Adriela Praf, azi elevă în clasa a zecea în Vălenii de Munte, s-a pregătit la engleză cu o liceană de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București. Au început în perioada pandemiei, prin intermediul proiectului MOV – Meditații oferite de voluntari – a Asociației „Lume bună”. Astăzi este și ea meditatoarea unei eleve de clasa a șaptea din Sinești, Iași. Zeci de elevi, majoritatea din București, alcătuiesc această rețea de meditatori pentru alți elevi de la sate. Iar progresele se văd în catalog și în încrederea în sine.
Pentru prima oară copiii dintr-un sat de romi cu 1.000 de locuitori au început școala gimnazială fără să treacă, preț de 7 kilometri dus-întors, peste un deal, printr-o pădure, peste un râu.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.