„Este nevoie de pace politică”. Despre cum facem școala mai bună, cu expertul finlandez Ari Pokka

REZOLVAT by Școala9 este primul proiect de jurnalism de soluții în educație. În calupuri separate tematic, luăm câte o problemă cunoscută a școlii românești și mergem către experți și profesori pentru soluții testate, ne uităm la oportunități, dar și la limitări. În primele două serii am vorbit despre abandon școlar și literație. Acum, disecăm tema alfabetizării științifice și matematice.

„Într-o școală căreia îi pasă de copii, un vizitator nu va fi întâmpinat de director cu pâine și sare, ci de elevi”, spunea Ari Pokka într-un interviu în Școala9 în 2020. Abia lovise pandemia și n-aveam cum să prevedem ce ne așteaptă. Următoarele teste PISA aveau să arate un declin aproape generalizat la nivel global. 

După ce Finlanda s-a trezit buimacă cu premiul întâi cu coroniță pe scena educațională a lumii, modelul său de educație a devenit extrem de studiat și luat drept model. „Într-un mod foarte finlandez ne gândeam că poate e o greșeală la mijloc. În același timp, aceste rezultate au dat și un impuls întregului sistem școlar”, povestește astăzi expertul. Revenit la mijloc de februarie la București cu prilejul Nordic Festival, unde a participat la o dezbatere despre gândire critică, l-am provocat la o discuție despre soluții și educația viitorului. 

Fostul președinte al Asociației Finlandeze a Directorilor Școlari și a Confederației Internaționale a Directorilor, Ari Pokka a lucrat de-a lungul anilor cu profesori, directori și ONG-uri din România. 

Astăzi, Finlanda nu mai este prima în lume la testările PISA. În clasamentul general este pe 12 (România e pe locul 45), dintr-un total de 65. Rămâne însă una dintre cele mai inovative sisteme educaționale, cu o atenție deosebită pe starea de bine a elevilor. Și asta rar este luată în calcul în clasamente.

Am extras patru lucruri subliniate de Ari Pokka pentru o școală de calitate, în viziunea finlandeză:

pregătirea foarte bună a profesorilor care crește încrederea și respectul pentru aceștia ca profesioniști și o plată adecvată care îi face motivați;

zero corupție - școlile colaborează cu părinții și comunitatea, dar nu permite nicio portiță pentru favoruri, cadouri sau alte atenții;

autonomie - școlile și profesorii au libertate de decizie și fiind o țară mică, o apropiere de instituțiile centrale. Cu o condiție: autonomia trebuie să vină cu instrumente clare și cu un personal bine pregătit;

pacea politică, astfel încât să poată fi făcute planificări pe mai mulți ani, nu doar pe cicluri electorale de patru ani. 

Școala9: Care erau provocările în școala finlandeză, la mijlocul anilor ‘90, când ați intrat în învățământ?

Ari Pokka: Cred că anii '90 în Finlanda au fost o perioadă destul de bună pentru educație. Cel mai important lucru a fost că școlile și municipalitățile au primit mai multă putere în implementarea curriculei școlare. 

În același timp, primii profesori care au intrat direct pe de piața muncii atunci aveau toți calificare universitară, deci am avut posibilitatea de a angaja profesori foarte bine pregătiți, toți cu același tip de pregătire universitară.

Important în învățământul finlandez este că avem o încredere puternică în directori sau în furnizorii de educație, deoarece calificarea profesorului este de nivel înalt. În cea mai mare parte, aceștia sunt și foarte motivați și acest lucru a contribuit la buna desfășurare a vieții școlare. Apoi, avem un rol esențial noi, profesorii și directorii, pentru a organiza programa școlară. 

Agenția Națională este un birou din cadrul Ministerului Educației care la fiecare 10 ani realizează planurile-cadru. Dar apoi, ne-au permis să rescriem tot ce facem în școală după cum este potrivit pentru noi, pentru profesori, pedagogie, cultura școlii etc. 

Cred că în anii '90, am fost cu adevărat inovatori, am creat conținuturi noi, cursuri noi, iar acest tip de libertate pedagogică oferă o mulțime de oportunități. Fiindcă profesorii erau persoane foarte educate, au fost foarte creativi. 
Apoi au venit anii 2000 când am aflat cu mare surprindere că suntem prima țară din lume la clasamentul PISA. Am fost total surprinși de această poziție pentru că niciodată nu ne-am gândit că suntem cu adevărat speciali, doar ne făceam treaba și atât. 

Ne uitam la clasament și într-un mod foarte finlandez ne gândeam că poate e o greșeală la mijloc. În același timp, aceste rezultate au dat și un impuls întregului sistem școlar că, OK, poate că e ceva ce facem bine.

„Oamenii nu mai cred că educația în sine este acest motor care îți aduce un loc mai bun în societate”

Între 2000 și 2010, am fost printre primele trei țări din lume. Iar asta în ciuda faptului că noi nu suntem o țară foarte competitivă, nu avem clasamente cu cele mai bune școli și chiar încercăm să evităm acest tip de clasificări că unele școli nu sunt bune, iar altele sunt foarte bune. 

Sunt mult mai multe motive, de fapt, care fac ca unele școli să aibă rezultate mai bune. Mai important decât calitatea profesorului sau a predării în sine, este situația socio-economică, situația familială. Există o mulțime de astfel de informații de rezervă, care explică de fapt în proporție mare de ce rezultatele elevilor sunt diferite. 

Poate că singurul lucru care mă îngrijorează puțin este că, atunci când am început, aveam în Finlanda acest tip de mentalitate că educația este poarta de acces către un viitor mai bun. Credeau asta familia, poate și elevii. Dar, pas cu pas, rolul educației și al școlii cred că s-a diminuat sau oamenii nu mai cred că educația în sine este acest motor care îți aduce un loc mai bun în societate. 

În același timp, tinerii nu își mai construiesc cariera profesională așa cum ne-o construiam noi, cu acest tip de idee că mergem pas cu pas din ce în ce mai sus. Ei privesc viața profesională destul de diferit, făcând ceva un an sau doi, apoi își schimbă traseul și își acordă ceva timp liber.

Asta influențează și mentalitatea lor legată de educație, pentru că nu se mai uită la un traseu de carieră, se uită mult mai mult la ceea ce este interesant de făcut.

Ce nu testează școala

- Deci scopul vostru nu a fost să obțineți scoruri mari la PISA. Probabil știți că în România, scorurile PISA sunt un scop în sine. Cum făceați evaluarea a ceea ce se întâmpla în școală înainte să ajungeți în topul global?

- În Finlanda, evaluarea în școli se bazează pe un singur examen la nivel național, nu avem evaluare națională decât în ultimul an de liceu. 

Apoi, avem examenul de maturitate, care îi evaluează pe jumătate dintre tinerii noștri, pentru că jumătate dintre ei merg la școala secundară superioară și aproape jumătate dintre ei merg în învățământul vocațional.

Așadar, evaluarea în Finlanda s-a bazat foarte mult pe evaluarea realizată de școală, nu pe cea națională. Cred că acesta este un motiv pentru care viața școlară în Finlanda e un pic mai relaxată, pentru că altfel, examenul și evaluarea națională sunt motoare foarte puternice, care îi fac pe profesori să aibă doar acest scop în minte, pe elevi și părinți să fie supărați dacă nu au rezultatul dorit. 

Cultura orientată spre test face invizibile unele valori foarte importante pentru educație. Sunt o mulțime de lucruri care se întâmplă în școală și care nu sunt testate sau măsurate și care sunt foarte importante: interacțiunea socială, prietenia, starea de bine, viața sănătoasă. 

Aceste lucruri contează de fapt poate mai mult în viitorul tău când vei fi adult, faptul că ai acest tip de încredere în tine la un nivel bun, nu că rezultatul tău la mate a fost în clasa a patra 8,8 puncte din 10. Bine, nota e un element, dar nu este întreaga poveste a educației.

- Și cum vă uitați la aceste lucruri și cum le evaluați?

- Poate că una dintre cele mai mari schimbări din acești 30 de ani este că acum vorbim foarte mult despre starea de bine a elevilor, că toți elevii au acest sentiment că școala este un loc bun. Nu există bullying, școlile au grijă de sănătatea lor, au grijă de prânzul lor zilnic, au grijă de acest tip de interacțiune socială bună, de prietenie… ne uităm la toate astea.
Fiecare școală are propriile sale metode de asigurare a calității. Ele nu monitorizează același lucru de fiecare dată, ci îl schimbă, să spunem, la fiecare doi-trei ani.

Dar un lucru pe care îl monitorizăm și din care încercăm să obținem anumite informații, în special informații de la elevi și părinți, este nivelul stării de bine. Cum simt elevii și părinții că școala are grijă de ei, de copiii lor.

„Credem cu tărie că, la 16 ani, trebuie să fii un tânăr responsabil”

- Pentru că este foarte important ca părinții să fie alături de școală...

- Noi în Finlanda, credem că copiii noștri trebuie să devină independenți foarte curând. Nu e tocmai ca în România, unde văd cum frâiele mamei sunt atât de puternice încât uneori mă întreb când vor ajunge acești copii să aibă sentimentul că sunt independenți, că sunt responsabili de ei înșiși și nu că cineva din familie se ocupă de treburile lor. 

În Finlanda este invers, încercăm cumva să ne creștem copiii să fie independenți și să ia propriile decizii. Credem cu tărie că, la 16 ani, trebuie să fii un tânăr responsabil, să-ți alegi propriile căi. Îi ajutăm, desigur, în școală, dar aceste alegeri sunt întotdeauna cele pe care elevii le fac singuri sau împreună cu familia.

Pentru noi, fiecare individ trebuie să aibă propriul spațiu de dezvoltare.

- În România, suntem în mijlocul unei dezbateri care a ajuns la un punct de fierbere cu privire la planurile-cadru de la liceu. Fiecare profesor încearcă să-și promoveze disciplina și este dificil, în acest climat, să te gândești la ceea ce este important pentru un tânăr, în 2025, să învețe la școală? Vă întreb pe dumneavoastră: ce este important?

- Latina sau istoria românilor? (râde) Am urmărit această discuție cu atenție, deși traducerea de pe Google nu este atât de bună, am înțeles ce se întâmplă.

Și în Finlanda este un pic similar. Dacă vrei să faci schimbări în educația finlandeză, poți schimba pedagogia, poți schimba unele conținuturi din curriculum, poți introduce studii opționale, oferind elevilor alte variante. Dar dacă ne ducem spre distribuția lecțiilor, ceea ce înseamnă câte ore, ce materie predăm în școală, atunci și la noi discuția o ia razna: istoria este cea mai importantă, matematica este cea mai importantă, limba finlandeză este cea mai importantă, profesorii de filosofie, cum sunt și eu, spun că filosofia este cea mai importantă materie din școală. O discuție care nu dă niciodată un bun rezultat.
Trebuie să ne gândim la ceea ce tinerii, elevii au nevoie cu adevărat în viitor. Ce fel de abilități, de competențe, cunoștințe trebuie să aibă? Și poate cea mai esențială întrebare este cum le vor folosi în viitor. 

Nu că își vor aminti când a fost conferința de la Viena. Această informație poate o vor folosi la un joc de trivia, dar de fapt, esențial este modul în care îi facem pe elevi mai competenți să-și folosească cunoștințele, abilitățile în viața reală.

Predarea materiei în sine nu este singura problemă. Dacă eu predau ceva pentru elevii mei, cum pot fi ei creativi și inovatori și cum pot folosi această materie pentru a crea ceva nou? Poate acesta ar trebuie să fie unul dintre punctele de discuție în România.

„Suntem foarte practici în Finlanda”

- Apropo de viitor, l-am pus pe Chat GPT să vă pună o întrebare. Vă întreabă așa: cum ne putem asigura că programa școlară reflectă nevoile în continuă evoluție ale elevilor și îi pregătește pentru viitoarea piață a muncii, în special cu avansul rapid al tehnologiei?

- Atunci când Agenția noastră națională deschide următorul proces curricular, aproape la fiecare 10 ani facem schimbarea - acum poate mai des, că lumea se schimbă rapid - ne gândim ce va fi relevant în 2035? Trebuie să aruncăm o privire în viitor. În mod normal, este un proces în care se adună o mulțime de oameni din diferite domenii ale vieții profesionale, asociații de profesori, directori de școli, cercetători, sute de oameni care apoi încep să colecteze materialul.
Ei urmăresc cercetările, se uită în general la modul în care școala a reușit să-și facă treaba, și după ce sunt colectate toate aceste informații, stabilesc 10-15 tipuri diferite de grupuri de lucru care încep să lucreze la programele școlare. 
În Finlanda, administrația are foarte mare încredere în vocea profesorilor și a directorilor, în oamenii care lucrează în școală. Nu suntem acolo doar pentru că e frumos să fim invitați, ci suntem acolo ca profesioniști foarte respectați.
Curriculumul sau oricare alte documente educaționale sunt cu adevărat practice în Finlanda. Suntem foarte buni să planificăm lucrurile și să le punem în practică. 

Un sfat care îmi vine acum pentru România este să-i ascultați pe oamenii din școală, pe elevi și părinți pentru că ei sunt, de asemenea, o parte esențială în elaborarea noului curriculum.

- Cum ați ajuns la această încredere în profesori și directori? 

- Sunt mai multe lucruri la mijloc. 

Primul, nivelul de calificare al profesorilor și directorilor este ridicat, ceea ce înseamnă că profesorii, învățătorii au în spate cinci ani de studii universitare. Profesorii de disciplină sunt masteranzi în propria disciplină la nivel universitar și apoi fac studii pedagogice de un an. De asemenea, directorii trebuie să aibă calificare, există o formare specială a directorilor pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă înainte de a fi managerul școlii.

Apoi, e faptul că în Finlanda avem un nivel foarte scăzut al corupției. Nu am auzit niciodată în Finlanda ca părinții sau altcineva să dea bani sau alte favoruri ca să sprijine profesorii. Colaborăm, dar păstrăm aceste lucruri foarte curate, ca școala să își facă propria treabă fără niciun fel de presiune din afara ei. 

Suntem o țară mică de 5,5 milioane de oameni. Nu putem spune chiar că toată lumea știe pe toată lumea, dar avem legături destul de facile. Nu există o distanță mare între oamenii din școli și Agenția noastră națională sau ministerul nostru. Așadar, este un sistem ușor de gestionat. Suntem oameni simpli.

- Ați menționat că trebuie să ne gândim la felul cum sărim dintr-o criză în alta și asta ne modelează societatea. Vă gândiți să schimbați ceva sau să faceți ceva diferit în sistemul educațional pentru a adresa această provocare?

- Da, desigur, am început să facem destul de multe lucruri diferit în învățământul finlandez. Eu nu numai că am fost director de școală, ci și lider al asociației directorilor. Am lucrat în multe comitete diferite din cadrul ministerului nostru al educației. Am fost foarte implicat, nu doar în școală, ci am creat programe noi în învățământul finlandez. 

Dacă aș avea posibilitatea să schimb ceva, să fie dictatură pentru o zi - râde - cred că m-aș gândi foarte serios dacă este necesar să predăm toate materiile pe care le predăm în prezent. Avem prea multe materii!

Învățământul finlandez și programa școlară sunt foarte orientate pe materii la nivelul liceului, avem aproape 20 de materii diferite. Cred că ar trebui să facem o integrare între discipline, care poate fi așa: doi profesori care se cunosc bine decid să facă ceva împreună. Cred că jumătate din aceste materii ar fi suficiente. 

Dacă vă gândiți la câte lucruri vă interesează cu adevărat în viață. Pentru mine sunt fotbalul, pescuitul, literatura, viața mea de familie, poate că sunt cinci sau șase teme de interes pentru fiecare. Așadar, cred că pierdem timp prețios pentru că fiecare profesor se gândește că materia lui este cea mai importantă și le spune elevilor că trebuie să studieze istoria, religia, limba finlandeză și apoi le dă o mulțime de teme pentru acasă.

Apoi, poate că unul dintre lucrurile cheie în viitor este modul în care îi facem pe elevii noștri să distingă între o știre reală și una falsă, adică alfabetizarea media. Pentru că aceasta este viața pe care o vor trăi și devine tot mai important acest lucru. 

Am discutat (la talk-ul din cadrul Nordic Festival, n.r.) despre gândirea critică și a fost interesant faptul că acum, de exemplu, algoritmul telefonului meu îmi dă informațiile care mă interesează. Așadar, este foarte dificil să fii critic, pentru că, de fapt, telefonul tău sau cineva din spatele lui alege materialul pentru tine.

Dacă urmărești doar un singur tip de informație, ți-ai îngustat viziunea asupra vieții și cred că școala trebuie să fie despre locul în care păstrăm deschisă mintea acestor tineri spre imaginea de ansamblu.

„Autonomia fără profesori și directori cu înaltă calificare nu funcționează prea bine”

- Din papucii de jurnalist pe educație văd adesea la oamenii din educație nevoia de speranță. Dar speranța neurmată de acțiune nu înseamnă mare lucru. Cunoașteți deja România, pe ce ar trebui să ne concentrăm în următorii ani pentru a crește calitatea educației?

- În primul rând, este nevoie de pace politică. Urmărind scena politică de aici, este destul de haotică în acest moment. Dacă doriți să obțineți progrese în școală, trebuie să puteți lucra pe termen mai lung. Nu se întâmplă schimbarea în patru ani. Dacă fiecare echipă legislativă schimbă ceva la patru ani, acesta este un ritm prea rapid pentru școli. 
Școlile au nevoie de decenii pentru a se dezvolta cu adevărat și pentru a deveni mai bune. 

Problema este și implementarea în sine și nivelul de autonomie al școlii. Ați discutat destul de mult despre autonomie școlară în România, data trecută, când ați elaborat noua legislație. Am luat parte la câteva reuniuni cu colegii de aici, iar întrebarea era cum putem crește nivelul de autonomie școlară. Ministerul Educației a demarat, de asemenea, câteva proiecte pilot. Aceasta este singura modalitate de a oferi școlii mai multe oportunități pentru a face ceva diferit.

Încă mă întreb de ce nu faceți o schimbare majoră în educația profesorilor dumneavoastră. Când am discutat cu directorii români, ei spun că de la universități vin profesori care știu teorie, dar care nu mai sunt potriviți pentru școala din 2025. Mai degrabă vor să îi ia pe acești tineri care vin de la liceul pedagogic, pentru că acolo au parte de pregătire practică. 
Așadar, cred că marea problemă este calificarea profesorilor, educația lor, și cum să convingeți universitățile, care sunt mai degrabă autonome, să facă acest tip de schimbare împreună, sub coordonarea de Ministerul Educației.

Dacă doriți să aveți acest tip de școală independentă, autonomă, trebuie să existe și profesori capabili să conducă acest tip de școală. Trebuie să existe încredere între administrația locală, guvernul național și școli.

Altfel, autonomia fără profesori și directori cu înaltă calificare nu funcționează prea bine. Sună bine, dar cum să folosești autonomia dacă nu ai instrumente practice prin care să poți construi ceva concret?

La Brașov am lucrat cu directorii și le-am zis hai să facem ceasul pe un an, acest calendar cu tot ce se va întâmpla într-un an. Acesta este ceasul anual al școlii și apoi facem celălalt ceas, al directorului, pentru că directorul trebuie să facă ceva în avans, dacă vrei să faci ceva astăzi, trebuie să începi să planifici, poate cu o lună înainte. Iar ei începeau să sară că nu este posibil, că totul vine de sus, că cineva trimite o hârtie și de a doua zi trebuie să implementeze, fără organizare, fără nimic. 

Nu se poate face așa, să trimiți o scrisoare astăzi, iar mâine să pui în practică. Este o idee catastrofală și îi înfurie pe oameni. Nu doar pe profesori, ci și pe elevi și părinți. 

Ca elemente bune în învățământul românesc, curriculumul vostru nu este atât de rău. Există de fapt destul de multe oportunități și în legislația voastră. 

Chiar mă întreb de ce ați scris totul în legislație, că legislația școlară finlandeză este de câteva pagini. În România, aveți o legislație în care ați scris aproape tot ce se poate sau nu se poate face. 

Dacă vreți ca, undeva în viitorul apropiat, să se decidă mai multe lucruri la nivelul școlii, nu trebuie să puneți atât de multe lucruri în legislație. Legislația nu este ușor de parcurs, nu este flexibilă, spune strict ce este permis și ce nu, e o cale foarte îngustă, de fapt.

- În ultimii ani, rezultatele la PISA au scăzut și în Finlanda. De ce credeți că s-a întâmplat așa?

- În educația finlandeză nu a existat niciodată ideea că trebuie să fim cel mai bine clasat sistem educațional din lume. Nu am schimbat niciodată practicile educaționale în Finlanda ca să încercăm să rămânem în poziția de sistem educațional de top la nivel global. 

Acum, în ultimii 10 ani, am observat că au existat schimbări și că rezultatele noastre PISA au scăzut. Dar cred că trebuie să avem în vedere că PISA este doar una dintre evaluări. Dacă începeți să vă conduceți școala în acest fel, încercând să fiți buni la această evaluare, atunci poate că ați pierdut din vedere unele lucruri foarte importante din educație. 

Un lucru pe care l-am discutat cu mulți dintre colegii și profesioniștii din Finlanda este că în prezent nu avem o viziune atât de clară în învățământul finlandez cu privire la direcția în care vrem să mergem și la ceea ce vrem să fim. Avem nevoie de o viziune clară și apoi să mergem mai departe cu această viziune și să elaborăm strategii care să ajute școlile să aibă succes. 

Sper că Finlanda va găsi soluții care sunt bune pentru noi, dar poate și ceva care poate fi un exemplu pentru restul lumii. Deci PISA este doar o măsurătoare, nu reprezintă întreaga educație. Și sper că oamenii de pretutindeni din lume înțeleg că atunci când se uită la clasamentul PISA se uită doar la o fațetă a educației. 

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.