Luna decembrie îmbrăca haine speciale în grădinița noastră în fiecare an. În jur de o sută de copii ne aduceau în dar Crăciunul. Ne cântau și ne dansau din inimă pe scenă și-și etalau talentul în fața a cel puțin 200 de părinți și bunici care așteptau cu sufletul la gură momentele lor. Pandemia nu ne mai dă voie să facem serbări, excursii, să mergem la teatru și cu asta devine tot mai greu să-i înveți deprinderi de viață independentă, lucrul în echipă sau cum să-și stăpânească emoțiile. Am înlocuit spectacolele la scenă deschisă cu cântecele în fața unui ecran. Nu e nici pe departe la fel, dar avem speranță. O primim tot de la ei, de la cei mici.
În selecția „Educația în lume” din această săptămână am extras de peste tot din lume povești care inspiră. În părțile sărace ale Chinei, o profesoară de 72 de ani a creat o mișcare la nivel național și cu banii strânși construiește școli acolo unde educația se face în case de chirpici fără ferestre și curent electric. La mii de kilometri distanță și fără vreo legătură decât cea a solidarității, o arhitectă îi învață pe locuitorii din satele izolate senegaleze să construiască din materiale reciclate, inclusiv cauciucuri, școli.
Un fost învățător este primarul ales cu cel mai mic număr de voturi din România, 126. Dar și cu unul dintre cele mai mari procente: 84%. Comuna Bătrâna, Hunedoara, nu mai are școală din 2002. Ultima generație pe care Radu Herciu a dus-o până la clasa a patra număra trei elevi. A fost învățătorul școlii din sat timp de 24 de ani și de 20 este primar. Inima i-a rămas însă la catedră, la copiii lui cărora „le-a pus creionul în mână” și care toți sunt plecați astăzi din micuța localitate de munte.