Târg educațional gratuit de activități extracurriculare în weekend, la București

Târg educațional gratuit de activități extracurriculare în weekend, la București

Copii, părinți și bunici sunt așteptați pe 11 și 12 octombrie la a doua ediție a Târgului educațional de activități extracurriculare care are loc la Circul Metropolitan din București. Și echipa Școala9 va fi prezentă cu un atelier de video pentru social media dedicat adolescenților. 

08.10.2025

Școli de muzică, dans, robotică și teatru, centre de limbi străine, echitație, șah și diverse sporturi sunt doar o parte dintre participanții la târgul educațional din weekend. În total vor fi prezenți 60 de parteneri educaționali care vor oferi ateliere gratuite, lecții demo interactive, mini-show-uri artistice și o tombolă cu premii.

Echipa Școala9 și liceenii din programul de mentorat Școala cea mai 9 vor fi prezenți la eveniment pentru un atelier live de video pentru social media dedicat adolescenților, sâmbătă, de la ora 11.00. Vom face echipă să învățăm on spot cum filmăm cu telefonul, cum luăm interviuri și, în final, cum facem montajul. Activitatea va dura 2 ore. 

Școala9 este și partener media al evenimentului.


Participarea la târgul educațional este gratuită și vă puteți înscrie completând un formular online aici

„Credem că fiecare copil are o formă proprie de inteligență și potențial, iar rolul nostru, ca părinți și educatori, este să-i oferim contexte în care să le descopere și să le dezvolte”, a spus Ştefana Rondak, fondatoare Mommy HAI App şi organizator evenimente Mommy HAI, printre care și acest târg educațional.

Evenimentul aflat la a doua ediție își dorește să fie o extensie a școlii cu activități nonformale și informale pentru crearea abilităților esențiale pentru generațiile de astăzi.  

În prezent, potrivit unui raport al UNICEF România (2024), doar 32% dintre copii fac activități extracurriculare structurate.

În paralel cu atelierele, pe scena principală vor urca diverse trupe artistice, iar duminică, 12 octombrie, copiii pot participa la spectacolul interacțiv  „Prietenii LumiLunzi” și la show-ul de magie „Minunații lui Verdini”. 

Mommy HAI este singura aplicație gratuitǎ dedicată părinților, care centralizeazǎ şi simplifică procesul de identificare a activităților extracurriculare potrivite pentru copii, în funcție de vârstă, locație și interese. Târgul de Activități Extracurriculare pentru Copii reprezintă extensia offline a misiunii Mommy HAI, aceea de a conecta familiile cu oportunități autentice de dezvoltare și învățare prin experiență. 

CUVINTE-CHEIE

targ activitati extrascolare extrascolar targ activitati copii EXTRA Mommy HAI