Am vorbit în luna ianuarie despre cum pot fi sprijiniți profesorii să devină mai buni și am văzut că există multe voci conștiente de importanța unui cadru didactic pentru parcursul academic și stima de sine ale unui elev.
Dar cum rămâne cu sprijinirea părinților?
Dacă un profesor, care le predă copiilor de 30 de ani, are dificultăți să-i motiveze și să-i disciplineze, o mamă, a cărei experiență de părinte e de multe ori la fel de îndelungată precum viața copilului, de ce n-ar avea? Un copil vine fără instrucțiuni de folosire, iar pe măsură ce crește puținele lucruri pe care credeai că le-ai înțeles despre relația cu el se schimbă iar și iar. Dacă vorbim de formarea continuă a profesorilor, de ce nu vorbim și de formarea continuă a părinților, pentru care provocările se schimbă de la an la an?
Despre asta sunt cursurile de educație parentală ținute de asociația HoltIs, cu susținerea UNICEF, la care au participat deja mii de părinți din România. La sesiunile de training sunt abordate teme precum stresul și furia, disciplinarea pozitivă sau abuzul emoțional. Tot despre susținerea părinților era și Strategia națională de educație parentală, un document la care au lucrat luni întregi ONG-uri din domeniu, specialiști și reprezentanți din trei ministere. Strategia avea ca obiectiv accesibilizarea cursurilor de educație parentală pentru toți părinții din România, crearea unor module de pregătire a formatorilor în universități și includerea orelor de educație parentală în norma didactică. Documentul a avut o carieră scurtă în discuția publică, fiind pus în dezbatere publică în iunie 2018, pe site-ul Ministerului Educației, și apoi retras zece zile mai târziu, în urma protestelor Bisericii Ortodoxe, Academiei Române, asociațiilor de părinți și altor ONG-uri, care o acuzau că atentează la modelul tradițional de creștere a copilului. Model făcut din același aluat cu învățătura cu rigla la palmă și cu genunchii pe coji de nucă, aproape abandonată în zilele noastre, după ce psihologia modernă a demonstrat că face mai mult rău decât bine.
Fie că aplică din instinct modelul învățat din familie, citesc cărți de parenting, participă la cursuri ori cer sfaturi de la vecini sau (ne)cunoscuți de pe Facebook, părinții de azi sunt o parte importantă din ecosistemul școlii. Dacă întrebi profesorii, rolul lor e să le dea copiilor cei șapte ani de acasă, să-i învețe să respecte profesorii și să plătească lucrurile de care e nevoie în școală, de la cretă la termopane. Dacă întrebi părinții, să tragă la răspundere școala, profesorii și sistemul în cazul în care copilul lor nu primește educația pe care o merită. Realitatea e însă la mijloc. Chiar dacă României îi lipsește o tradiție a colaborării comunitare, în care asociațiile de părinți să fie parteneri oficiali ai școlii, iar participarea reprezentanților părinților în consiliul de administrație al școlii e în multe locuri doar de fațadă, de buna relație dintre profesori și părinți depinde experiența educațională a copiilor.
De aceea, în luna februarie ne vom uita la rolul părinților în relație cu școala și jocurile de putere care se nasc de aici, dar și la greutățile pe care le trăiesc părinții vulnerabili. Vom scrie despre ce înseamnă să crești un copil care suferă de o boală gravă, despre dezechilibrul pe care îl creează în trafic și în educație preferința părinților pentru o anumită școală, despre bunicii care trebuie să fie părinți pentru nepoți în locul generației de mijloc care e plecată din țară, despre cât și cum îți ajuți copilul la teme, despre profesorii care au propriii copii în clasă, despre cotizațiile prin care părinții completează inventarul clasei.
Dacă vrei să ne spui care crezi tu că e rolul părinților în relație cu școala, scrie-ne la redactie@scoala9.ro.
Citește toate articolele din tema lunii februarie, despre părinți și rolul lor în relație cu școala.
