
Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

În jur de 50 de elevi își iau anual diplome de absolvire de profesională sau de liceu de la Liceul nr. 1 din Borcea, Călărași. Cu ele își găsesc repede un loc de muncă la fermele agricole care prosperă în zonă. Am mers în ultima săptămână de școală acolo să ne uităm, printr-o lupă diferită decât cea a rezultatelor la examenele naționale, la ce înseamnă performanță într-o școală cu profil agricol de la țară.
Desființarea specializării învățător la liceele pedagogice, introducerea admiterii la liceu și noi modalități de acordare a burselor școlare au fost comentate abitir pe rețelele de socializare, stârnind revoltă în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Toate aceste dezbateri care au antrenat opinia publică s-au făcut, însă, pe marginea unor proiecte de lege apărute pe surse, fiindcă într-atât de mult preț pe transparență decizională pune coordonatorul României Educate, „cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație”, ajuns astăzi ministru.
Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.