Părinții cu cel puțin un copil care face școală online sunt cu 19% mai predispuși să aibă stări de anxietate decât părinții ai căror copii învață într-o sală de clasă. Aceiași părinți prezintă un risc de aproximativ 20% mai mare să aibă depresie sau probleme cu somnul.
Studiul celor de la Asociația Americană de Cercetare în Educație arată că aceste probleme legate de sănătatea mintală se regăsesc în toate categoriile de familii, indiferent de situația economică sau de statutul în societate.
O altă analiză din SUA arată că femeile cu job sunt cu 27% mai predispuse să se ocupe singure de îngrijirea copiilor comparativ cu bărbații care au un loc de muncă.
Ana Măiță, mama a doi băieți și activistă pentru drepturile mamelor: „M-am simțit ca un controlor de avioane“
Ana Măiță este mama a doi băieți, de 11 și 13 ani, și președinta asociației „Mame pentru Mame“. „Apropo de îngrijirea copiilor de către mame, chiar acum fac mâncare pentru ei (râde)“, spune ea la începutul interviului prin telefon.
Ana Măiță spune că este una dintre mamele privilegiate, pentru că are un soț care se implică în familie, dacă te raportezi la standardele din România. Dar, chiar și în aceste condiții, este de părere că pandemia a fost nedreaptă cu ea, ca mamă și ca femeie.
„Eu am dus greul cu îngrijirea copiilor și cu școala online. Adică de tot ce înseamnă teme, conexiune la internet, funcționarea laptopurilor sau să fie liniște în casă când unul dintre băieți este la ore, pentru că au programe diferite“, povestește Ana Măiță.
Într-o zi, băiatul său mai mare, Filip, a rugat-o să-l ajute la o temă pentru Fizică. Atunci a fost unul dintre momentele în care Ana s-a simțit depășită de situație.
„M-am uitat în caietul său de Fizică și mi se părea un fel de chineză. N-am avut ce să fac decât să apelez la un profesor care să lucreze câteva ore cu el. Am fost ușurată să aflu că problema nu era la copil, ci la profesoara lui care nu i-a explicat suficient de bine. Dar, da, a fost nasol să-mi simt limitele ca părinte“, mai spune ea.
Cum devine părintele surogat pentru educatori
Sandra O'Connor, psiholog clinician și membră activă în grupul civic „Părinții Cer Schimbare“, spune că Ministerul Educației, dar nici alte instituții, nu i-a pregătit pe părinți pentru a deveni „un surogat“ pentru educatori. „Nimeni nu i-a pregătit pe părinți pentru acest rol de educatori. De aici pleacă stările de depresie și de anxietate cu care se confruntă mulți dintre ei“, explică psihologul.
Pe lângă îngrijirea și educația copiilor ei, Ana Măiță a trebuit să se ocupe și de jobul său, să aibă grijă de mama ei, care este în izolare, și de toate treburile casnice.
„Uneori mă simțeam ca un controlor de avioane (râde), pentru că trebuia să fac mai multe lucruri în același timp. Dar n-am avut altă opțiune. Soțul nu are un loc de muncă flexibil care să-i permită să stea mai mult timp cu copiii. Dar nici n-a făcut presiuni la muncă pentru a schimba asta, ceea n-a fost ușor de acceptat pentru mine“, adaugă ea.
„Am avut câteva momente de breakdown-uri (căderi - n.r.) și i-am zis soțului meu: «Gata! Fă ceva să fii mai mult acasă, că eu nu mai pot»“, mai povestește Ana Măiță.
La asociația pe care o conduce, Mame pentru Mame, îi scriu mame care trec prin situații mult mai grele decât ea.
Mi-au scris femei care lucrau în baie, încuiate, pentru că nu era liniște în niciun alt loc din casă. Multe mame s-au simțit ca într-o cușcă, obligate să aibă grijă singure de familiile lor. - Ana Măiță
Pe Ana o revoltă că societatea românească nu vorbește despre inegalitățile dintre femei și bărbați. „Munca din spațiul privat pe care, de cele mai multe ori, o fac femeile nu contează. În România ne așteptăm ca mamele să se ocupe de educația copiilor și totul să meargă ca pe roate, fără să ne întrebăm dacă este corect.“
„Nu ne atacăm partenerul, ci o gândire care afectează întreaga societate“
Activista crede că multor femei le este rușine să vorbească despre cât de mult se cere de la ele, mai ales în această perioadă de pandemie. „Aceste discriminări există și în familiile așa-zis emancipate, dar femeilor din această categorie le este cu atât mai rușine să spună că le este greu. Vor să dea senzația că își împart perfect viața între job, parenting și școala online.“
Iar alte femei, crede ea, nu vorbesc de teamă să nu-și dezonoreze partenerii. „Însă noi, femeile, fie că suntem mame sau nu, trebuie să înțelegem că nu ne atacăm partenerul, ci o gândire care afectează întreaga societate“, încheie Ana Măiță.
„În continuare, în societatea românească, femeile sunt cele care se ocupă mai mult de îngrijirea copiilor și de gospodărie. Această stare de deteriorare emoțională o experimentează mai mult mamele“, spune și psihologul Sandra O'Connor.
Ca o confirmare la cele afirmate de psiholog și de Ana Măiță, majoritatea mamelor care au vorbit cu noi au preferat să nu-și dezvăluie numele întreg.
Anca, mama unei fetițe de nouă ani și a unui băiat de trei ani: „Mă doare să le pun desene la televizor în loc să ies cu ei afară“
Pentru Anca, din martie de când s-au închis școlile, viața ei și a familiei sale s-au schimbat radical. Dacă înainte de pandemie fiecare membru al familiei se trezea de dimineață și mergea la serviciu, școală sau grădiniță și se vedeau cu toții seara, în prezent cu toții stau acasă - în afară de tată.
Fata ei începe școala online la ora 08.00, iar băiatul de la ora 11.00. Pentru fiecare, Anca trebuie să-și adapteze programul. „De fiecare copil trebuie să te ocupi. Să-l îmbraci și să-i pregătești masa după programul său. Acum trebuie să fac și curățenie mai des. Înainte casa era aproape neatinsă, dacă eram cu toții plecați“, spune mama.
Anca trebuie să fie alături de băiatul ei de 3 ani și jumătate la fiecare lecție online. Altfel, „apasă aiurea pe butoane, vorbește neîntrebat sau nici nu intră la ore“, explică ea.
Însă mama nu poate fi 100% prezentă, pentru că trebuie să-și verifice telefonul din 15 în 15 minute ca să se asigure că n-a primit vreun mail sau apel de la muncă.
Psihologul Sandra O'Connor spune că mai multe studii publicate în China, Australia sau America arată că cele mai mari probleme sunt la părinții care au copii mici, „pentru că trebuie să-și asume rolul de educator“. Cei mai mari sunt mai autonomi din acest punct de vedere, cât și emoțional, explică psihologul.
În primele luni de pandemie, Anca era prezentă și la orele online ale fiicei sale de 9 ani, dar între timp fata a învățat să se descurce singură. „Acum doar mai cu trag urechea la discuții ca să fiu sigură că participă“, mai spune mama.
Dar chiar și în aceste condiții, Anca este nevoită să muncească și noaptea ca să facă față nivelului cerut de la locul său de muncă.
Pentru alții poate este mai ușor. Nu vreau să mă plâng, dar eu încă învăț cum să fac față. Mă doare să le pun desene la televizor în loc să ies cu ei afară. Jobul îmi cere să stau în fața calculatorului.- Anca
O mamă singură cu doi copii: „Mă închideam în baie să plâng“
I. este o mamă singură, de 31 de ani, care are grijă de doi băieți: unul în grupa mare la grădiniță, celălalt în clasa a III-a. Pentru că era obligată să-și îndeplinească sarcinile la job, neavând alte sursă de venit decât alocațiile, I. n-a putut să se ocupe și de educația online a copiilor. Cel puțin nu așa cum și-ar fi dorit.
„Eu dacă nu muncesc, nu am altă sursă de venit. Mai rău este că în ultimele luni a trebuit să lucrez peste program. Am apelat la părinții mei să mai vină să se ocupe de copii, dar nici nu pot abuza. Au și ei joburile lor“, explică I.
Tânăra mamă observa neputincioasă cum copiii ei încep să comunice tot mai greu. Asta pentru că, spune ea, cei mici stăteau foarte mult timp în fața gadgeturilor.
„La băiatul mic a fost mai grav. Nu mai știa să spună mulțumesc sau să aibă răbdare să aștepte la coadă într-un magazin. Cred că asta m-a durut cel mai mult: vedeam cum copiii mei dau înapoi, iar eu nu știam ce să fac“, povestește I.
Psihologul Sandra O'Connor spune că lipsa de interacțiune cu copiii de vârsta lor îi poate determina să se izoleze de restul lumii și să piardă din abilitățile de comunicare. Într-o astfel de situație, „părintele este singurul care poate stabili o punte de comunicare între copii și restul lumii, inclusiv profesori și colegi“, explică psihologul.
Ca să pot să stau cu copiii la lecții, trebuia să lucrez și noaptea. Au fost niște luni de coșmar. De multe ori, după ce-i băgam la somn pe copii, mă închideam în baie să plâng. - I. , mamă singură a doi copii
Părintele este cu atât mai vulnerabil în perioada de pandemie dacă se află într-o stare de epuizare fizică și emoțională, mai explică psihologul Sandra O'Connor. „Părintele nu mai are timp pentru el, să se raporteze la propriul echilibru“, adaugă aceasta.
Tânăra mamă simțea că nu mai poate continua în acest ritm, așa că a luat o decizie radicală: să se mute din România în Anglia cu cei doi copii. „Am schimbat un job de birou pentru unul la o fabrică. Dar cred că băieții mei merită acest sacrificiu. Statul britanic sprijină mai mult familiile monoparentale și face mai multe eforturi ca să țină școlile deschise.“, mai explică I.
Alina Voinea, mama unui copil cu CES: „Depresia e mereu cu mine, ca un animal de casă“
Alina Voinea este mama unei fete de 14 ani, în clasa a VI-a, cu cerințe educaționale speciale (CES). În cazul fiicei sale este vorba despre o dizabilitate neurocognitivă. Alina spune că atunci când ai un copil cu CES, școala online poate fi și mai obositoare, atât pentru copil, cât și pentru părinte.
„Trebuie să petrec zilnic cu ea șase - șapte ore pentru școala online. Este ca un copil de clasa I. Are nevoie de sprijinul unui adult ca să înțeleagă lecțiile predate de profesori“, explică mama.
„Deși este crunt de obositor“ pentru ea, pentru că, pe lângă școala online, se ocupă și de managementul firmei sale, Alina Voinea încearcă să vadă partea bună.
„Acum, pot compensa pentru ce ar trebui să fie un profesor de sprijin. Când profesorul predă lecția la Geografie, să zicem, eu mai opresc câteodată microfonul pentru un minut sau două și îi explic copilului, pe loc, pe înțelesul ei“, mai explică mama.
Fiica ei are școală după-amiază, exact atunci când Alina primește cele mai multe apeluri și mailuri de la clienți. „La multe dintre ele răspund după lecții, dar unele nu suportă amânare. Atunci opresc microfonul de pe ZOOM și vorbesc la telefon cu clientul.“
Este greu să te împarți între a-i mulțumi pe clienți și a oferi o educație de calitate copilului tău. M-am obișnuit ca nopțile să nu dorm mai mult de cinci ore. M-am obișnuit și cu stresul. Depresia e mereu cu mine, ca un animal de casă. - Alina Voinea, mama unui copil cu CES
Însă Alina Voinea face eforturi să se încarce din micile realizări ale fiicei sale. „Crăciunul acesta a fost prima oară când i-a scris, singură, o scrisoare lui Moș Crăciun. O mulțumire mai mare pentru mine nu există“, spune mama.
Pe lângă reușitele copilului său, Alina încearcă să se mențină pe linia de plutire prin mai multe metode pe care le-a învățat la terapie. Alteori desenează sau lucrează la un proiect pe care l-a început de mai bine de un an: manuale pentru copiii cu CES din clasa a IV-a.
Irina, mama unui băiat în clasa a V-a: „Copilul meu mă urăște”
Irina, mama unui copil de clasa a V-a, spune că cea mai mare durere a ei este că, în pandemie, băiatul său s-a distanțat de ea. Iată ce a scris într-un comentariu pentru Școala 9, fiindcă nu s-a putut desprinde niciun minut pentru a vorbit la telefon:
„Copilul meu, harnic și conștiincios la școală, acum este infectat de virusul gadgeturilor. Nu-l mai pot scoate din pasa asta, complet degajată de lumea reală. Nu știu cum să-l fac să mă asculte din convingere. Mă urăște. Nu suportă să îi dau nicio indicație, nu mai e mămos și iubitor“, își începe mama mesajul.
„M-am înscris la toate seminariile Uraniei Cremene (expert în parenting - n.r.). Îl las să asculte ce spune specialistul, să bage singur la cap. Îi explic ca unui om mare, fără pedepse, fără ranchiună, dar el are impresia că avem ceva cu el“, mai spune Irina.
Sunt oarecum demoralizată de schimbarea lui de atitudine față de clasele I - IV. Mă descumpănește faptul că nu știu ce să fac ca să îl susțin.- Irina, mama unui băiat în clasa a V-a
Foto Cover: Shutterstock
