Metoda II
Reducerea rezistenței
Am vorbit despre cum elevii nu au de ales, trebuie să ne urmeze instrucțiunile și cum să ne impunem autoritatea ca ei să se pregătească suficient pentru examene, dar mai ales, pentru restul vieții lor. Mai există o metodă, însă.
Să ne imaginăm o clasă plină de elevi mereu motivați, mereu curioși, mereu dornici să învețe. Ei învață singuri! Trebuie doar să ne dăm la o parte din calea lor. Desigur, acest caz ideal nu există, dar ideea e următoarea: în loc să ne investim energia pentru a produce destulă forță să le învingem rezistența (naturală, de altfel), o putem investi în a cultiva curiozitatea, motivația și interesul pentru ca ei să învețe nu de teama unor repercusiuni, ci pentru că își doresc să o facă.
Ce face un copil când e curios în legătură cu ceva? Ce face un adolescent când simte că un subiect anume îl privește și pe el? Ce face orice tânăr când are un interes sau o pasiune? Învață singur! Dacă are profesor, bine, dacă nu, tot bine! Ne-a demonstrat asta orice adolescent care a învățat să cânte la chitară de pe Youtube, orice copil (și nu doar) care a aflat de un joc video nou și a devenit foarte-foarte bun la a-l juca pentru a-și impresiona prietenii, oricine pasionat de orice fel de artă sau de orice fel de sport. Chiar nu se poate reproduce asta când vine vorba de materii școlare? Ba sigur că da!
Dacă sunt motivați, copiii și adolescenții învață singuri. În acest caz profesorul devine doar un ghid pentru a le face lor treaba mai eficientă din punct de vedere al timpului și energiei, pentru a elimina erorile care mai apar și poate pentru a se asigura că sunt pregătiți pentru cerințele unui examen. Atât.
Eu am învățat că elevii vor fi mai motivați să învețe singuri ceva dacă:
- Consideră subiectul important sau direct relevant pentru ei;
- Sunt curioși să afle mai multe despre acest subiect/capitol;
- Consideră subiectul plăcut sau chiar distractiv.
Să le luăm pe rând:
Importanța și relevanța lecției.
Introducerea e o oportunitate. O greșeală frecventă, atunci când începem să predăm ceva, este aceea de a trânti direct o definiție sau o formulă din cartea sau notițele noastre și apoi de a începe trăncăneala teoretică în timp ce elevii trebuie să înceapă să scrie.
Uităm să facem o introducere! Iar introducerea e atât de importantă, o secțiune plină de potențial unde putem reuși lucruri magice. Fiecare subiect nou (nu neapărat capitol, ci și orice subcapitol) trebuie să aibă o introducere de câte minute vrem noi în care să menționăm orice credem că e potrivit.
Putem, de exemplu, descrie o situație din viața de zi cu zi în care a avea cunoștințe despre acest subiect este un avantaj. Sau una în care necunoașterea acestui subiect a fost un dezavantaj. Sau putem menționa aplicații ale acestui subiect în viața reală (tehnologie, medicină, sport, etc.). Sau putem pur și simplu să descriem cum cunoștințele pe care elevii le vor căpăta în urma acestei lecții îi vor ajuta în mod direct pe ei. De ce contează? De ce e lecția valoroasă pentru ei, personal, dincolo de orice notă? În aceste introduceri le (re)amintim elevilor că trebuie să învețe pentru că e important și util, nu pentru notă.
De exemplu, ceva ce îmi place mie să fac mereu când încep capitolul de fizică despre circuite este să împart elevilor o factură de electricitate și să le spun că vor primi câte una din astea în fiecare lună pentru tot restul vieții lor. Și le mai promit că până la sfârșitul subcapitolului, dacă participă activ la ore, vor ști cum să o citească de la cap până la coadă, nu doar să se uite la ultimul număr și să plătească. Nicio mențiune despre note, nicio mențiune despre examenul de bacalaureat. Și funcționează de fiecare dată.
Dacă urmează să predau Principiile Mecanice ale lui Newton, pornesc lecția cu un monolog pasionat despre cum doar 3 fraze și o mână de formule care derivă din ele pot descrie orice mișcare pe care o vor vedea vreodată în viața lor. Mașini, avioane, pași pe asfalt, un șut la poartă, ridicarea de greutăți ș.a.m.d. - toate explicate de aceleași 3 fraze și o mână de formule pe care le vom învăța începând de azi.
Dacă la matematică predau funcții, în introducere menționez că ele sunt peste tot în Univers, ascunse în cele mai neașteptate locuri și poate dau exemple de încercări de manipulări pe internet care folosesc grafice intenționat distorsionate pentru a trage orice concluzie doresc autorii să tragă. Și le spun elevilor că în această lecție îi voi înarma cu instrumente puternice cu care să se apere de astfel de manipulări.
Iar dacă într-o zi nu am inspirație sau doar vreau să văd dacă există o idee mai bună decât ce am pregătit eu (căci trebuie să recunoaștem, pentru unele subiecte e mai greu să facem introduceri decât pentru altele, și e normal), caut pe Google câteva idei sau… folosesc Chat GPT.
Un exemplu de prompt pentru Chat GPT ar fi:
Pentru următoarele sarcini pe care ți le voi da, vreau să intri în rolul unui pedagog expert, cu doctorat în _____________ (materia predată). Sunt profesor de _________ și urmează să predau lecția ______________ unor elevi de clasa ________________. Vreau să mă ajuți să creez o introducere de maximum 10 minute (dar cu cât mai puțin cu atât mai bine) prin care să subliniez importanța _______________ (subiectul lecției) în viața modernă de zi cu zi. E și mai bine dacă reușești să descrii cum subiectul este direct relevant pentru ei.
Scopul acestei introduceri este elevii să înțeleagă importanța subiectului și valoarea pe care o vor căpăta după ce îl vor învăța/înțelege.
Înainte să începi, pune-mi întrebări despre orice crezi că are nevoie de clarificare pentru ca tu să îmi oferi cele mai bune sugestii.
Încearcă-l!
Stârnirea curiozității.
O altă cale de a reduce rezistența pe care o opun elevii este să îi facem curioși. Începe lecția prin a arăta un obiect ce pare a fi total aleatoriu, dar care va avea relevanță în timpul lecției. Doar prezența acelui obiect pe masă (uneori nici nu trebuie să-l arăți, e de-ajuns să fie și într-o pungă misterioasă sau o cutie pe care scrie „ceva interesant”) va face elevii să se întrebe ce e cu el și să fie curioși să afle mai multe.
În loc de un obiect misterios, pot fi niște cuvinte „misterioase”. Poți spune ceva șocant, care să atragă atenția tuturor. Iată câteva exemple:
- Spune: „Călătoria în timp este fizic posibilă, este cât se poate de reală!”, dacă predai teoria relativității
- Spune „Wi-fi-ul este practic același lucru cu căldura sau lumina”, sau „Culorile nu există!” dacă predai despre undele electromagnetice.
- Spune: „În lecția de astăzi, vom afla cum putem să devenim, teoretic, invizibili”, dacă predai refracția luminii.
- Spune: „La fiecare câțiva ani, aproape toate celulele din corpul tău sunt înlocuite – ceea ce înseamnă că, biologic vorbind, ești o versiune complet nouă a ta față de copilărie!”, dacă predai despre regenerarea celulelor în organisme.
- Spune „Voi știați că apa poate crea explozii?”, dacă predai despre reacții chimice puternice - la sfârșitul lecției le poți arăta un video cu apa reacționând cu sodiul sau potasiul.
Da, toate astea sunt un fel de clickbait-uri. Doar că noi, fiind profesori, vom avea grijă ca, spre deosebire de majoritatea celor din online, acestea chiar să descrie cu acuratețe un lucru adevărat.
După ce stârnim curiozitatea elevilor, lecția va decurge mult mai ușor. Ei vor avea o dorință (unii mai puternică, alții mai slabă, dar o dorință) de a ne asculta și a învăța care înainte nu exista.
Iar dacă nu ai inspirație, poți, iarăși, da o căutare pe internet sau să folosești inteligența artificială pentru sugestii potrivite pentru tine și clasa ta.
A face lecția distractivă
A treia cale de a coborî din zidurile ridicate de elevi împotriva școlii este distracția. Asta deja nici nu mai ține de vârstă. Cu toții suntem mult mai doritori să ne investim atenția și energia în ceva care e plăcut/distractiv decât în ceva care nu e. Elevii nu sunt o excepție și nu au nici vreo vină din cauza asta. Așa suntem programați ca oameni. Prin urmare, dacă reușim să ne distrăm elevii la orele noastre, ei nu doar că vor fi mai atenți, dar, în loc să privească materia pe care o predăm ca pe o corvoadă, elevii o să aștepte cu entuziasm orele cu noi - unii vor avea entuziasm mai puternic, alții mai puțin puternic, dar va fi un entuziasm care nu exista acolo înainte. Și dacă facem în mod consecvent orele mai distractive, efectul pozitiv va crește de la o săptămână la alta, elevii începând să asocieze orele noastre cu bucuria în loc de a le asocia cu stresul sau, mai rău, cu captivitatea.
Cum facem orele distractive?
Nu toate capitolele au același potențial pentru distracție, așa e. Dar toate capitolele pot fi mai distractive decât le predăm în acest moment. Dacă unele capitole sunt de 5 ori mai distractive iar altele sunt doar cu 10% mai distractive, pe termen lung, elevii vor ajunge să se îndrăgostească de materie și abia vor aștepta următoarea oră.
Iată câteva sugestii, deși lista e pe departe de a fi completă și sunt curios să învăț și despre altele:
- Experimente! Mai ales ca profesori de știință, să facem cât mai multe experimente! Oamenilor le place mai mult să învețe făcând decât citind!
- Demonstrații! Cu cât mai spectaculoase cu atât mai bine. Implică elevii, cere-le părerea: „Ce credeți că se va întâmpla dacă amestec asta cu asta? Vreți să vedeți?”. Uneori poți lăsa demonstrația pentru finalul lecției (astfel menții curiozitatea).
- Jocuri precum Kahoot! - există multe platforme care oferă posibilitatea de a învăța prin jocuri. Totuși, ai grijă să nu fii repetitiv. Eu am făcut greșeala să abuzez puțin de Kahoot! și la un moment dat am observat că elevii erau cât se poate de plictisiți, chiar și jucându-se. Din punctul meu de vedere, frecvența ideală pentru jocuri precum Kahoot! este de maxim 2 ori pe semestru - însă dacă tipul de jocuri variază mai mult (adică ele conțin și alt tip de provocări, nu doar întrebări cu alegeri multiple) poate de 4 ori pe semestru.
- Meme-uri! La asta poate nu te așteptai. Pune câte un meme legat de subiectul lecției la începutul fiecărei ore. Elevii vor porni fiecare lecție cu un zâmbet și se vor grăbi pe hol în pauză să ajungă mai repede în clasă ca să vadă „meme-ul zilei”. Cele mai multe meme-uri din toate științele sunt pe departe în domeniul matematicii, ceea ce din fericire compensează faptul că matematica nu se bucură de posibilitatea de a face experimente.
Metoda II - Ce înseamnă prea mult?
Nici metoda reducerii rezistenței nu e o excepție de la regula „ce e prea mult strică”. Folosind această metodă în mod consecvent, e periculos de ușor, mai ales când ajungem să ne îndrăgim elevii, să cădem în extrema cealaltă. Mai exact, o schimbare tentantă și subtilă poate avea loc: o trecere de la „hai să învăț elevii cât mai mult prin distracție” la „hai să distrez cât mai mult elevii”. În acele momente, e important să ne amintim de obiectivele didactice pe care le avem și să reducem din frecvența distracțiilor, atât cât simțim că e nevoie până când ritmul redevine unul sănătos.
Care din cele două metode e mai bună?
Nu cred că e o surpriză pentru oricare dintre noi ce urmează să spun: nicio metodă singură nu e mai bună decât cealaltă. În mod ideal, le combinăm. Sunt atât de multe variabile în fiecare zi pentru un profesor: vârsta elevilor, personalitatea lor, nivelul lor academic, capitolul, timpul rămas ș.a.m.d., este imposibil ca o metodă să funcționeze de una singură de fiecare dată.
Trebuie să ne amintim atât că noi suntem liderii clasei și avem o responsabilitate să îi conducem pe elevi către cunoaștere, înțelegere și noi aptitudini (chiar dacă uneori nu prea au chef de așa ceva), cât și faptul că toți dintre ei sunt fragili, încă în dezvoltare intelectuală și emoțională și au deseori nevoie de încurajare și să li se amintească faptul că sunt în siguranță și că profesorul e în echipa lor.
Cel mai nobil, dar și cel mai important, este ca niciodată să nu ne oprim din a ne dori să ne îmbunătățim - un lucru valabil în orice meserie, de altfel. Prin încercare și eroare și încercare din nou, putem să ne îmbogățim arsenalul de instrumente didactice pe care le controlăm și să ne sporim impactul pozitiv pe care îl avem asupra a 30 de copii în fiecare clasă, în fiecare săptămână.
Bonus
Am decis să închei articolul cu răspunsul pe care îl ofer eu la cea mai arzătoare întrebare a elevilor. O întrebare care obișnuia să mă închidă cândva:
„Dom’ profesor / Doam’ profesoară! La ce o să îmi folosească mie asta?”
Eventual întrebarea e completată de „Eu nu vreau să mă fac om de știință, eu vreau să devin _______ !” Deși uneori pare altfel, îți promit că această întrebare nu e o formă de lipsă de respect și nici o metodă de a pierde timpul din oră. E o întrebare cât se poate de validă din partea unui elev căruia îi cerem să depună efort mental să studieze sau să exerseze ceva. De asemenea, este o oportunitate.
Când elevii mă întreabă asta (cel mai des se întâmplă la orele de matematică), în primul rând caut răspunsul direct legat de capitol. Adică dacă se întâmplă să cunosc câteva aplicații în viața de zi cu zi ale capitolului studiat în acel moment, încep prin a le menționa. Dar fie că se întâmplă să știu aplicații pentru acest capitol anume sau nu, următoarea parte a răspunsului este cea mai importantă:
„Când mergem la sala de fitness, de ce o facem? Uneori mergem acolo și tragem de o bară de metal în mod repetat, eventual una pe care o ținem la spate. La ce o să ne folosească nouă asta în viață? La nimic în mod direct. Dar făcând aceste mișcări repetitive în mod strategic, ne facem pe noi înșine mai puternici și mai rezistenți.
Școala este o sală de fitness pentru creier. Cu fiecare exercițiu rezolvat, cu fiecare concept înțeles, cu fiecare cunoștință adunată, ne punem «mușchi pe creier» iar scopul este ca la sfârșitul liceului să avem un «creier cu pătrățele», puternic, rapid și cu o abilitate de concentrare lungă.
Scopul este să avem cunoștințe de bază despre cum funcționează lumea, gândire critică antrenată și să avem o minte care e gata să înfrunte orice îi rezervă restul vieții.
Altfel, dacă rămânem ignoranți cu creierul neted, suntem predispuși la a fi manipulați de alții și la a lua decizii proaste și necalculate pentru că știm atât de puține încât nici măcar nu știm ce nu știm. Așa că aveți încredere în mine și haideți să continuăm să ne antrenăm mințile în timp ce învățăm despre cum funcționează lumea - până la urmă, învățăm despre lumea în care ne vom petrece restul vieții!”
Fără excepție, de când sunt profesor, acest răspuns a satisfăcut pe orice elev a întrebat. Ba mai mult, a lăsat clasa inspirată pentru restul semestrului. Te invit să „îl furi” și tu, sau să îl lași să te inspire în a crea propriul tău răspuns. Dar asigură-te că ai unul, căci, mai devreme sau mai târziu, întrebarea „La ce o să îmi folosească mie asta?” va apărea. Să o tratezi nu ca pe o corvoadă, ci ca pe o oportunitate.
1/4
