„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.
Suntem 7 liceeni care stăm în fiecare zi pe telefon, însumat, 42 de ore. Într-o lună avem screentime de 52,5 zile. Când ne-am născut, graficele globale cu utilizatori de rețele sociale se duceau în sus vertiginos, se lansa Ipad-ul și rețelele 4G. Este realitatea pe care o știm, dar ne și întrebăm ce ne oferă și ce ne răpește tehnologia. Așa că ne-am uitat întâi în școlile noastre unde este interzis să folosim telefoanele mobile în timpul orelor. Teoretic…
Controversata propunere din proiectul inițial România Educată privind înființarea unor ,,colegii universitare” în care să se poată înrola elevii care nu au luat Bacalaureat a fost criticată de universitarii noștri. Ulterior, președintele României a revenit asupra propunerii, oferind clarificări suplimentare: nu e vorba despre colegii universitare, deși ele vor fi arondate universităților, ci de colegii terțiare non-universitare, care funcționează și în prezent pe lângă o serie de universități din România. Părăsim preț de un text reforma educațională de azi, pentru a merge în secolul al XVII-lea când, în Moldova, Vasile Lupu înființa Colegiul vasilian.