Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
Controversata propunere din proiectul inițial România Educată privind înființarea unor ,,colegii universitare” în care să se poată înrola elevii care nu au luat Bacalaureat a fost criticată de universitarii noștri. Ulterior, președintele României a revenit asupra propunerii, oferind clarificări suplimentare: nu e vorba despre colegii universitare, deși ele vor fi arondate universităților, ci de colegii terțiare non-universitare, care funcționează și în prezent pe lângă o serie de universități din România. Părăsim preț de un text reforma educațională de azi, pentru a merge în secolul al XVII-lea când, în Moldova, Vasile Lupu înființa Colegiul vasilian.
Liliana Chivulescu are 31 de ani de când e învățătoare în aceeași școală în care a învățat – Picior de Munte, Dâmbovița. Mii de copii au învățat ghidați de ea să scrie și să citească, să privească curioși natura, să iubească școala. Zece dintre ei, cel puțin de atâția știe, au devenit și ei învățători sau profesori. Liliana este astăzi și mentor pentru tineri la început de drum. A văzut că cei care vin la catedră fiindcă e „o meserie curată, ușoară și frumoasă, cu trei luni de vacanță”, sunt decepționați repede. „Nu e nici ușoară, nici curată, dacă vrei să-i lași pe copii să învețe experimentând, sigur se vor murdări și sigur te vei murdări și tu. Frumoasă este!”