Adrian Săvoiu este profesor de română din anul 1978. Viața și cariera lui se împart într-un dihotomic „înainte și după 1989”. A trăit Revoluția pe viu și experiența l-a marcat profund, astfel că și-a dedicat următorii 31 de ani din viață povestindu-le elevilor ce a însemnat regimul în care nu exista libertatea cuvântului. În acest an a lansat și cartea „Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri”.
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
Pot profesorii să se abată de la ceea ce spune programa școlară că pot preda doar pentru că „elevii ei sunt fericiți atunci când îi învață lucruri noi”? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș deschid această dezbatere și vin cu șapte argumente care susțin că este importantă urmarea programei pentru a asigura coerență și unitate în învățare.