Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
Ruxandra Gubernat spune despre ea că a rămas în adolescență. „Sunt mamă, sunt soție, plătesc taxe, predau, dar cumva emoțional îmi place acolo, îmi place în adolescență”. Este și regizoarea filmului „Vis.Viață”, („Imaginary Youth”), un documentar care urmărește viața a trei adolescenți prin liceu, peste pandemie, până la admiterea la facultate. Ruxandra a povestit pentru Școala 9 ce a însemnat pentru ea, la 41 de ani, să deschidă ușile interzise ale Gen Z.
Elevii își doresc ca școala să se axeze mai mult pe ajutor psihologic și mai puțin pe pedepse. Au inclus prevederi în acest sens și în proiectul de Statut al Elevilor depus la Ministerul Educației, dar au mărturisit asta și în sondajul lansat vara trecută de Școala 9. Adolescenții sunt de părere că exmatricularea, despre care s-a dezbătut intens anul trecut, nu poate fi niciodată soluția la probleme.
