel, școala cel puțin o perioadă: în trei schimburi, cu ore de 35 de minute. Părinții și elevii sunt revoltați: „E stresant, mai ales la clasa a VIII-a. O să ne bazăm pe meditații”, spun ei. În trei schimburi se învață în alte zece școli bucureștene.
11 septembrie a reprezentat anul acesta începerea școlii nu doar pentru elevii români, ci și pentru mii de elevi ucraineni refugiați în România. Între 30 și 50% dintre ucrainenii refugiați în Europa sunt copii și doar jumătate dintre ei au fost înscriși în țările gazdă în sistemul educațional, potrivit unui raport publicat de Agenția ONU pentru Refugiați. Unii dintre elevii ucraineni continuă să studieze online cu profesori din Ucraina, ei neștiind nici acum dacă studiile din România le vor fi recunoscute.
După ce am vorbit cu elevii despre școală, a venit rândul cadrelor didactice să ne răspundă ce înseamnă să fii profesor azi în România? E un job sau o vocație? Ce poate fi schimbat în bine și ce funcționează deja? Adresăm întrebări cadrelor didactice despre sistemul de educație românesc, de la angajarea în sistem până la lucrul la clasă, metode de predare, relația cu elevii și părinții. Și îl lansăm astăzi, la începutul unui nou an școlar care începe sub regulile unei noi legi a educației și a schimbărilor din sistem.
