Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
„Avem copii curioși, dar mai puțin motivați”. O spune profesorul universitar Dragoș Grigorescu, dar și multe alte cadre didactice din toată lumea. Asta și pentru că există mulți „vânători ai curiozității”, cum îi numește acesta - „expunerea la ecran, hipersocializarea”. Profesorul scrie o cercetare despre curiozitate și a explicat pentru Școala9 ce înseamnă să dirijezi curiozitatea copiilor în sala de clasă și cum poți regla necunoscutul pentru ei, astfel încât să faci din învățare un proces de descoperire.
Dramaturgul Mihaela Michailov a intervievat profesori, părinți și inspectori școlari pentru a documenta Limite, un spectacol care vorbește despre „școala în care nimeni nu își găsește locul și sensul”.