Ce trebuie să știi despre începerea școlii

Ce trebuie să știi despre începerea școlii

Luni, 8 septembrie, profesori din toată țara vor protesta în București, iar parte dintre cei care nu ajung în Capitală vor boicota începutul de an școlar. Ce înseamnă concret asta?

04.09.2025

de Raluca Cristea

Buchete de flori, entuziasm, haine la prima purtare, slujbă religioasă, speech-uri de la primar, director și profesori, prima strigare de catalog din an. Câte din toate acestea vor mai avea loc pe 8 septembrie 2025 când sindicatele din educație așteaptă mii de oameni să protesteze în București, iar cei care rămân în sălile de clasă să boicoteze prima zi de școală.

Vă explicăm tot ce trebuie să știți legat de întoarcerea la școală!

Programul protestului

La protestul de luni, 8 septembrie, vor veni cadre didactice din toate județele, inclusiv din zone îndepărtate de Capitală, cum sunt Satu Mare, Botoșani, Iași, Timiș sau Caraș-Severin. Organizațiile studențești și Consiliul Național al Elevilor, dar și alți activiști din București, și-au exprimat deja sprijinul și vor participa la manifestație.

  • Adunarea participanților (din estimările sindicatelor, peste 30.000 de participanți): ora 10:30 – 11:00;
  • Protest în Piața Victoriei: între 11:00 și 12:00;
  • Marș spre Palatul Cotroceni, urmat de manifestație în fața Președinției.

Ce se întâmplă în școli

Sindicatele fac apel la boicotarea activităților școlare, astfel încât profesorii care nu pot participa în piață să se alăture cauzei: fie să stea în cancelarie, fie să protesteze în fața unității de învățământ.

Mai multe unități de învățământ din țară au început deja să anunțe dacă se alătură sau nu protestului cadrelor didactice. 

- Școala Gimnazială Nr. 7 din Mediaș, de pildă, a transmis în urmă cu câteva ore părinților și elevilor că luni, 8 septembrie, nu se va desfășura deschiderea anului școlar în mod obișnuit. „Știm că această situație creează neplăceri și pentru dumneavoastră, și pentru copii. Însă este important să înțelegem că afectează întregul sistem de învățământ, pe termen lung: elevi, părinți și profesori deopotrivă. Protestele noastre nu sunt pentru salarii, ci pentru un sistem educațional stabil, respectat și de calitate, de care au nevoie copiii noștri”, scrie colectivul de cadre didactice pe Facebook. Astfel, potrivit unității școlare, elevii claselor primare vor fi preluați de către învățătoare, iar elevii ciclului gimnazial vor merge în sălile lor de clasă, însoțiți de profesori sau diriginți.

Părinții trebuie să urmărească comunicatele școlilor pentru a afla exact ce se întâmplă în unitatea la care învață copilul lor sau pot lua legătura cu conducerile unităților de învățământ pentru clarificări suplimentare. Se așteaptă, însă, ca majoritatea școlilor să participe la boicot.

În ceea ce privește zilele următoare, cel mai probabil, elevii vor trebui să fie prezenți la școală, însă nu se vor desfășura ore de curs, spun sindicatele. 

În continuare, după 9 septembrie, va mai avea loc un sondaj în rândul profesorilor care va decide dacă vor continua boicotarea activităților școlare sau mai mult, vor declanșa greva generală.

„Din partea Ministerului se fac presiuni”

Am stat de vorbă cu Marius Nistor, președintele Federației din Educație „Spiru Haret”, despre protestul anunțat pentru luni.

- Școala9: Cum vă așteptați să se întâmple lucrurile luni?

- Marius Nistor: Mă aștept să vină zeci de mii de cadre didactice și, bineînțeles, mi-aș dori să vină alături de cadrele didactice și elevi, părinți și studenți. Pentru că măsurile Guvernului Bolojan lovesc în interesele învățământului românesc, dar mai ales în interesele elevilor, ale copiilor noștri până la urmă. Și atunci, dacă guvernul este surd la glasul profesorilor, poate glasul reunit al elevilor, studenților, părinților și profesorilor îi vor determina să ne asculte în mod real. 

- Au încercat până în acest moment autoritățile să vă facă să vă răzgândiți?

- Din partea Ministerului se fac presiuni asupra inspectoratelor școlare, asupra directorilor și, bineînțeles, implicit directorii acționează asupra cadrelor didactice în încercarea de a-i determina să participe la festivități, să nu participe la activitățile de boicotare și la protestul organizat de federațiile sindicale în Piața Victoriei.

Profesorii „să boicoteze festivitățile care sunt lipsite de conținut”

- Ce le-ați transmite profesorilor care nu vor fi fizic la protest, dar care vor să se alăture cauzei?

- Să aibă curaj și să fie solidari. Să fie solidari cu colegii lor care vor protesta și vor fi în stradă. Și că avem nevoie de ei, nu numai în stradă, ci și în sălile de clasă, să boicoteze festivitățile care sunt lipsite de conținut și să fie adevărate modele pentru copii. Pentru că de modul în care ne prezentăm noi în fața copiilor noștri, a elevilor noștri, depinde modul în care vor fi ei și cum își vor pune amprenta asupra unei societăți viitoare.

- Ce se va întâmpla după ziua de luni?

- Din 9 septembrie am declanșat un referendum prin care solicităm colegilor noștri boicotarea  activităților cu caracter didactic, adică elevii pot veni la școală, dar nu se va preda absolut nimic și, bineînțeles, se expune în final declanșarea grevei generale. Dar decizia le va reveni colegilor noștri profesori.

De ce ies profesorii în stradă din nou după doi ani de la greva generală

Protestele profesorilor vin în urma creșterii normei didactice, comasării unităților școlare și reducerii plății cu ora, măsuri care, susțin sindicatele, „crează haos” în sistem.

„Pe 8 septembrie, în prima zi de școală, avem șansa să arătăm că DEMNITATEA NOASTRĂ NU ESTE NEGOCIABILĂ! Atacul Guvernului asupra sistemului educațional – prin creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, creșterea numărului de elevi la clasă și diminuarea veniturilor – nu este doar o problemă de cifre, ci o ofensivă directă împotriva școlii românești și a viitorului copiilor. Nu ne luptăm doar pentru drepturile noastre, ci pentru un învățământ de calitate, pentru respectul cuvenit profesiei de dascăl și pentru șanse egale la educație pentru fiecare copil. O clasă supraaglomerată, un profesor epuizat și lipsit de resurse nu pot construi un viitor solid”, se arată într-o postare pe Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, susținută și de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Îngrijorările liderilor sindicali vizează, așadar, viitorul sistemului de educație. Doar cinci universități din România ar putea să-și plătească facturile și întreținerea cu economiile făcute prin măsurile din educație, potrivit unei analize Școala9, realizată de Radu Stochița. Comasările de școli, clase aglomerate, norma profesorilor crescută și numărul redus de directori aduc economii de 0,02% din PIB și tone de frustrare în sistem.

Creșterea normei didactice, de pildă, va duce la un volum mai mare de muncă pentru titulari, dar și la scăderea numărului de suplinitori.

Sindicatele avertizează că în următorii ani criza de personal va afecta calitatea învățământului. Mulți profesori tineri care nu au obținut locuri titularizabile riscă să părăsească sistemul, în timp ce un procent semnificativ din cadrele didactice actuale se apropie de pensionare.

De mai bine de o lună, sute de profesori au pichetat Ministerul Educației zilnic. 

Raluca Cristea

reporter

Raluca este absolventă de Jurnalism la FJSC și masterandă la Jurnalism Tematic. La Școala9 îmbină storytelling-ul cu analiza riguroasă, aducând în prim-plan, printre altele, povești despre inteligență artificială, refugiați și sistemul educațional din zone defavorizate. Este și copywriter pentru un post de radio național și pasionată de călătorii, mereu în căutare de noi perspective. 

CUVINTE-CHEIE

proteste boicot prima zi de scoala parinti elevi profesori Marius Nistor sindicate