„Suntem furioși de atât de mult timp”, mi-a spus o elevă la câțiva metri de o pubelă în flăcări. În fața liceului ei, într-o suburbie pariziană, zeci de elevi s-au adunat să continue blocada pentru a doua săptămână consecutivă. La jumătatea lui octombrie, am luat mai multe licee la pas și am vorbit cu elevi, dar și cu părinții și profesorii care îi susțin, despre motivele care i-au scos în stradă și demersul lor care a molipsit sute de mii de oameni.
Manuela Prajea a predat matematica 28 de ani în orașul natal, Drobeta-Turnu Severin, iar din 2018 este profesoară la licee din Charlotte, în Carolina de Nord. Avea 51 de ani când și-a făcut bagajele și a zburat spre Statele Unite, unde a învățat să-și dea mai departe cunoștințele prin „strategii din secolul XXI”. În România și-a folosit intuiția și orele din afara programului de lucru ca să-i apropie pe elevi de o materie de care se tem, dar și ca să-i pregătească pe olimpici. Profesoara a fost nominalizată la un prestigios premiu internațional, Global Teacher Prize 2016, pentru activitatea din România.
Antoneta Împușcatu, directoare la Școala Gimnazială „Ion Creangă” I.C. Brătianu, din Tulcea, are aceeași rutină de 35 de ani. Traversează Dunărea cu bacul zilnic până la școala din sat unde predă fizică și chimie. Crede că științele exacte trebuie să se completeze între ele și predă interdisciplinar împreună cu colegii ei. Și ca să se asigure că nu rămâne cu catedrele neocupate, merge în fiecare vară la ședințele de repartiție și ține un discurs motivațional ca să atragă profi.