Într-una din sălile de clasă din clădirea alb-albastră a Liceului „Ștefan Odobleja” din București, Andreea Lescaie, 24 de ani, desenează pe tablă cu un marker albastru forma unei mâini. În dreptul fiecărui deget scrie câte o întrebare – ce? cine? unde? câte? –, cu o excepție. În dreptul degetului mare al mâinii stă încercuit cuvântul „eu”. Pe aceeași tablă, tot încercuit, dar scris cu roșu, e numărul unic pentru apeluri de urgență, 112. Elevii de clasa a IV-a o privesc din bănci.
Andreea e ușor de recunoscut după părul vopsit roz până la jumătate, ochelarii cu rame roșii și tricoul roșu inscripționat pe spate cu „Instructor voluntar SMURD”. E în anul VI la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar, între examene, e unul dintre cei aproximativ 35 de voluntari ai Fundației pentru SMURD care țin cursuri de prim-ajutor, în școli și nu numai. La cel de la Liceul Odobleja, mai are alături de ea două colege. Inițial, Andreea a lucrat ca voluntar SMURD la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Floreasca. Apoi a venit voluntar la fundație, când aceasta avea nevoie de oameni. A participat la cursuri de formare iar acum ea însăși e formator și coordonator de proiect.
Fundația pentru SMURD a fost înființată în 2006 și este un ONG care sprijină activitatea SMURD, gestionează donațiile și sponsorizările către aceasta și se implică în dezvoltarea asistenței medicale de urgență. Din programul de voluntariat pentru cursuri de prim ajutor al fundației pot face parte atât voluntari cu studii medicale, cât și voluntari nemedicali. Fundația este una dintre cele mai cunoscute organizații care fac cursuri de prim ajutor, alături de Crucea Roșie.
În prima parte a cursului de la Liceul Odobleja, Andreea le explică elevilor că atunci când sună la 112 trebuie să povestească ce s-a întâmplat și unde, cine e rănit, câte victime sunt și să nu uite să se prezinte. Că e indicat să-i dea operatorului puncte de reper – precum culoarea unei case ori o clădire reprezentativă.
„Dar copiii pot să sune?”, e una dintre întrebările care vin din clasă. „Pot suna”, le răspunde Andreea, „și vor fi luați în serios”.
Apoi îi provoacă să se gândească la motivele pentru care nu trebuie să sune în glumă. Se aude un zumzet de răspunsuri: sunt oameni care au probleme mai mari, operatorii vor pierde timpul degeaba cu apelul, cei care sună pot fi amendați. Iar prima parte a cursului se încheie cu o simulare de apel prin care trec toți copiii din clasă. Cele trei voluntare se așază în fața celor trei rânduri și își folosesc palmele pe post de telefon. În fața lor, elevii vin unul câte unul.
Cursurile ținute de Fundația pentru SMURD în școli sunt gratuite și pot fi organizate la cererea învățătorilor sau profesorilor. Deși au puțini formatori pregătiți pentru lucrul cu copiii, Andreea povestește că cererea e mare, iar în primele cinci luni ale anului fundația a avut deja programate zece cursuri în București. Cele mai multe se fac în perioada Școala Altfel, care acum se desfășoară în săptămâni diferite în funcție de școală, ceea ce le permite voluntarilor să ajungă în mai multe școli. Chiar și așa, Andreea crede că noțiunile de prim ajutor ar putea fi integrate în materia școlară, cel puțin cele de bază. Vede ore precum educația civică, sportul sau dirigenția ca oportunități pentru ca elevii să învețe, măcar în teorie, că mierea sau iaurtul aplicate pe arsuri fac mai mult rău decât bine sau despre funcționarea unui defibrilator.
Deocamdată, materia care are inclusă o variantă a acestor noțiuni este opționalul „Educație pentru sănătate”, unde programa pentru clasele a V-a și a VI-a include informații despre cum să acționezi în cazul unor urgențe medicale simple (insolație, accidente ale sistemului locomotor, respirator, circulator sau tratamentul în caz de febră, vomă, diaree ori leșin) și să oferi prim ajutor în caz de accidente (fracturi, hemoragii, lipotimii, luxații, entorse).
În 2017, 15 senatori au înaintat o inițiativă legislativă pentru a include materia „Cursuri de prim ajutor” ca disciplină obligatorie de studiu. Statisticile menționate în expunerea de motive susțin că aproximativ 70.000 de români mor anual pentru că nu sunt resuscitați la timp și că mai puțin de 1% dintre cei aproape două milioane de elevi din învățământul gimnazial și liceal au noțiuni de prim ajutor. Inițiativa a primit avize favorabile din partea Consiliului Legislativ și al Comisiei pentru sănătate din Senat, însă Comisia pentru egalitate de șanse și Consiliul economic și social au transmis avize negative. Motivarea celui din urmă a fost că introducerea unui astfel de curs nu se justifică deoarece problematica este cuprinsă deja ca materie opțională. În cele din urmă, inițiativa a fost respinsă.
Pentru ce de-a doua parte a cursului, copiii se grupează câte doi și învață cum să se bandajeze unul pe celălalt. Fiecare pereche are la bancă pansamente sterile și o rolă de tifon, iar voluntarele le arată cum să folosească materialele corect: întâi așază pătrățelul de tifon pe așa-zisa rană, apoi vin cu rola în jurul lui – „fără să strângem foarte tare, pentru că dacă strângem foarte tare facem mai mult rău decât bine”. Pe rândul de la geam, o elevă îi înfășoară meticulos cotul colegei. În ultima bancă de la mijloc, un băiat bandajat deja la încheietură începe și al doilea bandaj pe antebraț. La final, Andreea și colegele ei îi ajută să-și „securizeze” bandajele cu leucoplast. E de ajuns ca unul dintre copii să deseneze cu o cariocă roșie pe bandaj, pentru ca toți ceilalți să-i urmeze exemplul.
„V-ați ars vreodată cu apă foarte fierbinte? Sau ați pus mâna pe ceva și v-ați fript? Să nu vă speriați și să puneți sub apă zona, iar peste puneți aceleași pătrățele, dar umede”, le explică una dintre voluntare copiilor. Arsurile nu se tratează cu „leacuri băbești”, precum iaurt, smântână, miere, ulei sau sare. Din contră, explică Andreea, „pe lângă faptul că nu mă ajută cu nimic, creează un mediu propice pentru o vindecare mai lentă a arsurii. O arsură care are ceva uleios deasupra ei se vindecă mult mai greu decât o arsură care e doar pansată. Și crește riscul de infecție foarte mult. Bacteriile se hrănesc cu ce e dulce, deci am șanse mult mai mari să mi se infecteze rana”. În cazul arsurilor, pentru calmarea durerii se folosește doar apă rece sau gheață învelită într-un prosop, iar apoi locul respectiv trebuie acoperit cu o compresă umedă și bandajat.
În școli, voluntarii Fundației pentru SMURD fac două cursuri – unele precum cel de la clasa a IV-a, cu bandaje și noțiuni mai simple de prim ajutor, iar altele mai avansate, de obicei în licee, când elevii învață despre situațiile în care e un corp străin blocat în corp – înecul cu bucăți de mâncare, de exemplu –, hemoragii mai puternice și resuscitare. Mai ales la liceeni, Andreea spune că aude des răspunsuri de tipul „sigur voi face asta, pentru că acum am învățat”. Îi place receptivitatea copiilor și să audă întrebările lor – mult mai directe decât cele ale adulților, pentru că n-au teama de a părea neștiutori. Și spune că explicațiile clare și logice sunt cele care vor fi reținute. Crede că cele mai simple informații, precum cele legate de apelul la 112, ar putea fi predate începând cu clasa pregătitoare. Până la finalul ciclului primar, copiii ar trebui să învețe să-și dea seama când e o situație de urgență, când trebuie sunat la 112 și când nu, cum să reacționeze când au o julitură, o sângerare sau în cazul unei arsuri. Apoi manevre care pot fi aplicate în caz de înec, precum loviturile pe spate sau manevra Heimlich, de salvare de la sufocare. În cele din urmă, liceenii ar trebui să învețe partea de resuscitare, de la verificarea stării de conștiență a unei persoane, la a determina dacă mai respiră și până la manevre de resuscitare.
„Manevrele de resuscitare ar trebui începute în primele două minute, dacă vrem ca pacientul să rămână în viață și să nu rămână cu sechele neurologice după”, spune Andreea. Ceea ce nu se întâmplă, pentru că oamenii nu sunt pregătiți să acorde primul ajutor, iar timpul mediu de răspuns al ambulanțelor din București e de șapte minute. În zonele periferice sau cele rurale, e și mai mult. „Dacă fac ceva greșit?”, e unul dintre motivele pentru care oamenii evită să folosească defibrilatoare, deși acestea există în spațiile publice. „E atât de sigur construit încât, dacă eu apăs pe padelele de șoc pe pieptul unei persoane care nu are nevoie de acel șoc, aparatul nu o să funcționeze”, explică Andreea, „dacă eu vreau să fac ceva în plus față de ceea ce îmi indică aparatul, nu va funcționa”. Pe lângă asta, oamenii se tem că ar putea fi dați în judecată dacă fac ceva greșit atunci când acordă primul ajutor. Puțini știu însă de existența Legii 95/2006, cunoscută și ca „Legea Bunului Samaritean”. La articolul 94, primul alineat, aceasta clarifică faptul că „persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în mod voluntar, pe baza indicațiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoștințe în domeniul primului ajutor de bază, acționând cu bună-credință și cu intenția de a salva viața sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil”.
În ultima parte a cursului de la clasa a IV-a, Andreea scoate în fața clasei bustul unui manechin și, înainte să explice manevrele în caz de înec, îi întreabă pe copii: „Ce facem când ne înecăm?”.
„Nu a funcționat când am băut apă”, se aude un băiat din clasă.
„Nu bem apă. E foarte important.”
Cea mai întâlnită atitudine greșită de care Andreea aude e în cazul înecului: „oamenii au senzația că dacă dai unei persoane un pahar cu apă când se îneacă, obiectul cu care s-a înecat va fi împins, ceea ce e foarte greșit”. Înecul cu mâncare se produce pe calea respiratorie, așa că apa ori va ajunge în stomac, fără să influențeze starea pacientului, ori în plămâni – și o va agrava.
Primele manevre pe care copiii le văd exemplificate pe manechin în fața clasei sunt bătăile pe spate: cu podul palmei, în sus, câte cinci bătăi între omoplați. Apoi manevra Heimlich: cum să identifice punctul de sub stern unde să plaseze pumnul strâns. Apoi, să prindă pumnul cu cealaltă mână și să tragă de jos în sus. Când vine rândul lor să exerseze manevrele pe manechin, unii lovesc prea încet, alții prea tare sau de prea multe ori. Așa că voluntarele îi ghidează:
„De asta am adus manechin, să puteți lovi mai tare.”
„De câte ori trebuie să lovești?”
„Trebuie să ții de el când îl bați pe spate.”
Pe lângă diplomele de mici salvatori pe care le primesc la final, Andreea crede că cel mai important mesaj pe care îl transmit celor mici e că, în caz de urgență, sunt la fel de îndreptățiți ca orice adult să sune la 112. „Poate tocmai adultului de lângă tine i se face rău.”
