Eliminăm notele la desen, sport, muzică și religie?
Săptămâna asta au tot apărut știri despre ministrul educației, Ecaterina Andronescu, cum că aceasta intenționează să scoată notele la desen, muzică, sport și religie. Ieri, pe 23 mai, Andronescu a declarat pentru Edupedu.ro că informația era falsă. Ministrul spune că notele vor continua să conteze în ponderea de 20% la admiterea la liceu. În același articol, reprezentanții părinților, profesorilor și elevilor vorbesc despre cum se raportează ei la acest subiect. În timp ce elevii cred că notele la sport ar trebui scoase, pentru că, așa cum sunt structurate orele acum, profesorii nu vor ca elevii să se bucure de activitate fizică, ci să pregătească sportivi de performanță, profesorii cred că este bine că subiectul a fost adus în dezbatere publică. Părinții, pe de altă parte, sunt de acord cu elevii, tocmai pentru că este vorba de materii vocaționale, pe care elevii le pot frecventa mai mult de plăcere decât din obligativitatea cu care vin notele.
La numai câteva ore, însă, reprezentanții organizațiilor care au fost la discuțiile din februarie din minister, unde Andronescu ar fi menționat eliminarea notelor de la materiile vocaționale, au declarat pentru Edupedu.ro că discuția într-adevăr a existat și că nu înțeleg de ce ministrul a declarat că știrile au fost niște minciuni.
Formulare politice pentru directori
Marți a apărut pe pagina personală de Facebook a deputatului USR Iulian Bulai o poză cu un formular pe care, așa cum scria în postare, directorii de școli din Neamț l-au primit de la Inspectoratul Școlar Județean. Una dintre întrebări le cerea directorilor să-și exprime opinia față de PSD, unde se puteau declara membri sau își puteau clasifica opinia drept favorabilă sau nefavorabilă. Elena Laiu, inspector general Neamț, însă, a declarat pentru hotnews.ro că Inspectoratul Școlar Județean nu a trimis nimic.
Într-o altă știre publicată pe Edupedu.ro, inspectoarea generală din Neamț spune că a văzut formularul la partidul unde și ea este membră, dar nu a trecut nimic prin Inspectorat.
Mai multe clase pentru învățământul profesional și profesional-dual
Ioana Neacșu, inspector general școlar București, a declarat că începând cu anul școlar 2019-2020 liceele din București își vor dubla numărul de clase de la învățământul profesional și profesional-dual. În prezent în București sunt 34 de astfel de clase. Inspectoarea a declarat pentru hotnews.ro că această hotărâre a fost luată cu acordul tuturor unităților de învățământ tehnic din București în urma parteneriatelor pe care le-au semnat cu agenții economici.
Decizia mai urmărește, însă, și să transforme mai multe clase teoretice din învățământul liceal în clase de școală profesională, declară membrii Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ care au trimis o scrisoare Ministerului Educației. Tot în scrisoare, membrii sindicatului pun la îndoială parteneriatele pe care inspectoarea le invocă și, deși nu contestă necesitatea existenței unui număr mai mare de astfel de clase, vorbesc despre cum nu există suficiente resurse umane calificate pentru a preda în noile clase.