Răducu Drăgan este în clasa a zecea la Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov. Pentru că a avut curajul să se ducă să învețe la oraș, și-a câștigat respectul în satul său Cutuș, care numără vreo 800 de locuitori. Practic, școala lui Răducu are mai mulți elevi decât are Cutuș locuitori. Și un cu totul alt univers. În plină pandemie, băiatul a umblat din poartă în poartă pe la vecinii lui să-i convingă să-și dea copiii la liceu.
De câteva luni întrebările elevilor, părinților, profesorilor și altor actori din educație despre cum se face școală în vreme de pandemie nu se mai opresc. Iar pragul de peste patru mii de cazuri noi de infectări din ultimele zile a venit cu mai multe incertitudini și frici. Am încercat să răspundem la ele prin intermediul unor experți în sănătate publică, educație și administrație locală. Pentru că, la intersecția dintre aceste domenii, se află soarta școlilor din România.
Dezamăgirea resimțită de cadrele didactice la început de an școlar nu ține doar de lipsa resurselor, ci și de fragilitatea emoțională pe care o provoacă sentimentul că duc greul singuri. Consecințele acestei stări se reflectă atât în sănătatea lor psihologică, cât și în relația cu elevii. Psihoterapeuta Domnica Petrovai a vorbit înainte de un început de an școlar complicat, cu proteste și incertitudini, despre primele semne ale epuizării și strategiile care îi pot ajuta pe profesori să-și păstreze echilibrul interior.