Domnule Negrescu, sunteți inițiatorul raportului Shaping digital education policy, primul raport parlamentar european în domeniul educației digitale. Care sunt cele mai importante prevederi ale raportului și de unde a pornit nevoia unei reglementări europene în privința învățământului digital?
Pandemia a arătat tuturor că Uniunea Europeană nu era pregătită pentru digitalizarea educației. Inegalitățile dintre și în interiorul statelor membre au fost enorme iar diferențele au privit atât accesul, cât și calitatea învățământului digital. Prin raportul meu, Parlamentul European a oferit propriul său răspuns la aceste provocări și a influențat astfel Planul de Acțiune al UE în materie de Educație Digitală.
Prin acest raport definim ce înseamnă educația digitală de calitate și cum ne putem asigura, folosind instrumente europene, că fiecare copil sau cursant are acces la aceste tipuri de facilități. Identificăm resursele financiare care pot și trebuie puse la dispoziție la nivel european și național pentru a reuși transformarea digitală a învățământului, dar și metodele, instrumentele, platformele și tehnologiile care pot asigura un proces inclusiv care să includă opinia profesorilor, cursanților, comunităților locale și experților în zona educațională.
Raportul arată valoarea adăugată pe care o poate aduce Europa la construcția unei politici comune în materie de educație digitală și lansează câteva propuneri concrete privind modul în care digitalizarea trebuie să se producă, vine cu inițiative noi pe zona digitalizării universităților (Universitatea Online Europeană) și introducerii noilor tehnologii în procesul educațional.
„România a eșuat în digitalizarea învățământului”
Cum s-a văzut digitalizarea învățământului românesc de la Bruxelles? Care sunt avantajele și dezavantajele tranziției sistemului de învățământ clasic la cel digital?
Comparativ cu alte state europene putem să spunem foarte sincer că România a eșuat în digitalizarea învățământului. Deciziile au fost întârziate, achiziția tabletelor a venit mult prea târziu, implementarea soluțiilor tehnologice a fost greoaie și ultra-birocratică. Ceea ce s-a aplicat și se aplică în România nu are nicio legătură cu educația digitală.
Când faci cursurile pe Whatsapp sau alte platforme gratuite, când statul oferă, cu întârziere, tablete depășite tehnologic sau când metodele și instrumentele de predare nu sunt adaptate învățământului online, nu putem să vorbim de digitalizare. Din păcate, acest lucru a stârnit un val de critici față de digitalizarea educației deși vinovații sunt cei care au fost incapabili să o realizeze. România este ultimul stat european care nu are o platformă educațională instituțională. Mai grav este că cei care s-au opus digitalizării acum ne dau lecții.
Educația digitală nu înlocuiește profesorul. Educația digitală nu înseamnă automat educație la distanță, ci cuprinde setul de tehnologii, metode și instrumente digitale care facilitează actul educațional și ajută la o mai bună conexiune între educator și cursant. Pentru a reuși acest proces ai nevoie atât de tehnologie adaptată cât și de competențe. De aceea, la începutul anului trecut, am creat prima tabletă educațională românească, lansată în prezența Comisiei Europene, și am distribuit gratuit, printr-un proiect social, mii de astfel de dispozitive în toată țara pentru a arăta ce înseamnă de fapt tehnologie adaptată educației și că există oameni capabili să facă acest lucru rapid, în România.
Trebuie să investim mai mult în formarea profesorilor, dar și în implicarea cursanților, părinților, comunităților locale, sindicatelor și mediului privat în proces pentru reușita acestei transformări.
Ați fost unul dintre cei mai vocali critici ai Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) elaborat de Guvernul României. Cum apreciați componenta educațională din PNRR? Ce ar fi putut să fie îmbunătățit, ce lipsește?
Am fost critic întrucât, în primele variante trimise la Bruxelles, guvernanții au solicitat doar 3% pentru educație. De aceea am impus în Parlamentul European recomandarea ca minim 10% să meargă spre educație. Am adus împreună toate grupurile politice și am împins această propunere. În țară am organizat o campanie națională la care au aderat sindicatele, asociațiile de tineret și mulți experți. La începutul anului am fost personal la Ministrul Educației pentru a-i explica de ce este nevoie de creșterea bugetului pentru educație în PNRR și ce putem face cu resursele. După criticile Comisiei Europene au vrut să taie, din nou, banii de la educație și de aceea am reacționat public și am discutat personal cu executivul european. Până în ultima clipă am luptat pentru un buget mai mare pentru educație în PNRR, deoarece pentru mine educația nu are culoare politică.
În zona de educație sunt și lucruri bune, o parte fiind chiar în documentul prezentat de mine la începutului anului Ministerului Educației, dar și multe carențe structurale. Trebuie să spun că prin tăierea bugetului educației au transferat investițiile din bugetul educației în PNRR, ceea ce reduce impactul real al planului asupra educației. Venind cu exemple concrete, m-aș referi la bugetul alocat universităților care este mult prea mic și nu reușește să transforme universitățile în generatoare de inovație și de resursă umană ultracalificată.
Tot în acest sens, Guvernul își propune să creeze prin PNRR o platformă educațională până în 2026 deși noi aveam nevoie de ea ieri. Multe proiecte propuse existau deja și se face doar continuarea lor prin PNRR.
De asemenea pe combaterea abandonului școlar măsurile propuse nu rezolvă problemele structurale, proiectul fiind criticat public chiar de organizațiile cu cea mai mare experiență în domeniu. La fel se întâmplă și pe zona de medicină școlară sau orientare profesională și consiliere psihologică care au fost complet ignorate în PNRR.
Nu în ultimul rând nu există pe zona de educație nicio reformă. Doar pompăm bani europeni în niște mecanisme care necesită modificări structurale.
Eu sper ca Ministrul Educației să aibă capacitatea să iasă din logica politică și să discute și cu alți experți despre ce putem face cu aceste resurse. Dacă acum câteva luni m-a ascultat atunci când am explicat cum putem obține mai mulți bani pentru educație prin PNRR, sper să ia în considerare și proiectele pe care le propun despre ce putem face ca țară pentru învățământul românesc.
Noul Erasmus+
Recent, Parlamentul European a aprobat noul program Erasmus+, cu un buget semnificativ mai ridicat decât cel din ultimul exercițiu financiar. Care sunt noutățile programului?
Parlamentul European s-a luptat pentru o creștere a bugetului Erasmus+. Noi am cerut triplarea sumelor, dar guvernele statelor membre nu au dorit acest lucru. Cele 29 de miliarde de euro ne permit nouă să atingem mult mai multe persoane prin măsurile incluse în noua formă a programului. De aceea am introdus o componentă socială. Astfel, persoanele din medii dezavantajate, din mediu rural, din grupurile vulnerabile vor avea acces mai ușor la programele Erasmus+ și chiar vor putea solicita suplimentări financiare pentru a le permite participarea la proiecte. A apărut și o componentă verde în program pentru a facilita acest tip de interacțiune.
Sunt multe oportunități pe zona de digital atât pentru digitalizarea unităților de învățământ cât și pentru creșterea competențelor digitale ale profesorilor. Se lansează, spre exemplu, un program propus și în raportul meu, denumit Academiile Profesorilor cu scopul de a crește calitatea procesului educațional. În noul Erasmus+ se sprijină și rețelele universităților europene, apar noi posibilități pentru diferite categorii de mobilități atât academice cât și non-academice, și sunt stimulate organizațiile de tineret să promoveze informarea despre Europa.
În arhitectura programului Erasmus+ NextGenerationEU, întâlnim multe mobilități digitale. Asta înseamnă că ne putem aștepta ca studenții să beneficieze de mai puține mobilități fizice, în care să se deplaseze la universitatea gazdă, și mai multe mobilități online?
Personal am atras atenția asupra acestui risc. Nu putem înlocui mobilitățile fizice cu cele digitale. Parlamentul European a fost foarte clar în acest sens. Există însă foarte multe noi programe digitale sau universități care fac cursurile la distanță.
În timpul pandemiei, restricțiile au blocat multe mobilități și oportunități profesionale atât pentru profesori, cât și pentru studenți sau elevi. De aceea, Uniunea Europeană a dezvoltat acest nou mecanism care garantează drepturile beneficiarilor oferindu-le în continuare acces la experiența oferită de schimburile educaționale.
În acest sens, am inițiat mai multe proiecte pilot finanțate de Comisia Europeană care se concentrează tocmai pe zona de acces la educație la nivel european. În total, am reușit să generez inițiative, majoritatea cu componentă educațională sau digitală, în valoare de circa 70 de milioane de euro, devenind astfel eurodeputatul cu cele mai multe proiecte pilot din tot Parlamentul European.
„Nu poți preda ceva fără să îți formezi profesori în acel domeniu”
Una dintre prioritățile Comisiei Europene este construcția unui spațiu european al educației, care să sprijine tranziția către o economie verde și digitală. Ce înseamnă această tranziție, cum va arăta?
Comisia Europeană și-a asumat în fața Parlamentului European finalizarea spațiului european al educației. A fost o solicitare clară a legislativului european. Din păcate, sunt întârzieri în implementarea sa din cauza anumitor state membre. Acest spațiu comun înseamnă de exemplu recunoașterea tuturor diplomelor și studiilor, înseamnă un nou sistem de micro-credite educaționale, înseamnă mobilități și schimburi pe zona de educație.
Practic, educația europeană se adaptează noilor transformări, iar cele mai importante se referă la tranziția verde și digitală. Educația trebuie să sprijine aceste transformări, să le facă mai incluzive, oferind cetățenilor europeni, indiferent de generație sau de locul unde locuiesc, mijloacele pentru a înțelege dar mai ales controla aceste evoluții. Toate aceste lucruri înseamnă competențe digitale, înseamnă informare despre protecția mediului, înseamnă cercetare pe ambele componente, înseamnă o colaborare mai bună între statele membre pe zona de educație.
Este pregătită România pentru a crea un sistem educațional care să sprijine această tranziție?
Din păcate, România nu are nimic viabil planificat pe aceste zone. Decidenții cred că dacă vom cumpăra câteva autobuze școlare verzi și montăm câteva panouri solare pe școli am făcut transformarea verde a educației. Din păcate, doar asta finanțăm prin PNRR.
Tranziția verde înseamnă în primul rând educație despre mediu și dezvoltarea sustenabilă, înseamnă noi seturi de competențe necesare în viitor pe piața muncii, înseamnă noi metode și instrumente.
La fel și cu digitalul. Finanțăm prin PNRR tehnologie care va expira la câteva luni după achiziție în loc să dezvoltăm propria infrastructură digitală pe care o putem înlocui periodic. Vorbim de digital, dar la orele de informatică se predau programe pe care nimeni nu le mai folosește.
Declarativ guvernanții anunță multe, dar tranziția digitală și verde nu poate fi realizată fără o reformă profundă a învățământului românesc care să îi aibă parteneri pe profesori și pe cursanți. Nu poți preda ceva fără să îți formezi profesori în acel domeniu și nu poți avea participarea cursanților dacă le predai lucruri de care nu au nevoie ulterior.
„Se va crea un standard european pentru competențele necesare profesorilor pentru predarea digitală”
Care sunt prioritățile Comisiei pentru educație și cultură din Parlamentul European pentru următoarea perioadă?
Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European și-a fixat ca prioritate pentru perioada următoare implementarea Spațiului European al Educației și creșterea calității educației în toată Europa. Dacă despre prima componentă am vorbit deja, aș menționa pe zona de calitate faptul că Uniunea Europeană și-a propus să seteze un cadru general de referință pentru educație pornind de la câteva direcții menționate și în raportul pe care l-am promovat în Parlamentul European. De exemplu, se va crea un standard european pentru competențele necesare profesorilor pentru predarea digitală. Tot în acest sens se va crea o platformă pentru educația digitală în fiecare stat membru și un hub al educației digitale la nivel european pentru a planifica această tranziție digitală.
Se face diferit politică la Bruxelles decât la București?
Politica de la Bruxelles este total diferită de cea de la București. La noi contează cine face mai mult scandal, la Bruxelles contează cine reușește să genereze consens. Vom ajunge și noi acolo.
Învățământul viitorului va fi unul personalizat
În această perioadă au devenit mult mai vizibile inechitățile din educație, lipsurile. Care sunt indicatorii care vă îngrijorează cel mai mult în privința școlii?
Cel mai mult mă îngrijorează creșterea abandonului școlar. Faptul că România este pe primele locuri din Europa în ceea ce înseamnă părăsirea școlii. Acest lucru înseamnă că școala românească nu mai poate să îi țină lângă ea pe foarte mulți români. Școala pentru mine înseamnă mult mai mult decât actul de predare, înseamnă socializare educațională, formarea indivizilor, dezvoltarea viitoarelor generații.
Corelat cu acest indicator avem o discrepanță tot mai mare între cele mai bune școli (care au reușit mai ales datorită comunității școlare să atingă performanța), de obicei situate în marile orașe, și celelalte unități de învățământ, în mod special din localitățile mai mici sau mediu rural. Din păcate aceste diferențe sunt rezultatul lipsei de preocupare a autorităților față respectivele unități de învățământ.
Nu în ultimul rând sunt îngrijorat de faptul că mediul educațional nu mai este atractiv atât pentru cei care ar putea preda cât și pentru cei care vor să aibă un viitor mai bun. Trebuie să creștem reputația învățământului românesc, să consolidăm competențele și să modernizăm procesul educațional.
Cum vedeți dumneavoastră educația viitorului?
Educația în primul rând presupune un parteneriat între profesor și cursant pe baza unor standarde și așteptări comune. Școala viitorului va fi mult mai conectată cu societatea și comunitatea. Tinerii au nevoie să învețe cum să se descurce în viața reală sau în viitoarea lor carieră profesională, să aibă acces la noi tehnologii, la noi seturi de competențe, la educație fiscală sau antreprenorială, doresc îndrumare, consiliere profesională sau chiar psihologică și mai ales speră ca școala să fie capabilă să îi asculte în solicitările lor.
Profesorul dorește să poată transmite mai departe cunoștințele sale iar pentru asta are nevoie de instrumente și metode adecvate, de un mediu stimulativ din punct de vedere profesional, de prestigiu profesional și de un cadru normativ și organizatoric în care se poate exprima.
Societatea se așteaptă de la școală să formeze viitoarea generație de oameni capabili să transforme lumea în sens pozitiv.
De aceea ne putem aștepta pe viitor la un învățământ mult mai personalizat pentru fiecare cursant în parte, să avem mult mai puțini elevi/studenți într-o clasă, să avem acces la tehnologii inovative adaptate procesului educațional și unități de învățământ modernizate, să avem o grilă de competențe în loc de materii stufoase sau să beneficiem de formări pe tot parcursul vieții.
Ați studiat în România, Franța, Belgia și SUA. Cum ați văzut de fiecare dată trecerea? Ce am putea prelua și noi din modelele altor țări?
Nu există niciun sistem perfect. Din fiecare zonă poți prelua elemente pozitive pe care să le integrezi în propriul model educațional.
În Belgia cel mai interesant lucru a fost că puteai să îți creezi tu propriul parcurs educațional, fără să fii restricționat, pornind de la câteva materii preferate. În Franța exista un anumit prestigiu oferit profesorului și reușitei școlare care te împingea la performanță, dar și mecanisme de mobilitate socială prin școală destul de eficiente. În Statele Unite avem un model raportat la cursant și la setul de competențe pe care dorește să le dezvolte. Oportunitățile sunt acolo, dar doar cei care au curajul și ambiția pot profita de ele. În România, există mulți profesori excelenți care, cu resurse puține, fac miracole atât prin implicarea cursanților, cât și prin metodele pe care le introduc. Am întâlnit oameni remarcabili pe care i-aș vrea în fruntea învățământului românesc.
Din 2009 ați și predat la universități din București, Italia și Belgia. Cum a fost această experiență? Cum este Victor Negrescu profesorul?
Sunt un profesor exigent atât cu mine, cât și cu studenții mei. Consider că, atunci când un student îmi intră în clasă, trebuie să dau totul pentru a-l face să fie interesat de materie. De aceea sunt foarte atent la reacțiile studenților mei și caut să îi implic pe toți în discuții și să îi co-interesez arătându-le avantajul cunoașterii pentru atingerea obiectivelor lor de carieră.
Trebuie să recunosc că experiența de predare este diferită de la universitate la universitate, de la student la student sau de la generație la generație. Există culturi organizaționale și așteptări diferite atât de la universități, cât și de la studenți. Este foarte important să ai metode și instrumente diverse pe care să le poți folosi, altfel este foarte greu să îți realizezi obiectivul educațional.
