Carmen Tiderle, autoarea „poeziilor cu prostii” pentru copii: „Ni se spune că Eminescu e cel mai mare cu mult înainte de a ne da noi seama de ce”

Carmen Tiderle, autoarea „poeziilor cu prostii” pentru copii: „Ni se spune că Eminescu e cel mai mare cu mult înainte de a ne da noi seama de ce”

Elevii învață despre scriitorii clasici mai degrabă cu stres, decât din plăcere, e „mai ceva ca la fizică”, spune poeta Carmen Tiderle. Autoare a unor poezii scrise pe înțelesul celor mici,  presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje care mai de care mai neobișnuite - un Giuseppe cu ochi din două cepe, draci care își învață copiii să nu citească și semne de punctuație-personaj care umblă separate -, Carmen Tiderle încearcă să aducă poezia mai aproape de copiii moderni, amatori de Tik Tok și Minecraft, scriind versuri... pe dos. „Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure”, spune scriitoarea.

28.02.2021

de Cristina Radu

„La școală avem o oră-n plus

A, nu de mate, ci de râs

O oră-n care nu se cere

Să stăm în bancă în tăcere

Și-n care regula e clară:

Dacă nu râzi, ești dat afară.

Afară, doamna profesoară!”, „Ora de râs”, Carmen Tiderle

Poeta pentru copii Carmen Tinderle

Într-o lume în care tehnologia este peste tot, iar elevii învață mai repede „Moara cu Noroc” și „Luceafărul” pentru Bac pe ritm de rap de pe Youtube, inclusiv profesorii s-au adaptat vremurilor moderne și intereselor elevilor și au început să predea teorema lui Pitagora pe Tik Tok.

Și poeții? Și ei au început să caute o limbă comună cu cei mici. Asta face Carmen Tiderle, în vârstă de 46 de ani: duce poezia mai aproape de copiii zilelor noastre și le menține atenția de la primul până la ultimul vers. Scrie despre curcubee înfometate, brazi care și-au luat om de Crăciun, vrăjitoare care provoacă accidente rutiere în aer, despre turme de scrumbii și mese care pleacă la mare pe propriile lor picioare.

Om de marketing și publicitate, Carmen Tiderle a ajuns să scrie pentru cel mai tânăr și mai energic public pornind chiar de la copiii ei, prea puțin atrași de lecturile obligatorii de la școală, de cuvintele învechite ale marilor scriitori și de personajele în care nu se regăseau.

Înainte de pandemie, aduna în jurul ei grupuri de copii la diverse evenimente. Acum, le citește pe Zoom din cărțile ei, cu o intonație care îi ține pe cei mici lipiți de ecrane și cu zâmbetele până la urechi.

Dincolo de umor, poeziile lui Carmen Tiderle sunt și educaționale, iar copiii învață niște lucruri fără să-și dea seama: „Scrie-ți tema cu ciocanul, Fă-ți sandviș din carioci. Cum nu poți? (…) Ții minte când te-am rugat să le pui de un’ le-ai luat?”.

Cu siguranță nu urmăresc să le țin predici sau să le dau lecții. Asta nu înseamnă că nu rămân cu nimic. Îi inspir, sper eu, să se joace cu ideile, cu cuvintele, să privească din alt unghi decât cel obișnuit.

A publicat prima carte în 2015, „Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii”, apoi au urmat „În orașul Bucurville”, „Marele Acoperiș”, „Cine a pus piper în mare?”, „Selfie cu elfii” și „Fabrica de lipici”.

„Trebuie atenție la cum privesc copiii lucrurile”

Sunteți om de marketing și publicitate. Cum ați ajuns să scrieți poezii pentru copii?

Tot ca-n publicitate, acest pas a venit în întâmpinarea unei nevoi a „grupului țintă”, adică copiii mei. Le citeam clasicele cărți românești pentru copii și, din diverse motive – cuvinte prea complicate sau învechite, întâmplări nerelevante etc. – nu erau prea încântați. De poezii, cu atât mai puțin. Eh, atunci am făcut prima încercare și-a ieșit o poezie cu rime, ritm, idee, ceva umor... Le-am citit-o și, spre surprinderea mea, au zis că mai vor. Sunt acum la a șaptea carte și voi continua să scriu cât timp vor exista copii care să se amuze citindu-le.

Ce vă inspiră?

Mi se pare că din orice poți să scoți două versuri interesante. Trebuie în primul rând să fii deschis să ți se-ntâmple. Dar nu e suficient. E de fapt o muncă serioasă la mijloc chiar dacă rezultatul poate părea „neserios”.

Atenție la cum privesc copiii lucrurile, efortul de a te pune în papucii lor, curiozitate maximă în ceea ce privește orice lucrușor oricât de neînsemnat: un papuc, un vierme, o stafidă.

Poate că e mult să-i zic cercetare, dar, da, și din asta trebuie să faci. Dacă vreau să scriu o poezie despre șerpi, citesc tot ce găsesc pe această temă. Uneori uit de unde am plecat și mă trezesc cu altă idee. Inspirația vine așadar, dar, cum zicea nu mai știu cine, trebuie să te găsească la masa de scris.

„Poezii cu prostii pentru copii”. Pentru copii sau pentru adulți?

Pentru oricine are chef de joacă. Căci prostii nu înseamnă doar acele cuvinte „urâte”, ci elucubrații, nonsensuri sau sensuri întoarse. De unde și „pe dos”, anapoda, adică altfel decât suntem obișnuiți să vedem lucrurile.

„Școala nu e «copilo-centrică»”

Ați publicat prima carte de poezii pentru copii, „Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii”. De ce „pe dos”?

Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure. Sau când o familie de brazi își ia un om de Crăciun.

Poeziile pe care le scrieți sunt foarte diferite de ce se învață la școală, din autorii clasici, nu neapărat poeți, Eminescu, Creangă, Bacovia. Cum îi captezi atenția unui copil „modern”, cum îl faci să-i placă poezia? De asemenea, cum îi trezești interesul și plăcerea pentru citit?

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Ozana cea frumos curgătoare, încep să simt emoțiile tezelor și examenelor. Cred că pe marii noștri poeți și prozatori nu-i studiem la școală cu bucurie, ci cu stres. La română învățăm formule mai ceva ca la fizică, în loc să înțelegem, să visăm, să aberăm, să dezbatem.

Ni se spune că Eminescu e cel mai mare cu mult înainte de a ne da noi seama de ce. Și fiindcă e atât de mare, nu-l simțim aproape. Și fiindcă nu ni-l apropiem, nici nu-l apropriem. Copiii nu sunt refractari la poezie. Dimpotrivă. Poezia e muzică. Trebuie să cânți pe gustul lor. Atât.

Ce nu funcționează în sistemul educațional din România, ce lipsește? Sunteți mamă de elevi. Ce ați observat în interacțiunea lor cu școala, cu cărțile?

Că nu le place școala. De ce? Că nu e copilo-centrică, cum spunea unul dintre ei.

Ce urmăriți când compuneți? Doar veselia, zâmbetele, buna dispoziție? Ori poeziile au și un scop educațional?

Cu siguranță nu urmăresc să le țin predici sau să le dau lecții. Asta nu înseamnă că nu rămân cu nimic. Îi inspir, sper eu, să se joace cu ideile, cu cuvintele, să privească din alt unghi decât cel obișnuit. Uneori introduc și concepte care lor nu le sunt familiare. Iată o ocazie să discute cu părinții, să citească împreună cu ei.

captura poezii

Dracii care îi îndeamnă pe copii să nu citească

În „Fabrica de lipici” este o poezie despre părinți draci care îi îndeamnă pe copiii lor să nu citească. Ați folosit expresii precum „te duci la dracu cu cărți” și „te bat de te usuc”. S-au plâns părinții de aceste expresii, v-au cerut să le înlocuiți?

În „Fabrica de lipici” e o poezie cu învățăturile unui drac către fiul lui. Evident că acest personaj spune lucrurile pe dos decât cele pe care le așteptăm de la un părinte. E drac! Îl îndeamnă să nu împartă cu fratele lui, să nu ofere scaunul în tramvai, să vorbească cu gura plină etc. Și, da, să nu citească. Expresiile de care vorbești sunt foarte potrivite în context și doar un părinte grăbit, care nu are răbdare să citească până la final, ar putea să se plângă de ele. E o poezie cu happy ending, totuși.

În aceeași notă, pentru că am văzut că le-ați citit personal celor mici din cărțile de poezii, care sunt reacțiile copiilor la această abordare modernă, diferită de tot ce învață la școală?

Mă întâlnesc des cu copiii să citim împreună. Și eu, și ei ne distrăm de-adevăratelea.

Cristina Radu

jurnalist

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. Din 2018 învață să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, și acoperă domeniul administrației publice locale. Îi place Harry Potter, are doi motani răsfățați și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

carmen tinderle, poezii, poezii pentru copii, poezii cu prostii

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile