OP-ED. Predau în SUA și am picat un student care n-a venit și n-a participat la cursuri. Șefii mei au decis să-l treacă peste capul meu. Ce lecție primește tânărul de aici?
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
Cum ar fi dacă profesorii nu s-ar trezi în septembrie față în față pentru prima oară cu o clasă plină de elevi, cu o cancelarie pe care nu o cunoaște, cu o comunitate plină de provocări? Ce-ar fi dacă ar avea un antrenament înainte, ar merge prin comunitate, ar vorbi cu toți oamenii, cu părinții copiilor, dar și cu autoritățile? Un astfel de model implementează Teach for Romania în fiecare vară.