Domnule ambasador, în contextul elaborării noilor planuri-cadru pentru liceu, anumite voci din spațiul media au solicitat reducerea numărului de ore alocat unor discipline fundamentale din spectrul ,,umanioarelor", între care istoria și geografia. Cum vedeți dumneavoastră această propunere?
Văd foarte critic amputarea profilului umanist. Disciplinele din acest spectru reprezintă baza cognitivă a educației istorice, filosofice, morale, civice și estetice, așadar temelia procesului de „umanizare” a fiecărei persoane educate. Accentul excesiv pe domenii tehnice pare în ton cu epoca, dar perpetuează de fapt mitul comunist al inginerului, ca scop al societății totalitare. E un mit „prometeic” de origine stalinistă. Ideal ar fi să echilibrăm cele două registre – științe tari/științe umane. În statele occidentale, istoria și geografia se predau adesea împreună, pentru că se luminează reciproc și sunt coextensive, precum timpul și spațiul.
„Nu putem lăsa totul pe seama învățământului public”
În aceeași logică, auzim părinți care se întreabă care mai este utilitatea predării limbii latine în școli. Care este poziția dumneavoastră cu privire la predarea limbii latine în școli? Cum ar putea oamenii din educație să explice cetățenilor utilitatea predării limbii latine în școli?
Familiarizarea cu latina e una dintre cheile de acces către civilizația europeană. Firește că nu-i poți pretinde unui elev oarecare să citească în original marile texte ale literaturii latine, de la Virgiliu, Cicero și Seneca, până la Tacitus și Augustin, însă o minimă inițiere filologică ține de bagajul oricărui om cultivat. Latina a fost... „lingua franca” a Europei cultivate, din primele secole creștine, până în secolul XVIII. A avut deci o carieră mult mai îndelungată decât franceza sau engleza.
Există denumiri latinești într-o varietate de științe naturale. Sistemele noastre juridice derivă din dreptul roman. E trist să vezi că mulți tineri nu pot traduce o simplă locuțiune latină, sau o citează greșit, mai ales că vorbim o limbă romanică, moștenită prin colonizarea Daciei între domnia împăratului Traian și retragerea aureliană. În chimia României moderne intră și aportul Școlii Ardelene, ai cărei corifei studiaseră în universitățile Romei pontificale. Prin urmare, avem destule argumente. Ne mai lipsește capul limpede al unor pedagogi competenți...
Din ce în ce mai puțini tineri se simt atrași de alegerea unei rute profesionale care să înceapă prin studiul limbilor clasice, a istoriei, a filosofiei. Acest lucru mi s-a confirmat atunci când eu însămi am fost admisă la universitate și am descoperit că noi, studenții la istorie, eram minoritari (puțin peste 30 în toată universitatea), iar cei de la filosofie - chiar și mai puțini. Ce ar trebui să facă decidenții, dar și oamenii de cultură, pentru a ajunge mai bine la tineri?
Evident că ar trebui să încurajăm studiile clasice, istoria și filosofia – pentru a pricepe cine suntem, de unde venim, cu ce instrumente gândim, ce referințe ne populează imaginarul colectiv. Lipsa acestei pregătiri în „artele liberale” ne conduce spre o societate care se exprimă defectuos, raționează incorect și e incapabilă de o cultură a dialogului.
Ne plângem de invazia tonților agramați, a semidocților și plagiatorilor, a impostorilor profesionali, fără să vedem că aceste rezultate hidoase (iresponsabil promovate în media mainstream) reflectă lacunele primilor 12 ani de școlarizare. Acolo trebuie făcute reparații capitale – inclusiv prin formarea continuă a profesorilor. Ce-i drept, și familia, Biserica, societatea civilă în sens larg trebuie să contribuie la modelarea caracterelor și educația „junimii”, nu putem lăsa totul pe seama învățământului public. M-aș bucura dacă ar lua naștere mai multe licee private, cum e de pildă colegiul „Genesis”, din București, admis recent în sistemul de bacalaureat internațional.
Pe fondul tranziției la școala online, rolul părinților în educația copiilor a devenit chiar și mai pronunțat. În opinia dumneavoastră, cum ar trebui decidenții din educație să responsabilizeze mai mult părinții și care ar trebui să fie atribuțiile unui părinte în școlarizarea copilului?
Am dat răspunsuri elaborate despre rostul pedagogic fundamental al familiei în cartea mea „Averea bunei educații” (care a fost foarte bine primită de părinții tineri, urbani, din clasa de mijloc). Am arătat acolo că primii ani de viață – clasicii „șapte ani de acasă” sunt determinanți pentru toată viața viitorului adult decent, responsabil și dornic de cunoaștere, ca sursă de echilibru existențial.
Oricât de ocupați ar fi părinții, ei nu trebuie să-i abandoneze pe copii în fața tabletei sau a computerului: trebuie să le dea exemplul lecturii, să le insufle de mici plăcerea de a privi inteligent operele de artă din marile muzee, să-i inițieze în muzică, să le dezvolte prin conversație vocabularul și rigoarea discursului logic. Datorită școlii informale din familie, copilul capătă încredere de sine, învață să respecte valorile și le face implicit un dar părinților, care se educă odată cu noua generație. Nu mai trăim într-o lume în care ce-am asimilat în liceu sau universitate rămâne valabil toată viața.
„Nu poți descifra istoria artelor și a gândirii fără Biblie”
Mai este educația religioasă utilă pentru actuala generație de elevi?
Educația religioasă e un ingredient formativ de neînlocuit pentru orice european cultivat. Nu poți descifra istoria artelor și a gândirii fără Biblie, așa cum nu înțelegi sensul vieții dacă nu ai întrebări și răspunsuri de ordin spiritual. Mă refer atât la viața personală, cât și la cea socială, orientată către binele comun.
Sub bolta Bisericii creștine – cu toate ramificațiile sale confesionale – s-a plămădit tradiția din care descindem și care ne-a făcut posibili. Realitatea secularizării – adică a tot mai marii autonomii individuale de care dispunem – nu exclude nevoia de sens, de comuniune și de speranță.
O opinie prezentă în dezbaterile privind arhitectura curriculară este înlocuirea disciplinei Religie cu disciplina Istoria religiilor. Sunteți pentru sau împotriva înlocuirii disciplinei Religie cu disciplina Istoria religiilor?
Mă pronunț pentru o programă care să îmbine studiul elementar al creștinismului cu o introducere avizată în orizontul celorlalte șapte „religii vii”. Asta le-ar permite elevilor o viziune de ansamblu asupra lui homo religiosus, dar și o deschidere spre alteritatea altor culturi și civilizații, inclusiv prin depășirea unor stereotipuri ostile, rasiste sau xenofobe. Experiența sacrului rămâne definitorie pentru întreaga umanitate. Nu pot decât să deplâng absența unui master de istoria religiilor, o adevărată palmă dată posterității lui Mircea Eliade, care a reinventat această disciplină, dându-i, de la universitatea din Chicago, un prestigiu mondial.
„Anunțăm reforme niciodată implementate”
Care sunt măsurile pe care ministerul Educației ar trebui să le întreprindă pentru ca noi, elevii și studenții, să ne putem dobândi ,,Averea bunei educații"? Credeți că o nouă lege a educației naționale se impune, în actualul context socio-politic?
Problema noastră e că anunțăm reforme niciodată implementate. Acum un deceniu, Legea Miclea-Funeriu a fost adoptată cu mari bătălii parlamentare, numai că legislativul următor a masacrat-o pas cu pas, pentru a proteja grupuri de interese obscure. Nu avem încă un sistem de educație modern, flexibil, echilibrat și axat pe excelență, fără a neglija imperativul de ridicare a nivelului mediu. Constatăm declinul atât în rezultatele tot mai slabe la testele PISA, cât și absența universităților românești din topul global 500, unde se regăsesc și câteva universități din fostul bloc comunist. În aceste condiții, România pierde competitivitate și poate să uite de acceptarea în clubul select al statelor OCDE.
La finalul fiecărui interviu, obișnuiesc să le cer invitaților să facă o scurtă recomandare de carte pentru cititorii Școala9. Care este recomandarea dumneavoastră?
Le recomand toate marile texte incluse în celebra carte din 1994 a lui Harold Bloom despre „Canonul occidental”, începând cu opera lui Shakespeare. În 2021, marcăm bicentenarul Dostoievski și Baudelaire: măcar sub acest pretext comemorativ, am putea să revenim sau să descoperim, dacă e cazul, scrierile acestor titani literari europeni…
