Interviul a fost realizat în cadrul cercetării „Cum le dau poveștile idei copiilor - Îmblânzirea spiridușului capricios al creativității”, pentru documentarea căreia am discutat cu mai mulți specialiști, dar și cu scriitori români care scriu pentru copii și, în același timp, susțin și cursuri de creative writing. Lucrarea a fost prezentată în sesiunea din iulie 2023, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației - Universitatea din București, în cadrul programului masteral „Învățare, inovare și coaching în educație”.
Am vorbit cu ea despre ce ne poate ajuta să avem idei, despre blocajele creative și despre importanța aberației ca motor pentru imaginație.
Ce s-ar întâmpla dacă în loc de tema „cum a fost vacanța mare”, copiii ar fi puși să-și imagineze vacanța unui șoarece?, se întreabă Carmen.
Școala 9: Dacă imaginația s-ar găti, cum ar arăta rețeta?
- Am o poezie. „Poțiune pentru deșteptăciune” se numește și în ea se amestecă tot felul de lucruri. Uite așa ca idee:
- Cum de îți place să inventezi lucruri care nu există?
- Se spune că nu există nimic nou sub soare, că totul s-a făcut deja, dar cred că nimeni n-a scris fix, fix această poezie pe care tocmai am recitat-o. Și atunci creativitatea este să aduci pe lume ceva ce nu există. Și este un drive foarte plăcut să te apuci să scrii, să te gândești că ieri, poezioara asta mică nu exista și acum există. Poate să fie bună, poate să fie proastă, dar nimeni n-a legat cuvintele chiar în felul ăsta.
- Cum crezi că apar blocajele creative?
- În primul rând, dacă te judecă cineva. Tu chiar trebuie să îi lași să abereze (pe copii). Că d-aia în culturile americană sau britanică multe din poeziile pe care le citești (copiilor) la începutul vieții sunt absolut aberante: „The cow jumped over the moon/ (...)/ And the Fork ran away with the Spoon” („Hei Diddle diddle”). Aceasta e unul dintre cele mai celebre non-sensuri pentru copii. Vorba cuiva, oare ce-a fumat ăla când a spus chestia asta, știi?
Deci cât mai multe non-sensuri. Mai ales la copii, inhibă creativitatea dacă-l oprești din aberația asta naturală pe care-o are. Dacă lași un copil să vorbească singur, o să auzi niște idei minunate. Dar dacă începi să-i zici unde nu e bine sau că trebuie să folosească expresii frumoase sau să îi dai subiecte din astea, „cum a fost vacanța mare”, l-ai inhibat.
Deschideți-le orizonturi noi, puneți-i să-și imagineze vacanța unui șoarece cum ar arăta, dacă ar avea, și brusc o să vedem că ies lucruri mai interesante.
Ca să fii creativ trebuie să citești multe lucruri, trebuie să fii curios, trebuie să călătorești, iar când călătorești să fii deschis să vezi; trebuie să mergi într-un parc și să te benoclezi la o gărgăriță și să te întrebi de ce o avea buline pe spate, de ce o fi roșie, de ce zboară, cum e asta cu „unde oi zbura, acolo m-oi mărita”, că și asta e un fel de nursery rhyme.
E bine să ai tot felul de informații în cap ca să îți iasă ceva; că dintr-un cap gol nu poate ieși nimic. Ca să conectezi aceste concepte din lumi diferite, trebuie să le știi, iar dacă nu le știi, să te apuci să faci research. Eu fac foarte mult research, pare că e foarte simplu ceea ce scriu, dar de fapt, ca să pot scrie o poezie unde poate este vorba despre un război la furnici, va trebui să mă bazez pe niște lucruri reale, pe care le aflu din research. Și apoi da, poți să aberezi.
„Oamenii sunt născuți ludici”
- Povestește-mi puțin despre atelierele pe care le susții, cele de scriere de creativă. Ce presupun ele?
- O să mă refer mai degrabă la poezie. Poezia e ca muzica, degeaba ai o idee, dacă în primul rând nu are ritmul potrivit.
Pornesc de la textul meu de obicei. Întâi citim mult, ca să intre în mood de poezie, pentru că trebuie să ai o anumită stare să te apuci să creezi ceva și pentru că poezia și scriitura nu sunt firești; trebuie să te pui în stare.
Le citesc foarte mult, noi vorbim acum despre copii de la 5 ani, care nici nu știu să scrie și să citească, până la copii de 12-13 ani, așa am eu; pentru că după aceea intră în adolescență și chiar dacă le-ar plăcea ce le citesc, își pun bariere, zic „astea sunt poezii pentru copii, noi nu mai suntem copii”.
Copiii înțeleg binomul fantastic (binomul fantastic a lui Gianni Rodari este un procedeu care presupune să pui două lucruri diferite împreună pentru a crea ceva nou. Este explicat în cartea sa, „Gramatica fanteziei”, pe larg); e unul dintre lucrurile pe care le faci, să iei două lucruri din alte lumi și împreună să faci o poveste. De obicei totul iese de aici din două lucruri cât mai îndepărtate, care cumva, cu mintea ta, începi să le unești într-un fel.
- Și care sunt rezultatele?
- Păi, oamenii e de ajuns să înțeleagă mecanismul ca să se prindă în joc. Ei sunt foarte ludici, ei sunt născuți ludici, noi îi stricăm pe parcurs. Și încep aberațiile și uneori te minunezi pentru că fac niște conexiuni pe care, tu ca adult, cu toată povara asta a vieții, nu mai reușești să le faci; dacă le mai dai și dreptul de a folosi prostii, cu atât mai mult, își dau drumul la a folosi creativitatea imediat.
„Nu cred că jobul scriitorului este să educe încontinuu, cred că jobul scriitorului este să deschidă minți”
- Cum crezi că îi ajută pe copii poveștile în viața reală?
- Mie nu-mi place să scriu chestii cu morală. Evident că încerc să nu-i învăț tâmpenii, dar acele învățăminte sunt sub text. Las textul deschis să-nțeleagă ei ce vor de-acolo; că nu cred că jobul scriitorului este să educe încontinuu, cred că jobul scriitorului este să deschidă minți, de exemplu.
Și cred că îl ajută (pe copil) că el nu poate trece, indiferent de cât de plimbat este, cât de mult se vorbește cu el acasă, tot nu poate trăi toate viețile. Eu cred că asta fac cărțile, îți arată cum e în Pakistan sau într-o lume imaginară, tu n-ai cum să trăiești lucrurile alea.
Doar stând acasă și deschizând o carte întâlnești oameni, devii tolerant, înțelegi că lumea este complexă și că trebuie să îi acceptăm pe toți sau să îi iubim pe toți, deci cred că ajută foarte mult la deschiderea de minte, a nu te gândi că tu ești buricul Pământului și numai tu ești important sau țara ta.
Ajută să înveți cuvinte noi, ajută să dai de concepte pe care în altă parte nu le găsești. Ajută să-ți dezvolți memorie, inteligență; cred că se vede imediat un om care a citit și un om care nu a citit, eu îmi dau seama imediat.
- Ce n-are omul care n-a citit?
- O strălucire în ochișori, știi? Și posibilitatea asta de a auzi ceva și de a lega repede lucrurile între ele și a-i veni o nouă idee și a fi interesant, asta lipsește oamenilor care au doar un gând în cap; lumea e atât de complexă și cred că cititul ne-o oferă pe tavă.
- Copiii cu care faci ateliere cum sunt din punctul acesta de vedere, cum îi vezi tu?
- Depinde din ce medii vin, dar să știi că nu e așa de mare diferența între ei, adică sunt copii care n-au deschis niciodată o carte, dar asta nu înseamnă că nu știu lucruri. Era un copil în Teleorman odată, când am făcut noi acolo o tabără, care da, nu citise prea multe cărți, dar era foarte smart pentru că îl luau părinții lui să vândă pepeni în piață.
Astfel, el întâlnea foarte mulți oameni, știa să vândă. Avea alt tip de experiență, care odată ce era canalizată; că i-am zis ok, hai să facem o poveste cu pepeni. Uite, ce-ar putea să se întâmple, să le crească păr. Mamăă, imediat s-a prins. Că ce nasol ar fi, că trebuie să-i pieptăn, că trebuie să-i coafăm, că-i vindem dimineața.
Există și copii foarte inhibați, cărora nu li s-a permis să vorbească sau acasă la ei nu se discută și atunci da, se vede inhibarea, dar odată ce te simt că nu ești doamna profesoară, că da, facem poezii, dar poeziile sunt tâmpițele și putem să zicem ce vrem noi, imediat se implică și pot.
Orice copil poate să fie creativ. Și dacă nu poate cu vorbele, el știe să deseneze ceva extraordinar.
- Tu cum crezi că ar trebui să arate orele de limba română de la școală pentru ca elevii să nu aibă blocaje creative?
- Cred că n-ar trebui să-i mai punem pe piedestal pe toți scriitorii ăștia. Știi, sunt sfinți, nu te atingi de ei, trebuie să-i învățăm religios aproape, să-i citim cu pioșenie. Cumva noi trăim cu ideea că Eminescu e hipster din fotografia aceea cu el, dar dacă-l vezi cum arăta el în realitate, parcă ți-e mai drag; e mai urât, păi hai să-l studiem.
Deci hai să nu-i mai punem pe toți pe piedestal și să discutăm textele fir-ar ele să fie, să nu primim comentarii sau să ni se ceară să discutăm în formule fixe.
Profesorii nu cred că îi încurajează pe copii să-și deschidă mintea, să gândească original un text, să-și pună probleme pe care nici scriitorul nu și le-a pus. Interpretarea unui text trebuie să fie plăcută, nu un task pe care să îl faci doar într-un anumit fel. Și cred că ar trebui să se deschidă foarte multe drumuri de discuție, un text literar să fie viu, să simți că respiră și că trăiește în zilele noastre.
Despre Bianca Ceică:
Bianca Ceică este pasionată de scris și de citit și îi plac poveștile pentru copii, pe care nu a încetat niciodată să le citească, dar pe care a început să le înțeleagă mult mai bine, după ce a studiat literatura pentru copii, timp de 3 ani, în cadrul unui grup coordonat de Florin Bican.
În 2023 s-a întrebat „Cum le dau poveștile idei copiilor?” și a petrecut 6 luni ca să găsească răspunsul. Nu l-a găsit decât pe jumătate, dar cercetarea i-a dat curaj să continue să studieze mecanica ideilor și să lanseze un newsletter dedicat scrisului, poveștilor și procesului creativ.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.
