
Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
Temele pentru acasă nu ar trebui să depășească mai mult de două ore pe zi, potrivit unui ordin de ministru din 2016. Potrivit Uraniei Cremene, expert în parenting și autoarea programului „All About Parenting”, temele ar trebui să respecte regula „10 minute pe nivel școlar”. Adică un copil de clasa întâi să aibă o temă care să-i ocupe 10 minute, și abia un licean din ultimul an să ajungă la două ore de teme pe zi. Urania Cremene a explicat într-un interviu pentru Școala 9 de ce visul părinților de a avea copii premianți îi poate duce pe cei mici în pragul depresiei. „Un pas important ar fi să dăm puțin la o parte visul copilului cu 10 pe linie, al premiantului care știe de toate la același nivel, iar acest «la același nivel» înseamnă «mediocritate»”, crede expertul în parenting.
Am fost observator la vot într-o secție din Malaga la alegerile din 9 iunie. Voiam de mult, dar abia am aflat de Funky Citizens și de faptul că poți pune umărul în felul ăsta la democrație. Unul din 16 pe diaspora, din 500 în total. Sună „big” poate, nu mă îmbăt cu apă rece. Dar am 25 de ani, am votat până acum de patru ori și îmi doresc, idealist, să fac ceva pentru o administrare mai bună a țării. Iată o poză a micii Românii din Spania, așa cum am surprins-o eu în acea secție de vot care a adunat români din Timișoara, București, Mizil, Hunedoara, Brașov și Malaga.