
Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

La 21 de ani, Miki s-a întors la liceu după o pauză de cinci ani în care a născut un copil, a început să muncească și a devenit adult.
OP-ED. Îl țineți minte pe primarul Cristinel Condrea din Rediu, Iași, care amenința la o ședință de consiliu local că nu mai pune săpun și hârtie igienică la școală fiindcă nu are „niciun rezultat”? Aceeași mentalitate de tipul „profesorii să sufere și să demonstreze” o vedem și în discursurile legate de măsurile de austeritate ale guvernului. Și nu e de ieri, de azi.
Se vorbește zilele acestea mult despre software în educație. Mai mult la modul general, desigur, „să ne facă cineva” o platformă. Numai că din păcate nu ne va face nimeni o platformă. Nu în timp util, cel puțin. De aceea cred că ar trebui să învățăm unul de la altul și să încercăm să ne facem noi singuri platforme, adaptate nevoilor fiecăruia. De la gândul ăsta – și de la faptul că o ajut pe mama mea cu meditațiile – s-a născut acest serial.