Un copil în vârstă de 7 ani, din Germania, este prea bolnav ca să poată merge la școală. În locul său, Joshua Marinangeli a trimis un avatar, un robot prin intermediul căruia poate interacționa cu profesorul. E de ajuns ca ochii robotului să „clipească” și profesorul înțelege că Joshua dorește să intervină sau să răspundă la o întrebare adresată elevilor din clasă. Digitalizarea școlii a fost accelerată de Covid-19 și roboțeii-elevi ar putea fi soluția pentru copiii cu diferite afecțiuni să-și continue studiile alături de colegii lor. Și platformele educaționale online vor avea o viață lungă.
De la Eminescu la Unire, cine a botezat cele mai multe școli din România?
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.