„Sunt un movie maniac (obsedat de filme, n.r.)”, se prezintă Alexandru Ciocan, 39 de ani. Pe lângă asta, mai este profesor de limba română, profesor universitar, vlogger și editor la Gen, Revistă. Înainte să-i invite pe cei nouă tineri așezați în semicerc în fața lui să se prezinte, o face el. Își ridică până la cot mâneca de la cămașa albastră pe care o poartă azi și le arată adolescenților antebrațul tatuat cu mai multe cadre din filme: „Am socotit eu că asta vreau să duc cu mine toată viața, să le iau cu mine peste tot”, explică.
Este sâmbătă la prânz, a doua zi a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Cluj-Napoca. Alexandru Ciocan ține un atelier de jurnalism pentru adolescenți în cadrul TIFF Education, secțiunea specială a festivalului, dedicată educației cinematografice.
Puștii au între 15 și 18 ani, unii dintre ei sunt voluntari ai festivalului, alții studiază deja la licee de artă cinematografia, teatrul și actoria. Toți au venit fie dintr-o pasiune pe care au dezvoltat-o pentru filme – știu deja tot portofoliul lui Alfred Hitchcock și recunosc un film după coloana sonoră, alții, din pură curiozitate sau pentru că vor să afle cum să privească un film din punct de vedere al scrisului.
„Filmul mi se pare visul oricui îi plac poveștile. Îmbină și muzica, și imaginea, tot”, spune una dintre participante.
Inocența de a vedea orice film
„În virtutea profesiei, o să repet niște lucruri, să se fixeze”, spune pe ton de glumă Alexandru Ciocan, atunci când începe cursul de azi. Vorbește apoi despre jurnalism, despre diferențele dintre știre și reportaj și despre obiectivitatea necesară într-un articol de presă. Despre cum să fie „subiectivi, dar cu argumente”, într-o critică de film și de ce este important să citească „concurența”, adică alți autori ai unor recenzii de filme, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ei.
Pentru Ciocan, filmele sunt o pasiune pe care a încercat întotdeauna să le-o insufle, mai direct, mai indirect, elevilor lui, în cei șase ani în care a predat la gimnaziu și liceu. Când le vorbea despre o operă sau le explica un concept, de exemplu, eul liric sau diferența dintre autor și narator, realitate și ficțiune, uneori folosește și referințe din filme.
„I-am trimis să vadă anumite filme, uneori suplinesc lectura. Ei vin cu replica «n-am citit cartea, dar am văzut filmul». E ok să faci asta, dar să nu uităm că filmul e altceva și nu poate cuprinde o carte de 400 de pagini”, explică profesorul.
Acum e cadru universitar și le predă limba română studenților străini.
Le recomandă adolescenților să-și păstreze și o oarecare inocență în raport cu alegerile cinematografice. Adică să se mai oprească și asupra unor filme care le oferă doar plăcere sau deconectare, să nu le vizioneze doar pe cele „cu scop”, filmele grele, considerate de critici capodopere.
În plus, este imposibil ca un om să vadă toate filmele produse vreodată. „As we speak (în timp ce vorbim, eng., n.r.), sunt oameni care filmează”, le reamintește el tinerilor.
500 de ore de videoclipuri sunt încărcate pe YouTube în fiecare minut la nivel mondial, arată o statistică din 2022.
Ce face un film valoros?
Workshopul continuă cu un exercițiu: De ce vedem filme (cu referire la cartea criticului de film Alex. Leo Șerban, care nu mai este printre noi) și ce face un film valoros?
Să nu aibă goluri, adică să nu fie inadvertențe, să te facă să-l revezi, să-ți trezească în tine emoții, sentimente, să ajungă la tine – răspund tinerii.
De ce se uită ei la filme? Pentru inspirație, pentru relaxare, pentru a evada din realitate, pentru a căuta personaje în care să se regăsească.
„În filme, am căutat mereu răspunsuri la întrebări pe care nu le înțelegeam sau experiențe pe care nu le pot trăi în viața reală. Am căutat emoție în film”, spune Maria.
Maria a căutat mereu „să simtă” când se uită la un film
Are 17 ani și a venit din Râmnicu Vâlcea special pentru TIFF. Apetitul ei pentru filme este ceva moștenit în familie. Mama ei este pasionată de filme, așa că de mică a început să urmărească producții împreună cu ea. Pe unele, le-a revăzut mai târziu, ca să le înțeleagă cu adevărat.
Și Mara a început să le înțeleagă mai bine, dar din alte unghiuri, ale producției. Are 15 ani și studiază la liceul de actorie, astfel că vede peliculele cu alți ochi, din interior, cumva. „Ceea ce se vede e ceea ce se vede, dar nu e neapărat ceea ce înseamnă”, afirmă.
Romantizarea prin Wes Anderson
Daria, în vârstă de 16 ani, este și ea la liceul de actorie. Își dorește să „continue pe acest drum”, fie prin scenografie, fie prin regie. Îi place lumea cinematografiei pentru că o ajută să-și romantizeze propria realitate.
„Mai ales filmele lui Wes Anderson (regizor, n.r.). Îmi imaginez și când pun o cafea pe masă, văd în acel cadru, văd culorile mai pastelate, mai vibrante. Orice situație care mi se pare prima oară penibilă încerc să o romantizez după film ca să mă simt mai confortabil”, descrie tânăra.
Daria își imaginează lumea prin ochii regizorului Wes Anderson
Mai crede despre filme că sunt precum „o capsulă a timpului”, prin intermediul căreia poți să te plimbi prin trecut: „Dacă aș vrea să fiu adolescent în anii ‘90, asta e singura modalitate prin care pot să fac asta, să mă uit la un film”.
Tudor, 16 ani, s-a înscris de anul ăsta la un cerc de film al copiilor, Cercul de Film TV, de la Palatul Copiilor din Cluj. Aici, spune el, a început să vadă dincolo de imaginea de pe ecran. „Am avut ocazia să joc, să filmez, să editez și mi-a oferit o vedere mai complexă”. I se par valoroase în special filmele psihologice.
„E foarte important să subliniem această parte umană, mai ales într-o perioadă în care se dezvoltă Inteligența Artificială – trebuie să ne amintim și de partea noastră umană”, crede tânărul, care ar dori să studieze după liceu psihologia.
Tudor vrea să studieze psihologia
Greva profesorilor, pandemia și evadarea prin filme
Atunci când școala s-a mutat în online la începutul lui 2020, odată cu pandemia de COVID-19, și viața socială s-a oprit, Tudor a urmărit mai multe seriale decât filme. „Am reușit să manageriez mai bine cum mă simțeam. Continuitatea serialelor mi-a oferit o plasă de siguranță”.
Și acum, pe perioada grevei, spune că apelează la „această metodă”. O face de fiecare dată când e o perioadă mai dificilă, nu poate merge la școală sau interacționează mai puțin cu oamenii.
„Partea pozitivă din pandemie a fost că am avut mai mult timp liber să văd filmele pe care nu am reușit să le văd. E plăcut, chiar când simți că nu ai viața ta, să poți trăi mai multe vieți în fiecare zi”, continuă și Maria, care se gândește să studieze jurnalismul.
Și pentru Mara filmele s-au dovedit a fi un prieten de nădejde atunci când realitatea din afara televizorului nu este cea mai luminoasă.
Mara crede că filmele „îți permit să evadezi într-o lume idilică”
Filmele îți permit să evadezi într-o lume idilică, aproape. În pandemie, mă uitam preponderent la comedii romantice. Deși sunt foarte clișeice, mi-au permis să scap cumva de problemele astea care vin odată cu adolescența, presiuni din partea părinților. Rom-com-urile îmi permiteau să râd, să plâng. - Mara
În timpul pandemiei, Daria își amintește că inițial s-a abandonat în muzică. „Dar așa am ajuns să mă uit și la filme. M-am uitat la filme mai mult pentru adolescenți. Mă luam după soundtrack-urile artiștilor pe care-i ascult, Nirvana, Björk…”.
O recomandare de film
Înainte să ne ridicăm de la masa de discuții îi rugăm pe cei patru să le facă altor tineri o recomandare de film care pe ei i-a cucerit:
- „Mister Nobody”, spune Tudor. Recomandarea de film vine și cu sfatul de a-l vedea fără a-l judeca, întrucât e un film mai complex, spune el.
- „Death Poets Society”, recomandă Maria. „Mai ales acum, cu greva din educație, mi se pare relevant că un profesor poate schimba perspectiva unui copil și e important să avem grijă de profesorii noștri și să ne asigurăm că profesorii sunt tratați cum trebuie”.
- „Only you”, alege Mara. „Un film în care personajul principal se ghidează după numele prezis de o vrăjitoare că-i va fi sufletul pereche. Și Robert Downey Jr. se dă drept cel prezis, dar e cu final fericit”.
- Daria are două recomandări: „Treisprezece”, un film despre care spune că nu i-a plăcut neapărat, dar „e o realitate crudă prin care orice adolescent poate trece, despre cât de ușor te poate schimba o persoană”. Și „The Craft” , filmul ei preferat, de la care a început „maratonul”.
Profesorul Alexandru Ciocan recomandă, la rândul său, două filme. Pentru publicul larg, „The Unknown”, un film american din 1927, pe care abia așteaptă să-l revadă zilele acestea la TIFF. Tinerilor le recomandă să urmărească „Hugo”, care spune povestea unui băiat orfan care locuiește într-o gară din Paris.
