SURSA: Edupedu.ro
La profilul Uman, elevii au avut distinct doar al treilea subiect:
Aproape 117.000 de elevi susțin astăzi prima probă scrisă din cadrul examenului de Bac, cea la Limba și Literatura Română. Candidații au avut de rezolvat varianta 6. La primul subiect au primit un fragment din „Doamna Elena Cuza” de Nicolae Iorga și la cel de-al doilea un text din „Întunecare”, de Cezar Petrescu. Primele două subiecte sunt identice pentru profilurile Real și Uman. Ultimul subiect le cere elevilor un eseu, cu caracteristici diferite pentru cele două profiluri, plecând de la o comedie studiată.
20.06.2022
Redacția Școala 9La profilul Uman, elevii au avut distinct doar al treilea subiect:
Profesoara de limbă română Maria Melente, de la Liceul Internațional de Informatică din București, a rezolvat în direct subiectele pentru Libertatea.
Ministerul Educației a publicat baremele de corectare aici.
Anul acesta s-au înscris cu 6% mai puțini absolvenți de clasa a XII-a și a XIII-a la Bac decât în 2021 și cu 18% mai puțin decât în 2020.
Proba a început la ora 9, după ce elevii au primit subiectele, și au la dispoziție trei ore pentru rezolvare. Elevii au fost așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, au primit o coală de hârtie tipizată pe care trebuie să-și scrie numele și datele din actul de identitate.
Elevii au avut voie să intre în centrul de examen doar cu actul de identitate și ceva de scris, neapărat cu cerneală sau pastă albastră, nu au voie cu rucsacuri sau genți, cărți de orice fel sau telefoane mobile. Tot ce au la ei va fi depozitat înaintea intrării în sala de examen într-o încăpere dedicată.
Toate sălile de examen vor fi supravegheate de camere video.
Dacă elevii intră totuși cu oricare din obiectele interzise, telefon mobil, copiuțe sau alte instrumente ajutătoare, vor fi eliminați din examen chiar dacă nu le-au folosit. Candidatul respectiv nu va mai avea voie să susțină examenul de Bac în următoarele două sesiuni. Adică va putea să revină la examen abia în sesiunea din toamnă 2023.
Baremele de corectură vor fi publicate de Ministerul Educației la ora 15.00, pe site-ul subiecte.edu.ro.