O lectură de 15 minute.
Zeci de case strânse unele în altele, acoperiș de tablă sau prelate de plastic lângă țiglă nouă, solidă. O întindere de străzi cu nume de rezonanță câmpenească: imaș, livezi, cascade, vâltoare, paltini, toporași. Pe Lacul Bucura, din Ferentari, nu din Munții Retezat, este Școala RUT, unde vin zilnic copii ai cartierului, din familii care se confruntă cu sărăcie, marginalizare, din casele astea mici și fără condiții.
Sectorul 5 este cel mai sărac din Capitală. Are cel mai mic buget și cele mai mari nevoi sociale: aici, la sfârșitul lunii iunie a anului trecut, erau înregistrați peste 1.800 de șomeri, de două ori mai mulți decât în Sectorul 1.
Școala RUT a început ca un centru de zi și funcționează din 1994 ca o școală particulară acreditată. Vine în sprijinul copiilor care nu se pot înscrie în sistemul de stat din cauza vârstei sau a situației materiale precare. Aici, copiii participă la ore, primesc sprijin personalizat pe nevoile educaționale și o masă caldă, fără costuri.
E noiembrie. În Laboratorul de CES din școală, psihopedagoga școlară Ana Vasile își începe programul.
Doi, patru, șase, opt, zece
Astăzi, elevii ei, Nicoleta, David și Denisa învață grupurile de litere „che” și „ci”. Cu sprijinul Anei, copiii citesc pe litere sau pe silabe. „Pereche”, „maci”, „rachetă”, „saci”, „cinic”. Apoi citesc câte o propoziție fiecare. „Cartea era veche și fragilă”.
David transcrie pe caiet cuvinte cu grupul de litere „ci”, iar fetele au de transcris cuvinte care îl conțin pe „che”.
Apoi trec la matematică. Ieri au învățat să numere din doi în doi, așa că încep cu o recapitulare. Fiecare copil ia câte o baghetă și încep să numere ursuleții colorați de mărimea unei nuci și grupați câte doi.
Doi, patru, șase, opt, zece.
- „De ce am învățat să numărăm din doi în doi?”, îi întreabă psihopedagoga.
- „E mai rapid”, răspunde David.
Curând clasa e inundată de copii. S-a sunat de ieșire și toți vin în Laboratorul de CES de la ultimul etaj al școlii măcar în vizită.
„Doamna, am citit o carte de cinci puncte”, „Doamna, pot să mai iau o carte?”, „Doamna, eu urmez după”.
Un laborator ca în America
Laboratorul este dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale înființat în urmă cu 12 ani în Școala RUT și este inspirat din sistemul de învățământ american.
E o cameră cu o mochetă albastră, două mese lungi, în ju3Imageaddexpandmore-dotsrul cărora stau scaune în aceeași culoare cu mocheta și multe fișe de lucru și cărți. Pe peretele vestic sunt desenate un curcubeu, o fetiță și un băiețel înconjurați de cărți.
Aici, Ana Vasile e psihopedagogă școlară de zece ani. A venit imediat după ce a terminat licența și în primii ani de predare a făcut și un masterat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, numit „Școală Incluzivă”. Masterul pe care l-a terminat este despre „cum reușim să sprijinim copiii care au cerințe educative speciale să se integreze în școala de masă”.
Înainte de asta a făcut voluntariat în mai multe organizații, așa cum este Salvați Copiii. „Îmi doream să lucrez cu copii din medii defavorizate. Mi s-a părut că e mare nevoie de asta”, povestește Ana.
Pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale în școlile de masă, există profesori de sprijin care ar trebui să stea la ore cu acel copil. În realitate, un profesor de sprijin ajunge să petreacă maxim două ore pe săptămână cu fiecare copil. Are o normă de 16 ore la 8-12 copii cu deficiențe moderate sau ușoare sau 4 copii cu deficiențe grave, potrivit metodologiei.
Funcția pe care o are Ana acum a fost creată în urmă cu un deceniu de o româncă care studiase psihopedagogie în America și care a venit la școala RUT ca voluntară. „A venit și a creat acest proiect în școală pentru că a observat că există copii care sunt extrem de în urmă și care nu puteau să învețe în clasă în același timp cu ceilalți.”
În urma evaluărilor pe care le-a făcut a descoperit mai mulți copii care aveau nevoie de sprijin, așa că a solicitat un spațiu pe care să-l folosească pentru a lucra cu aceștia. Până la acel moment, în cadrul școlii nu a existat o abordare de acest fel.
Cea care a creat programul lucra cu copiii pe ce aveau nevoie astfel încât să poată să recupereze și să se integreze cu ceilalți colegi din clasă, dar la vremea aceea nevoia era mult mai mică.
După doi ani, voluntara a trebuit să plece, așa ca a căutat o persoana care să o înlocuiască în această funcție. Din acel moment Ana a preluat postul.
De la 12 copii în 2018, la 40 în 2024
Acum, în laboratorul de CES vin săptămânal aproape 40 de elevi ai școlii. Opt dintre ei au fost diagnosticați și au un certificat de orientare școlară, document care ghidează parcursul educațional al copilului, fiind emis emis în urma unei evaluări realizate de către CMBRAE (pentru București) sau CJRAE (pentru alte județe). Restul până la 40 sunt copii care, în urma evaluărilor Anei, au nevoie de sprijin suplimentar pentru că sunt în riscul de a avea o întârziere semnificativă în învățare. „Eu încerc să-i grupez și să lucrez cu ei pe ce au nevoie, am copii de la clasa pregătitoare până la clasa opta”, explică psihopedagoga.
Povestește că a întâlnit și cazuri în care a fost nevoie de o intervenție susținută. Anul trecut, spre exemplu, a avut un elev de clasa a V-a care a venit din mediul rural la Școala RUT și nu știa literele și cifrele.
„A trebuit să-l iau de la nivelul la care se află, adică să lucrăm ca la clasa pregătitoare. Dar, în general, la noi în școală nu avem cazuri atât de extreme. Scopul meu este ca niciun copil să nu ajungă în clasa a V-a fără să știe să scrie sau să citească”, spune profesoara.
Are elevi pe care îi cunoaște „dintotdeauna”. An de an discută cu învățătorii de la clasă și îi evaluează pe copii să vadă în ce punct se află și dacă au nevoie de intervenția ei.
„Dacă cazul este extrem de grav și există mai multe tulburări acolo, poate tulburare de atenție, poate tulburare de comportament, pe partea de logopedie poate mai au nevoie, atunci încerc să accesăm cât mai multe servicii pentru copilul respectiv. Uneori apelăm la alte ONG-uri.”
Cei care au certificat de orientare școlară, au predominant tulburări de dezvoltare a abilităților școlare, dislexie, disgrafie, discalculie, deficit de atenție cu hiperactivitate, tulburare de limbaj, de opoziție provocatoare, intelect sub medie, liminar și tulburare de atașament reactiv.
„Asta înseamnă că noi trebuie să ne adaptăm la nevoile lui și să intervenim, indiferent de ce scrie pe diagnostic. Ceea ce observ eu la copiii pe care îi am e că la ei există un decalaj semnificativ față de ceilalți colegi din clasă”, povestește Ana.
În urmă cu 6 ani în Laboratorul de CES veneau săptămânal aproximativ 12 copii, din ce își amintește psihopedagoga școlară. „A crescut foarte mult numărul de copii”, atrage ea atenția.
Foarte mulți n-au fost la grădiniță și au dificultăți în ceea ce privește limbajul, comunicarea sau motricitatea.
Primii ani din viață sunt cei mai importanți în dezvoltarea copilului, după cum arată mai multe studii. Rata de participare la educația și îngrijirea timpurie a copiilor cu vârsta peste 3 ani este scăzută și în scădere, fiind și sub media Uniunii Europene, potrivit Eurostat.
Directorii și cadrele didactice își doresc să urmeze cursuri cu tematica CES, a arătat un studiu despre educația timpurie în România. Ei au menționat și că în grădinițele românești e nevoie de mai mulți îngrijitori, psihologi, logopezi, profesori de sprijin și terapeuți pentru copiii cu CES.
„Două ore nu sunt de ajuns și intervenția e minimală”
E nevoie de mai multe posturi pentru profesorii itineranți sau de sprijin, e de părere Ana.
Un profesor itinerant și de sprijin este un cadru didactic specializat în psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie, care să le ofere asistență educațională elevilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă, potrivit metodologiei.
Alocarea posturilor se face în funcție de numărul și tipul elevilor cu cerințe educaționale speciale pe care îi asistă. Doar că numărul de copii care îi este alocat fiind mare, timpul petrecut cu fiecare este doar în jurul a două ore. Două ore dintr-un orar săptămânal de minimum 20.
„Este foarte puțin, pentru că tulburările sunt foarte variate, nevoia de sprijin este foarte mare. Mai ales în cazul copiilor care au autism, se intervine foarte mult, cu foarte multe ore de terapie, de socializare, de stimulare. Două ore nu sunt de ajuns și intervenția e minimală, în opinia mea. Are impact foarte mic”, crede Ana Vasile.
„În plus, nu prea sunt decontate serviciile acestea de logopedie, de terapie comportamentală și, în cazuri de genul, e nevoie de sprijin cât mai mare pentru acești copii, din cât mai multe surse”, adaugă.
În Ferentari mulți copii provin din familii dezavantajate financiar și locativ. Din experiența de aici, Ana admite că nu sunt puține cazurile în care familiile nu reușesc să susțină învățarea copilului. „Nu pot să-l ducă la logoped, nu pot să-l ducă la terapeut și în plus, uneori se întâmplă ca părinții să nu știe să scrie, să citească, deci nici măcar sprijinul pentru realizarea temelor nu îl pot susține”, povestește ea.
Intervenție psihopedagogică și educație remedială
În Laboratorul de CES, Ana face „o combinație între intervenția psihopedagogică și educația remedială.” Se concentrează pe stimularea cognitivă și a limbajului, pe motricitate, dar în același timp predă și conținuturi. Aici, copiii învață literele și cifrele, apoi învață să citească și să facă calcule matematice.
„Scopul meu este ca el să ajungă să se integreze alături de ceilalți și apoi să fie independent în învățare”, spune Ana.
„Într-adevăr, procesul este de lungă durată, adică mie poate să-mi ia un an și jumătate să-l învăț pe un copil să scrie și să citească”, admite ea.
Intervenția ei se oprește în momentul în care învățătoarea sau profesorii de la clasă îi spun că elevul se descurcă „mult mai bine”.
Pe lângă relația strânsă pe care a format-o cu învățătorii și profesorii, Ana și-a creat și o bază de materiale pe care o folosește an de an.
Biluțe, castane, ursuleți
Crede că materialele concrete, așa cum sunt imaginile și obiectele fizice, ajută foarte mult în învățare. „Dacă vrem să învățăm înmulțirea, trebuie să pornim de la adunare repetată și putem chiar să îi dăm biluțe, castane, ursuleți, orice lucruri mici pe care ei le pot manipula, să înțeleagă ce înseamnă să aduni și cu ce ne ajută pe noi înmulțirea.”
Când vine vorba de părinți, Ana povestește că în cele mai multe cazuri, aceștia conștientizează că nu au de unde să obțină alt sprijin și se bucură că cineva se oferă să lucreze gratis cu copilul lor.
Existența unui Laborator de CES în fiecare școală ar fi „un lucru extraordinar”, spune psihopedagoga școlară. Crede, însă, că până la a ajunge la un laborator în fiecare școală, suplimentarea posturilor de profesor de sprijin ar fi un prim pas. „Funcția aceea există deja în cazul sistemului de învățământ, este normată și atunci dacă ar suplimenta numărul de specialiști, clar ar avea un impact. Decidenții ar trebui să aloce acei 6% din PIB pentru educație ca acest lucru să se întâmple.”
De la 1 ianuarie, angajările în sistemul public au fost suspendate prin „ordonanța trenuleț”, ordonanță care cuprinde o serie de măsuri menite să reducă deficitul bugetar. Blocarea angajărilor face ca inițiativele precum cea implementată de Ana Vasile să rămână izolate, fără posibilitatea de a fi replicate și în alte școli.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.
