12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
Flavius Foica a absolvit în urmă cu 20 de ani Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din Prejmer, pe care îl conduce astăzi. Când era la liceu, nu putea să se bucure ca generațiile de astăzi de practica în clinica veterinară și la ferma didactică. În ultimii patru ani, de când este director, a transformat cu totul școala într-una modernă. Bătălia cea mai grea o are de dat însă cu mentalitățile. „Cred într-un învățământ agricol pentru că văd, în fiecare zi, ce înseamnă confortul adus dimineața de cana de cafea și felia unsă cu unt și miere”, spune directorul.
A terminat liceul pedagogic anul trecut și imediat, din toamnă, a devenit „domnul învățător” pentru ultimii copii rămași în Valea Mică din județul Alba.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
