Două blocuri față în față
Amalia* avea șase ani și se pregătea să plece la grădiniță. Era 2011, într-un oraș de provincie. De fiecare dată când pleca avea în minte cuvintele mamei sale: „Nu sta cu copii de ț*gani, că nu e bine!”. Amalia nu înțelegea de ce nu era bine, nici nu înțelegea ce însemna să fii rom. Tot ce știa era că la grădiniță avea prieteni care se jucau cu ea și o făceau să râdă, așa că nu vedea problema.
Dintre cei 45 de mii de locuitori ai orașului său, 2,22% din ei s-au declarat de etnie, conform unui recensământ din 2022.
Printre copiii de etnie de la grădiniță era și Radu*. Dacă stătea pe balconul apartamentului ei, îl vedea pe balconul lui. Mereu acolo, mereu sub ochii ei. Chiar dacă era la doi pași distanță, Amalia nu s-a apropiat de Radu. Până în urmă cu trei ani, când Radu s-a întâlnit cu Amalia pe strada lor și i-a spus că urma să plece la mama lui în Italia. Aveau 16 ani. Să fi fost gândul că el pleacă și nu știa când se întoarce, nu știe sigur, dar cert este că Amalia l-a căutat pe vecinul ei în ziua în care știa că va ajunge în Italia. „Hei, ce faci? Ai ajuns cu bine?”, a fost mesajul care a pornit povestea lor.
Radu a stat o lună la mama lui, dar el și Amalia au continuat să vorbească în următoarea jumătate de an, timp în care s-au certat, s-au blocat pe rețele sociale la nervi, s-au împăcat, au continuat. Pe 3 aprilie 2023 au devenit un cuplu, spune cei doi. De fapt a fost primul lor date. „El își amintește luna, eu și ziua!”, mi-a spus Amalia când ne-am întâlnit prima dată.
Amalia și Radu au devenit unul dintre cuplurile interetnice din România, o țară unde rasismul persistă. 7 din 10 români nu au încredere în persoanele de etnie romă, arată un studiu publicat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.
Povestea lor de dragoste a rămas însă un secret. Primul lor sărut s-a întâmplat „pe repede înainte”, l-au descris ei, într-o zonă ceva mai retrasă de blocurile lor. Întâlnirile lor aveau loc în laterala uneia dintre scări, o zonă mai ferită de trecători. Obișnuiau să se vadă pe o stradă din apropierea primăriei, care nu era aproape de blocurile lor. Dimineața se întâlneau să meargă spre liceu, peste stradă de unde locuiau. Deși au învățat la licee diferite, mereu găseau o cale să se vadă.
Relația încearcă să vadă lumina zilei, părinții devin o umbră
A doua zi, Amalia a încercat să își adune curajul necesar să meargă la părinții ei și să le spună „Sunt cu Radu.” Ocazia a venit atunci când tatăl fetei s-a dus la Radu acasă, să-l caute pe tatăl său. Cei doi vecini au discutat, tatăl Amaliei a împrumutat o unealtă și bărbatul a spus înainte să plece: „Radu, așa te cheamă, nu? Ia să-ți salvez numărul, poate mai am nevoie de ceva de la voi”. Aceea a fost ultima dată când unul dintre părinții Amaliei i s-a adresat băiatului pe nume. De atunci încolo el urma să fie cunoscut doar ca „cioara” sau „ț*ganul”.
Dar în acel moment, văzând ce bine a decurs acea interacțiune, fata s-a simțit pregătită să spună adevărul despre relația ei. Se afla în mașină cu tatăl său când a spus: „Tată, Radu, băiatul de mai înainte, e prietenul meu.” În acel moment, mâinile tatălui său au început să tremure pe volan iar încheieturile s-au albit de la cât strânsese mâinile pe el. „Doamne, fată, tu vrei să fac accident acum?!”. În acea zi i-a spus și mamei ei. „Tu glumești cu mine! Nu vorbești serios, nu? Nu?”. Amalia vorbea cât se poate de serios.
A fost pedepsită atunci, telefonul i-a fost confiscat și timp de o săptămână nu a mai avut voie să iasă din casă. Fata a încercat să vorbească cu părinții ei despre Radu, despre ce fel de persoană este și cum se simte în relația aceasta. „Am încercat să le explic că nu este cum cred ei, că am văzut în lunile în care am vorbit ce fel de om este și nu a profitat de mine în niciun moment.” Amalia a încercat să le spună că iubitul ei îi este alături de fiecare dată când se simte stresată sau deznădăjduită, că îi este aproape. „Ajunsesem în stadiul în care își dădea seama dacă am pățit ceva doar prin felul în care îi scriam.” Nimic din ce a spus Amalia nu a avut efect asupra părinților ei.
Amalia și Radu au fost nevoiți să se despartă, cel puțin în ochii părinților ei. Întâlnirile lor erau scurte, de maxim 10 minute și mesajele între ei aproape inexistente deoarece mama Amaliei continua să-i verifice mesajele.
Amalia a crescut pe lângă adulți care-i disprețuiau pe cei diferiți. Ea a fost învățată că diferit înseamnă „rău”, a auzit toată viața că cei de etnie sunt inferiori și nu ar trebui să se amestece cu ei. „Mama spune despre vecinii noștri că sunt violenți și presupune că Radu ar putea avea același comportament cu mine”, mi-a mărturisit Amalia.
Cei doi au fost ajutați de prietenii apropiați să-și continue relația. „Am stat cu Radu ore în șir în gară și ne ascundeam în mașină când îl vedeam pe tatăl Amaliei. Când venea trenul spre București, Amalia urca pe o parte și eu îl ajutam pe Radu să urce pe partea opusă, chiar dacă era mai dificil”, a povestit Mihai*, prietenul din copilărie al lui Radu, un episod.
Amalia s-a mutat pentru a studia la Universitatea din București în luna octombrie, iar Radu a terminat liceul în iunie, puțin mai târziu deoarece perioada în care a locuit în Italia nu a fost echivalată în țară.
Când i-am cunoscut pe Radu și Amalia, era o seară ploioasă de martie. Îi așteptam împreună cu verișoara mea, care îi este și colegă de grupă Amaliei. Amândoi au intrat în cofetăria în care stabilisem să ne întâlnim, uzi până la piele, dar zâmbitori. Amândoi sunt cam de aceeași înălțime, amândoi cu un ten măsliniu și ochi căprui. Radu are părul creț și ochelari de vedere mari, iar Amalia părul lung și șaten. Înainte să intre în cofetărie, am văzut pe geam că Radu îi ținea umbrela prietenei sale.
Au intrat, ne-am comandat fiecare câte o prăjitură și au început să-mi povestească despre ei. La un moment dat, telefonul Amaliei sună. Se așterne liniștea în jurul mesei. Amalia ia telefonul în mână și vede un apel video în așteptare de la mama ei. Fata ridică privirea către Radu care știind ce are de făcut, s-a ridicat de la masă și a ieșit din local, iar Amalia a răspuns la apel. Ne-a menționat pe mine și pe verișoara mea, i-a arătat ce mâncam și apoi s-a încheiat apelul. Radu a revenit înauntru. Și apoi au început să-mi povestească despre a doua ocazie când părinții ei au aflat de relație.
Un an mai târziu
Oraș mic, străzi înguste, toată lumea este o cunoștință. După ce vecinii i-au văzut împreună, vorba a circulat rapid la părinții Amaliei. Cu inima cât un purice, fata s-a dus acasă și se aștepta la ce-i mai rău. „Haide, mergem la poliție. Luăm ordin de restricție împotriva lui Radu.” Amalia s-a uitat la mama ei. Se aștepta la orice, mai puțin la asta. Dar mama ei nu s-a lăsat, s-au dus până la secție cu acest scop în minte. „Nu mă poți obliga să intru acolo și să semnez nimic. Am 18 ani, decid pentru mine”, a ripostat Amalia. Cele două nu au intrat în secție în acea zi, au plecat în cele din urmă, după ce Amalia a spus clar că nu va lua un ordin de restricție. Mama ei a pedepsit-o, i-a confiscat telefonul și nu a lăsat-o să iasă din casă o săptămână.
În una din zilele următoare, Radu era prin oraș cu cățelușa surorii lui. Se apropiase de biserica din oraș când a întors privirea și l-a văzut pe tatăl Amaliei. Radu nu a avut cale de scăpare când bărbatul l-a găsit în spatele bisericii și l-a întrebat direct: „Ce cauți cu fata mea?!”. Biserica nu era departe de casa lui Radu, la o distanță de câteva minute pe jos. Tatăl Amaliei era nervos, îl întreba încontinuu de ce umblă cu fata lui și i-a spus să stea departe de ea. Cățelușa pe care Radu o ținea în lesă a început să latre, sunetul răsuna cu ecou în biserică și fără să mai spună un cuvânt, băiatul a fugit prin ușa din spate a bisericii. A fugit până acasă.
„Ai mei au instalat și o cameră de supraveghere pe balcon. Ei spun că nu e din cauza noastră, dar știi tu…”, mi-a zis Amalia în completare. Camera este montată în așa fel încât să fie văzută fațada blocurilor și scara de vizavi. Există un loc la colțul scării Amaliei, o piatră mai exact, unde băiatul urmărea să vadă când iese iubita lui pe balcon. Camera vedea acel loc.
Nici aceste noi încercări nu i-a despărțit pe cei doi. Amândoi au început să strângă bani să se mute împreună, ea din bursă, el și-a vândut mașina, un Golf, și mai și lucrează pe lângă liceu. În plus, părinții lui Radu le sunt alături. „Tata mereu îmi spune să am grijă de Amalia, iar mama ne așteaptă la ea, în Italia.”
Maria, mama lui Radu, mi-a spus că o vede pe fată ca pe copilul ei. Îi este teamă pentru siguranța amândurora și de urmările care pot apărea după ce se vor muta cei doi împreună. „Este rasism! Mama ei mi se pare că nu îi respectă deciziile, nu îi dă libertatea să trăiască și să vadă ce vrea de la viață.” Deși mama lui Radu susține planurile de mutare, anxietatea și teama și-au făcut loc în sufletul ei. „Când mi-a spus ce vor să facă, l-am întrebat pe Radu dacă este sigur că vrea să facă asta. Îl văd că vrea asta, că e foarte hotărât, deci eu tot ce pot face este să sper că va fi bine…”
Radu a locuit pentru puțin timp în Italia, a lucrat la barul pe care mama lui și soțul ei îl dețin, însă au decis de comun acord ca băiatul să se întoarcă în orașul natal și să locuiască cu tatăl lui. „Voia să muncească prin alte părți, dar i-am zis că aici nu se uită nimeni la el din cauză că e prea mic. Ar fi fost muncit pe bani puțini și nu l-am lăsat.”
Prima dată când mama lui Radu a aflat de Amalia a fost chiar în perioada când erau doar prieteni. Nu credea că este ceva serios până când băiatul ei a venit să o viziteze în Italia. „Făceam glume cu el, îi spuneam că îi scrie iubita… dar nu îl mai văzusem niciodată așa cu vreo fată, stătea doar pe telefon cu ea, să-i răspundă cât mai repede.”
„Românii, în general, nu vor să se amestece cu persoanele rome”
Aproape un milion de români își ascund etnia romă din cauza discriminării, rasismului și a intoleranței sociale. Doar peste 600.000 și-au declarat etnia la ultimul recensământ, în jur de 4% din populație. Consiliul Europei a publicat un raport care preciza faptul că în România trăiesc 1,85 milioane de romi, adică 8,32% din populația totală.
Carmen Gheorghe este o activistă a drepturilor romilor și promovează drepturile femeilor. Ea a primit în 2022 premiul „International Women of Courage Award” și este președinta ONG-ului E-Romnjia din 2012, anul înființării. Mi-a spus că, în munca pe care o realizează, a cunoscut cupluri mixte care s-au confruntat cu rasism din partea familiilor partenerului care nu era de etnie.
„Deși am văzut cupluri mixte în comunitățile în care lucrăm, nu au venit să ne ceară ajutorul pe ceva punctual. Știm totuși că au parte de multe prejudecăți și stereotipuri din partea familiilor române.” Carmen a mai precizat că trebuie să privim, mai întâi de toate, motivele pentru care părinții nu susțin o astfel de relație. „Este foarte complicat și complex. Aici avem nu doar idei rasiste ci și eugeniste, în care vorbim despre mixarea raselor. Românii, în general, nu vor să se amestece cu persoanele rome sau alte grupuri pentru că le consideră inferioare lor.”
