„Trebuie să mă reapuc de mers la sală, după ce începe școala”, îmi scrie azi, o colegă, pe Whatsapp. „Sau cel puțin să mă apuc să fac 10.000 de pași pe zi.” Este adevărat, perioada sărbătorilor de iarnă și vacanța din această perioadă ne fac, pe unii dintre noi, să stăm mai mult acasă, să mâncăm poate mai mult decât de obicei și să facem mai puțină mișcare. Aplicațiile pe care le avem pe telefoanele și ceasurile inteligente ne amintesc acest lucru, iar printre rezoluțiile de Anul Nou pe care le formulăm se află și aceasta: la anul voi face mai mulți pași sau voi face mai multă mișcare.
Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.
De la „Luceafărul” pe care l-a învățat pe de rost fără să-și dea seama, de plăcere, la momentul în care „Floare albastră” a ajutat-o să treacă peste pierderea mamei și apoi la „Glossa” pe care a despicat-o în patru alături de studenții din SUA. Profesoara la Pace University Cătălina Florescu atinge, de Ziua Națională a Culturii, o temă esențială: se poate pune graniță între „xenofobul și rasistul Eminescu” și opera sa lirică?