V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
Numai în pandemie, 8.000 de copii s-au întors din străinătate și au fost înscriși la școli din toată țara. Prin acești elevi, sistemul românesc de educație este pus față în față cu cel din Italia, Spania, Franța, Anglia. Despre adaptare, a elevilor remigranți cu noua școală și a profesorilor români la nevoile acestora, vorbesc în această săptămână profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș.
Pete Moorhouse este sculptor la bază, dar de 25 de ani își ia pasiunea asta și o duce în grădinițe. El însuși educator, Moorhouse îi învață pe copii cum să construiască obiecte din lemn și cum să folosească și alte materiale în combinație cu lemnul, de exemplu piese lego sau textile. „Cred că este atât important să le oferim copiilor această autonomie și libertate pentru a-și dezvolta ideile”, spune Pete Moorhouse, într-un interviu pentru Școala 9.