Potrivit studiului, publicat în revista Sociology of Health & Illness și citat de Science Daily, părinții sunt îngrijorați că această lipsă de joacă spontană înseamnă că copiii lor nu sunt atât de dezvoltați și bine pregătiți pe cât ar putea fi, la care se adaugă faptul că joaca copiilor este din ce în ce mai sedentară din cauza tehnologiei.
„Până în jurul anilor 1990, nu se aștepta ca părinții să își distreze și să își monitorizeze la nesfârșit copiii în același mod în care o fac astăzi, astfel încât copiii aveau o mai mare libertate de a se juca independent. Dar de când acei copii au devenit ei înșiși părinți, societatea s-a schimbat, astfel încât există un sentiment sporit de responsabilitate pentru dezvoltarea copiilor lor”, a explicat autorul studiului, dr. John Day.
Grijile părinților sunt legitime – „pericolul străinilor, traficului pe șosele etc., ceea ce înseamnă că oportunitățile pentru copii de a fi activi fizic prin joacă spontană au devenit limitate”, mai spune cercetătorul.
„Cea mai mare parte a învățării despre independență are loc atunci când copiii își asumă riscuri”
Copiii de azi se joacă mai mult sub supravegherea părinților și în contexte structurate, cum sunt cluburile de diferite tipuri. „Părinții sunt încurajați să petreacă mai mult timp cu copiii lor și, în același timp, sunt judecați cu privire la cât de independenți sunt copiii lor. Dar cea mai mare parte a învățării despre independență are loc atunci când copiii își asumă riscuri la alegerea lor, iar aceste oportunități se pierd în copilărie”, mai spune dr. Day.
Această schimbare generațională a fost observată de cercetătorii de la Școala de Sănătate și Asistență Socială din Essex, atunci când au realizat interviuri în profunzime cu 28 de locuitori din Marea Britanie născuți între 1950 și 1994, cu privire la istoricul lor de activitate fizică și la modul în care membrii familiei au influențat aceste experiențe. Cercetarea a constatat că creșterea activității fizice structurate pentru copii a avut loc în același timp cu un declin al copiilor care se jucau în mod spontan.
Preocupările crescânde legate de sănătatea copiilor au făcut ca mulți părinți născuți după sfârșitul anilor 1960, care au început să fie părinți la începutul anilor 1990, să simtă că trebuie să intervină pentru a se asigura că copiii lor sunt activi, ceea ce a limitat posibilitatea unor forme mai spontane de joacă.
„Societatea actuală îi poziționează pe părinți ca unici ingineri în dezvoltarea copiilor lor, ceea ce reprezintă o povară nerealistă care aduce cu sine o presiune și așteptări nedrepte”, a adăugat dr. Day.
