Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
Când s-au înscris la școală, cei 16 copii romi din Pirita nu aveau nici învățătoare, nici sală de clasă. Fotograful Mircea Reștea i-a însoțit timp de un an pe drumul dintre colibele improvizate în care locuiesc și școala la care unii au luat premiul întâi.
Chiar dacă unii dintre profesorii școlii erau în grevă, școala din Valea Argovei și-a deschis porțile la final de mai pentru întreaga comunitate. Învățătoarea Lavinia Hendli a organizat, alături de elevii ei din clasa a IV-a, un eveniment de promovare a satului din Călărași care număra la ultimul recensământ doar 2.600 de locuitori. Fosta avocată a lăsat Bucureștiul ca să fie învățătoare în Valea Argovei, unde vrea să formeze viitori adulți cu drag de locurile natale și care poate nu-și vor mai căuta viitorul în alte zări.