Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.
Am vorbit cu un profesor universitar, care scrie o cercetare despre curiozitate, despre ce înseamnă să fii și cercetător și profesor, în România. Dragoș Grigorescu ne-a povestit despre nevoia ca cercetările să fie punct de plecare în politici publice: „Ai acest sentiment al paralelismului. Tu-ți vezi de pasiunea ta cu câțiva cu care împărtășești pasiunea și societatea își vede de-ale ei. Și așa e o ruptură între cunoaștere și rezultatele cunoașterii.”
Am spus de mai multe ori că, cel mai probabil, zece cărţi bine alese, bine citite şi bine asimilate ar fi suficiente pentru a construi o bază teoretică solidă pentru un (viitor) profesor. Aşa că mi s-a cerut să le spun pe nume şi voi proceda ȋn consecinţă.