Era 11 februarie 2024 și mai multe site-uri de știri din România scriau despre același subiect: un elev de 15 ani, de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, s-a sinucis. Băiatul era în clasa a XI-a. Apropiații lui au fost șocați. Au spus că nu au observat semne, deși, în biletul de adio, băiatul a scris că se simțea singur, departe de casă și copleșit de regimul strict.
Cazul băiatului a reluat discuția în spațiul public despre presiunile, inclusiv financiare, pe care le au tinerii care vor să renunțe la învățământul militar. Este pregătit un adolescent de 14 ani să decidă pentru toată viața sau pentru următorii 16 sau 17 ani cel puțin? Adică liceu, academie și apoi anii obligatorii de serviciu militar.
Am vorbit cu doi dintre tinerii care se judecă astăzi cu Ministerul Apărării pentru sumele de școlarizare pe care le datorează și cu avocatul acestora, Alexandru Bajdechi. Și una din sursa problemelor duce spre un decret de acum 54 de ani, din timpul comunismului - Decretul nr. 473/1971.
Ce zice decretul?
Legea reglementa un angajament prin care cei admiși în instituțiile de învățământ militare, atât școli, cât și facultăți, trebuiau să lucreze în instituțiile în care au fost repartizați, pentru o perioadă de minimum 9 ani, după ce primeau gradul de ofițer, maistru militar sau subofițer.
Adică după ce terminau și liceul și facultatea. În caz contrar, elevii sau studenții erau nevoiți să restituie cheltuielile de: școlarizare, cazare, transport, echipare și hrănire. Aceeași obligație o aveau și elevii și ofițerii care: aveau abateri disciplinare, rezultate proaste la învățătură sau nu se prezentau din motive neîntemeiate la concursurile de admitere în școlile la care au fost repartizați.
„Acest Decret 473 din 1971 a fost emis într-un anumit context sociopolitic. Ceea ce este culmea e că acest decret a supraviețuit anilor Revoluției și anilor ‘90, fiind abrogat în mod expres odată cu noua lege a învățământului preuniversitar”, spune avocatul Alexandru Bajdechi, care a reprezentat în instanță mai mulți părinți ai elevilor ce au fost puși la plată.
Părinții viitorilor elevi, minori de altfel, trebuiau să semneze un angajament ca să-și înscrie copiii la un liceu militar. Angajamentul presupunea că dacă elevul sau studentul este exclus din învățământul militar, preuniversitar sau universitar, trebuie să restituie cheltuielile pe care statul le-a suportat în perioada școlarizării.
- În anul școlar 2023-2024, pentru un singur elev, cheltuielile de școlarizare erau în medie de 17.500 de lei pe an. Acum, pentru un student la programul de licență, acestea sunt în medie de 20.000 lei pe an, potrivit unui răspuns de la Ministerul Apărării Naționale (MApN). Adică 7-8 salarii medii nete.
A scăpat de taxele de școlarizare în instanță
În 2023 o familie din Constanța a primit o înștiințare de executare silită de la Autoritatea Națională de Administrare Fiscală - ANAF pentru plata anilor de școlarizare pentru fiul lor care a urmat un liceu militar. Aceasta a decis să conteste decizia și un an mai târziu, avocatul lor, Alexandru Bajdechi, a primit hotărârea finală: pretențiile financiare ale liceului au fost definitiv respinse.
„Un liceu militar, mergând pe șablonul fenomenului Brăila* a decis să lase în clasa a 12-a mai mulți elevi corigenți la materiile de Bac. Să nu cumva să le strice cifrele artificiale legate de promovabilitate. Consecința a fost că, urmare a unui mecanism impus de Ministerul Apărării Naționale, elevii au fost declarați necorespunzători pentru profilul militar. Astfel, liceul a emis decizii de imputare (care au fost anulate prin lege), dar a formulat și cereri reconvenționale. Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză liceului, însă Curtea de apel Constanța mi-a dat dreptate sub două aspecte. Urmează să se pronunțe și Curtea Constituțională, în viitorul apropiat sper, pe aceste aspecte”, scria avocatul în aprilie anul acesta, pe Facebook. Se referă la schimbarea criteriilor pentru declararea elevului ca necorespunzător după ce acesta a fost înmatriculat și despre angajarea răspunderii părintelui când școala este cea care a decis să-l exmatriculeze, nu a fost vorba că el a renunțat.
Acesta nu este un caz singular. Ne confirmă chiar MApN într-un răspuns:
„În ultimii patru ani, au fost emise 181 de decizii de imputare pentru elevi sau angajamente de plată pentru recuperarea cheltuielilor”. Au recuperat 1,74 de milioane de lei de la 123 de foști elevi. 37 dintre aceștia pe motiv că au fost declarați «necorespunzător pentru profilul militar», din motive medicale sau exmatriculați pentru nepromovarea anului de învățământ sau săvârșirea unor abateri grave”.
18 elevi au ajuns în instanță, două procese au fost câștigate de instituții, unul de reclamant și 15 încă sunt în curs de soluționare.
La o medie de 800 de elevi admiși în liceele militare anual, ajung în situația de a da înapoi taxele de școlarizare cam 6 elevi din 100.
„Menționăm că elevii declarați inapt medical, din motive neimputabile lor, nu plătesc cheltuielile de școlarizare. Recuperarea cheltuielilor se realizează doar în situația în care nu se respectă obligațiile asumate prin angajamentul/contractul educațional”, specifică în răspuns Ministerul Apărării.
Ce ar dori avocatul Bajdechi să rețină părinții este că înscrierea copilului la un liceu militar vine „cu multe riscuri și dezamăgiri”.
Fuga de armată
Andrei este unul dintre tinerii care încă se judecă cu liceul la care a fost. Despre viața militară spune că „m-a atras totul. M-a atras uniforma. La 14-15 ani mă gândeam că o să fiu în armată și o să trag cu arma”.
Problemele au început atunci când a fost declarat necorespunzător, după ce a rămas corigent la română și matematică. Ulterior a luat cele două corigențe și a absolvit și examenul de Bacalaureat, însă liceul a considerat că părinții lui Andrei trebuie să plătească cheltuielile de școlarizare deoarece a fost totuși declarat necorespunzător.
Un elev poate fi declarat „necorespunzător pentru profilul militar” (potrivit Ordinului nr. M.5 din 10 ianuarie 2025) dacă:
- acumulează 30 de absențe nemotivate sau cel puțin 30% de absențe din numărul de ore pe an la o singură disciplină;
- săvârșește o abatere disciplinare, ca de exemplu: deteriorează intenționat bunurile școlii, modifică nota în catalog, deține sau consumă alcool/droguri, face bullying, introduce arme sau produse ce pot pune în pericol sănătatea celorlalți etc.;
- are media anuală sub 7 la disciplinele „Pregătire militară” și limba modernă, studiate intensiv, și nu reușește să promoveze reexaminările;
- are media anuală la purtare mai mică de 8;
- este corigent la două sau mai multe discipline, cum a fost cazul lui Andrei;
- rămâne repetent.
Băiatul spune că nu i-a fost ușor să urmeze un liceu cu profil militar. Cu toate că acum crede că i-a și prins bine această experiență și simte că este mai disciplinat, pe parcursul liceului a vrut să renunțe de două ori.
Prima dată s-a întâmplat chiar devreme, în primele zile de școală. Prima lună de școală este gratuită și elevii au dreptul să renunțe la școlarizare fără a plăti costurile de întreținere.
Andrei, împreună cu alți doi elevi au vrut să plece din cauza unei profesoare de română. La prima oră, profesoara a intrat în clasă și le-a spus: „«Mi se mai spune Stalin. De unde vin acum am avut o clasă de 30 de elevi din care am lăsat 27 corigenți.» Tu când auzi chestia asta la vârsta de 15 ani abia împliniți, la ce te gândești?”, spune acum Andrei. Imediat după oră și-a sunat părinții și le-a spus că vrea să plece. Insistențele băiatului nu au funcționat și părinții l-au convins să rămână.
A doua tentativă a fost în clasa a 12-a, chiar dacă știa că ar trebui să plătească școlarizarea. „Știam că nu iau BAC-ul. Am clacat. Nu voiam să mai învăț. Nu voiam să mai fac nimic. Voiam doar să plec de acolo. Voiam doar să-mi iau câmpii.”
După acest episod le-a zis părinților că dacă nu îl lasă să renunțe, rezolvă el. Rezolvarea însemna fuga. A ieșit din unitatea de învățământ printr-o gaură în gard. „M-am simțit liber! Era o gaură, dar era atât de bine făcută gaura aia încât nu se vedea. Doar ridicai puțin plasa, dar după ce îi dădeai drumul revenea la normal. Zici ca era de plastilina”.
Plecase într-o localitate vecină, la un prieten, dar fiindcă alți colegi l-au dat de gol, a fost găsit în doar câteva ore, adus înapoi la liceu și băgat în comisii. L-au exmatriculat, dar după ce a făcut contestație, conducerea liceului a anulat exmatricularea. Ulterior a continuat să meargă la școală, doar că a avut două corigențe și a trebuit să dea BAC-ul în sesiunea de toamnă. A luat și examenele de corigență, și bacalaureatul, dar școala tot i-a cerut să plătească taxa de școlarizare din cauză că îl declaraseră deja necorespunzător.
Andrei ar fi trebuit să plătească aproximativ 9.400 de euro pentru toată perioada de școlarizare. S-a gândit atunci la tatăl lui, cel care a semnat contractul educațional, pentru că Andrei era minor la vremea aceea. Crede că dacă ar fi putut semna el ar fi fost mult mai liniștit pentru că totul ar fi fost pe numele lui, că el este responsabil pentru greșelile lui, nu părinții.
Astăzi crede că nu e în regulă să îndatorezi un tânăr pentru că învățământul ar trebui să fie gratuit pentru toată lumea, așa cum de altfel spune legea învățământului.
- Regulile pentru învățământul militar diferă de la o țară la alta, dar de obicei elevii și studenții care renunță au diferite obligații financiare și în SUA, Germania sau Marea Britanie.
Ministerul Apărării explică faptul că aceste cheltuieli nu se duc pe educare în realitate, ci sunt cheltuieli „de cazare, masă și echipament; transport la și de la domiciliu, pe durata vacanțelor sau a permisiilor; pentru echipamentele speciale, necesare instruirii”.
În procesul intentat de familia din Constanța, pe care l-a și câștigat, avocatul Alexandru Bajdechi a argumentat faptul că acest tip de contracte educaționale pe care le semnează cei din liceele militare ar încălca Constituția. Prin plata acestor cheltuieli se creează o discriminare între elevii de la învățământul de stat și cei de la militar. Spre exemplu, „elevii au dreptul la transport gratuit. Acolo e gratuit, dar dacă îi dau afară, îi pun să plătească transportul, ceea ce nu e cazul la elevii din civil. Deci aici e o primă discriminare”, a explicat avocatul argumentul său din sala de judecată.
Andrei, elevul care încă se judecă de doi ani cu instituția de învățământ ca să nu plătească sumele impuse, povestește că după ce a rămas corigent a fost trimis acasă și nu a beneficiat de niciun sprijin ca să promoveze cele două materii. „Colegiile naționale militare au în programul zilnic sesiuni de consultații cu profesorii, unde elevii pot cere sprijin pentru materiile și subiectele la care întâmpină dificultăți”, declară MApN.
„Mi-a căzut cerul…”
Aceeași situație și în mediul universitar. Antonio, fost student la o academie militară din România, ar trebui să plătească aproximativ 15 mii de euro.
„Acolo se va face om”, îl auzea adesea pe tatăl lui spunând. Așa că a ajuns să dea la liceul militar în urma insistențelor tatălui său. Spune că pentru cineva care a trăit într-un mediu abuziv acasă, urmarea unui astfel de liceu se poate simți ca o eliberare, chiar dacă ceilalți ar numi-o „pușcărie”. „Pentru cineva care a crescut într-un mediu mai liberal, mai permisiv, liceul militar poate fi un șoc”, din punctul lui de vedere. „De aici e și tendința multora de a renunța după câteva săptămâni”, adaugă el.
Ca și Andrei, Antonio a avut un drum complicat de-a lungul studiilor militare. Tânărul crede că totuși liceul l-a ajutat să fie independent și să gândească rațional. Crede însă că ce nu realizează adolescentul și nici părinții lui când optează pentru un liceu militar este că acel copil de 14 ani își pecetluiește viața pentru următorii 16 sau 17 ani. Adică patru ani de liceu, trei sau patru ani facultatea de profil și apoi 9 ani obligatoriu de serviciu în armată.
În cazul în care vrea să părăsească sistemul înainte de termen, va trebui să achite o sumă din ce în ce mai mare odată cu trecerea anilor.
Antonio a terminat liceul militar, după care a fost admis într-o instituție de învățământ superior militar. După trei luni de facultate a simțit că își irosește timpul pentru că decizia pe care o luase cu patru ani în urmă nu îl mai reprezenta. Se simțea constrâns să mai activeze în sistem pentru că acest stil de viață nu mai corespundea cu ce își dorea în viitor. A renunțat după primul an. Avea multe restanțe, dar a renunțat înainte să fie exmatriculat.
A primit imputarea. În acel moment era la mare și a rămas șocat de ideea că trebuie să achite 15.000 de euro. În loc să călătorească și să cunoască lumea, cum visa, repercusiunile unei decizii pe care a luat-o la 14 ani i-ar fi pus viața pe pauză ani de zile.
Antonio spune că totul devine mult mai real atunci când vezi negru pe alb suma ce trebuie restituită. „Mi-a căzut cerul în ziua respectivă. Am avut nevoie de aer”. S-a dus pe faleză. S-a plimbat. S-a așezat pe dig și s-a gândit dacă să se întoarcă înapoi sau să se ducă în mare, de tot. „Sistemul trebuie să vadă în ce situație pune tinerii. Îi pune în situația în care vor să-și ia viața pentru că au atât de mult de dat înapoi și știu că n-au de unde”, spune Antonio, la patru ani distanță.
Mai adaugă că poate pentru cineva care vine dintr-o familie mai înstărită, suma nu poate aduce prea multe probleme, însă pentru un tânăr care provine dintr-un mediu defavorizat sau dintr-o familie cu venituri mici e o povară.
El e dintr-o astfel de familie. Niciodată nu a știut câți bani avea tatăl, ci doar că era locotenent în rezervă. Mama decedase și singurul venit era adus de tată. „Practic, în perioada 2016-2019, cât timp am locuit cu tata și partenera lui, am fost trei minori și doi adulți în casă”. În vara lui 2019 a plecat să locuiască cu bunicii și a dat la o facultate de profil militar. „Bineînțeles că la bunici trăiam din pensia lor, bunica a muncit până în anul 2021 pe salariul minim”, mai adaugă Antonio.
Crede că învățământul ar trebui să fie gratuit pentru toți. Crede că măcar perioada liceală ar trebui să fie scutită de la achitarea școlarizării, atât din cauză că elevii sunt minori, dar și pentru că nu au venituri proprii.
„Măcar după ce termini facultatea, poți să te angajezi și să faci bani. Nu e aceeași situație ca atunci când ești un tânăr care abia a împlinit 18-20 de ani, fără experiență pe piața muncii. De unde să aibă bani să acopere cheltuielile pentru educație?”, mai spune tânărul.
Antonio spune că a fost atât de afectat și dezamăgit de ce s-a întâmplat, încât nu a apucat să conteste la timp decizia prin care i s-au cerut banii înapoi. Acum, Antonio se așteaptă să primească o somație de la ANAF și urmează să decidă dacă va contesta executarea silită.
Am cerut aceleași date de la MApN și cu privire la învățământul universitar și am aflat că în ultimii patru ani, 37 studenți au fost declarați necorespunzători pentru profilul militar.
Nevoia de consiliere
Antonio și Andrei se gândesc retrospectiv cum ar fi fost dacă într-adevăr ar fi primit sprijin psihologic din partea școlii. Andrei nu își amintește să fi avut un psiholog în unitate.
Ministerul Apărării a explicat pentru Școala9 că atât colegiile naționale militare, cât și academiile au prevăzute câte două funcții de psiholog, cu excepția Academiei Forțelor Terestre, care are prevăzute cinci funcții. Din cele 5 colegii naționale militare, 3 au încadrare completă, iar două au câte un psiholog încadrat. Instituțiile de învățământ militar superior au toate funcțiile de psiholog încadrate, ne-au răspuns.
Aceștia au rolul să îi ajute pe elevi să se acomodeze mai ușor cu mediul militar, să le ofere terapie, să se asigure că sunt potriviți carierei militare.
Despre renunțare la școlarizare, Andrei și Antonio spun același lucru: dacă elevul nu renunță de când simte că liceul militar nu este potrivit pentru el, cel mai probabil nu o să o facă fiindcă suma pe care ar trebui să o restituie crește progresiv. În prezent Andrei este student la o academie militară, dar pe specializare civilă, adică nu mai e obligat să se înroleze și nici nu mai dorește, iar Antonio muncește de câțiva ani în afară. Amândoi sunt împăcați cu decizia luată. „Nu aș mai da în armată nici pentru 1 milion de euro”, spune Andrei.
Îi sfătuiește pe părinții care au copii care vor să urmeze liceul militar să-i întrebe „de o sută de ori” dacă într-adevăr este ceea ce își doresc. „Dacă copilul spune că vrea să plece în luna aia (n.r., luna gratuită de la început), atunci să-l ia acasă. Să nu-l lase acolo. Dacă va vrea să plece din prima lună, sigur va vrea și în următorii trei ani”.
