Programele de formare, dincolo de scopul pe care îl au, acela de a le dezvolta cadrelor didactice diverse competențe profesionale, au și un alt avantaj: permit schimbul de idei. În ultimele săptămâni, în calitate de formatori ai programului „Introducere în educația media pentru profesorii de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal”, în contextul în care vorbeam despre ceea ce conferă valoare de știre unei informații (prin valoarea de știre înțelegem calitatea unui fapt ori a unui eveniment de a fi suficient de interesant pentru a fi raportat în buletinele de știri), am adus în discuție incidentele din Serbia, concentrându-ne pe primul, în care un copil de 13 ani a ucis opt elevi și un agent de pază dintr-o școală din Belgrad.
Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.
Georgiana Riglea a fost un copil care a învățat în clasele primare că ea „nu poate”. Mai târziu, la facultate, profesorii au reușit să-i pună în valoare calitățile și așa a reușit să prindă încredere. De doi ani s-a decis să renunțe la jobul confortabil, dar care nu prea îi aducea satisfacții personale și a mers să predea la sat, în medii vulnerabile. Vrea să pună în valoare calitățile copiilor și să-i ajute „să crească niște adulți sănătoși, fără frustrări”.