Adrian Cindrea, profu’ de mate din generală (n.r. – din Bistrița), era o bucurie pentru mințile noastre. Cu toate că nu eram „prietenă” cu matematica, nu ajungeam cu nedumeriri acasă. Totul era clar din clasă. Inventa probleme haioase și ne amuzam în timp ce le rezolvam. Au apărut culegeri de algebră și geometrie în care au fost adunate textele lui, se numesc „Matematica, de drag”. Așa și era. Creativitatea și spontaneitatea profului ne-au cucerit pe toți. Elevii altor clase ne priveau cu invidie și ne urau pentru felul în care învățam, distrându-ne, o materie care pe ei îi îngrozea. Știu precis asta. Știu pentru că în liceu nu mi-a mai fost prof și a început să mă sperie matematica. Eu eram la chimie-fizică, iar profu’ preda pentru cei buni, adică la mate-fizică și informatică.
La un moment dat, părinții noștri au făcut scandal că aveam un prof pe care-l corectam noi. Am crezut că l-au dat afară, dar l-au făcut inspector și a mers în inspecție la profu’ bun. Ni s-a părut cam nedrept. Bine, cică profu’ bun l-ar fi rugat pe acest inspector să părăsească sala, pentru că trosnea a alcool și se simțea până-n ultima bancă. L-a invitat în inspecție-n altă zi. Rezultatul a fost că l-au dat afară pe profu’ bun. Degeaba am adunat semnături, încercând să păstrăm în școală un prof care „scotea olimpici pe bandă rulantă”, după cum scria într-un ziar local. L-au mutat la un liceu agricol sau sportiv, nu mai țin minte. În orice caz, la acel liceu au început să apară olimpici la mate.
Pe lângă talentul extraordinar de a ne apropia de o materie dificilă, profu’ avea și un „senzor” excelent pentru preocupările noastre și ne direcționa spre zone care ne interesau. Nu mai știu cum a ajuns să îmi împrumute cărți de teatru și să mă trimită la cercul de teatru al liceului. După niște ani, mă aflam la Editura Compania, în București, unde ascultam o discuție despre un prof de mate care și-a lăsat manuscrisele la ei și niște matematicieni au spus că sunt extraordinare. Ei au hotărât să le publice și l-au invitat pe graficianul Terente să ilustreze culegerea. Conversația continua cu uimirea lor că profu’ și graficianul se cunoșteau bine, iar eu i-am șocat: unul mi-a fost prof de mate și celălalt era instructorul cercului de teatru la care mă trimisese profu’.
Mai am o amintire superbă cu profu’. După mulți ani de la terminarea liceului, într-o recreație, am nimerit în clasa în care era diriginte. Acolo am observat un panou cu fotografii ale unor copii foarte mici. Profu’ m-a lămurit că erau fotografii ale elevilor din acea clasă, așezate strategic aproape de catedră. A observat că nu înțeleg și a adăugat că au mare efect asupra profesorilor. Orice prof aflat în fața acelei mostre legate de trecerea rapidă a timpului renunță la monstrul din el.
