„Sunt atât de multe și de mari nevoile sistemului de educație, încât toate proiectele înscrise la Gala Societății Civile sunt relevante și contribuie la soluționarea unor probleme”, spune profesoara Alexandra Zbuchea, parte din juriu, în acest interviu pentru Școala 9. Aducerea tehnologiei în școli vulnerabile și prevenirea abandonului școlar în rural sunt doar câteva dintre inițiativele ONG-urilor din ultimul an.
Într-o perioadă de mari schimbări și dezbateri în educație, am întrebat-o pe Alexandra Zbuchea, prodecan la Facultatea de Management a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, și despre unele propuneri din noile legi pentru învățământul preuniversitar și superior, precum admiterea la colegiile naționale și desființarea CNATDCU, instituție care analizează dacă s-a plagiat sau nu într-o lucrare de doctorat.
V-ar fi ușor să găsiți două cuvinte care să descrie toate proiectele înscrise la Gala Societății Civile din acest an, la secțiunea Educație?
Este greu de găsit numitori comuni. Observ o diversitate tot mai mare a proiectelor, ceea ce arată o dezvoltare a sectorului neguvernamental și a abordărilor asumate pentru soluționare problemelor asociate educației, în România. Aș spune că profesionalismul tinde să fie unul dintre numitorii comuni. De asemenea, cel puțin în acest an, am constatat abordări holistice, care integrau mai bine diverse dimensiuni ale procesului educațional. Acest lucru ar determina o mai bună sustenabilitate pentru aceste proiecte, deci un impact mai consistent.
Profesoara Alexandra Zbuchea
Solidaritate este, fără îndoială, unul dintre cuvintele care caracterizează toate proiectele. Acestea reflectă o mobilizare incredibilă a societății pentru ajutorarea în primul rând a copiilor proveniți din medii defavorizate. Educația acestora este o provocare din toate punctele de vedere, având în vedere infrastructura, situația cadrelor didactice și contextul social. Mai mult, aceștia au fost și cel mai loviți de pandemia de COVID. De asemenea, incluziunea nu se limitează la copiii proveniți din medii sărace, cum se întâmpla în trecut, ci s-a extins și către alte grupuri – cum ar fi copiii cu probleme de sănătate, adolescenții din medii urbane slab dezvoltate etc.
În cele mai multe proiecte înscrise beneficiarii sunt elevi. V-ar fi plăcut să vedeți mai multe care să aibă în centru formarea profesorilor în anumite direcții precum lucrul cu elevi din medii vulnerabile sau desfășurarea de activități culturale?
Elevii sunt principalii vizați de aceste proiecte, dar sunt tot mai multe proiecte care merg către elevii mai mari sau care se adresează cadrelor didactice. Și încearcă să dezvolte soluții sistemice. Acest lucru este greu de realizat, având în vedere că destule proiecte au bugete mici, de maxim 100.000 de lei. Acest lucru le obligă să fie în general focalizate, tactice mai degrabă.
„Este important ca procesul de selecție a directorilor de școli să fie unul obiectiv și corect”
Ce fel de pregătire considerați că ar fi necesară constant pentru directorii de școli, astfel încât să creeze cel mai potrivit mediu de învățare și de lucru pentru elevi, respectiv pentru cadrele didactice?
Subiectul „directori de școli” este unul foarte spinos. Din păcate, sunt multe imixtiuni politice în numirea unui director de școală, în ciuda faptului că procesul de selecție a directorilor este – din punct de vedere legal – bazat pe un concurs de management. Este important cine este director din multe puncte de vedere. Mă gândesc la zicala „Omul sfințește locul” – eu cred mult în aceasta. În cazul unul profesor, înseamnă că acesta va avea un impact pozitiv special asupra copiilor cu care lucrează la ore. În cazul unui director, înseamnă că toată școala – profesori, elevi și părinți – vor beneficia de pe urma acestuia. În condițiile din România, unde infrastructura este slabă și sistemul educațional se confruntă cu foarte multe probleme, este important ca procesul de selecție a directorilor de școli să fie unul obiectiv, corect, care să ducă la alegerea celei mai potrivite persoane.
Cum poate fi pregătit un director? Prin multe eforturi, atât din partea sistemului cât și a lui. Principiul menționat de dvs. – al pregătirii continue – mi se pare extrem de important. Dar contează și calitatea procesului, conținutul racordat la problematicile relevante astăzi, sprijinul de care beneficiază directorii în activitatea pe care o derulează.
Nu sunt familiarizată foarte mult cu sistemul preuniversitar. Dar știu mai multe persoane din cadrul Casei Corpului Didactic sau al fostului Institut de Științe ale Educației. În aceste instituții, importante pentru asigurarea calității în sistemul de educație, sunt persoane competente și sufletiste, cu expertiză și implicate în multe proiecte de dezvoltare. Însă pare că transferul de la ei către sistemul de învățământ, care ar implementa aceste direcții de dezvoltare, este bruiat.
„Copiii par să considere școala o corvoadă. Mulți profesori «mimează» activitatea pedagogică”
Răspund inițiativele ONG-urilor din competiție la nevoile elevilor și ale profesorilor din preuniversitar?
Sunt atât de multe și de mari nevoile sistemului de educație, încât toate proiectele înscrise la Gala Societății Civile sunt relevante și contribuie la soluționarea unor probleme. Uneori, însă, impactul nu depășește comunitatea, destul de restrânsă, a beneficiarilor direcți. Desigur, și acest lucru este foarte bun. Dar se pune întrebarea dacă se poate obține ceva mai mult? Cum se pot transforma aceste beneficii individuale în beneficii de grup, astfel încât comunitatea școlară sau comunitățile locale să beneficieze? Este greu de făcut acest lucru cu bugetele disponibile, dar mă bucur să constat că tot mai multe proiecte au în vedere această dimensiune a sustenabilității.
Cred că o problemă majoră a învățământului în România, la toate nivelurile, este calitatea procesului educațional – cu ce rămân elevii (sau studenții) după ce au parcurs o anumită materie? De cele mai multe ori nu par să rămână cu mare lucru…
Cum se poate schimba acest lucru?
O strategie de rezolvare a acestei chestiuni ar presupune să se acorde o mai mare atenție pregătirii cadrelor didactice, susținerii lor în procesul pedagogic și nu numai.
O mare problemă a sistemului de educație din România este, în opinia mea, și în exteriorul sistemului. Modul în care elevii și familiile se raportează în general la educație, la școală, la profesori face extrem de dificilă activitatea la clasă. Avem ca societate, cred eu, o mare problemă de mentalitate și legată de dorința de formare personală. Copiii par să considere școala o corvoadă - nici măcar un rău necesar, ci un rău care trebuie fentat – chiar și în cazul în care au condiții bune de învățare și profesori dedicați. Și atunci la ce ne putem aștepta când infrastructura este deficitară și profesorii sunt nepăsători?!
Nu spun că educația în România este deplorabilă din cauza copiilor și părinților. Nici la școală, de foarte multe ori, nu se întâmplă ce ar trebui. Pare că destul de mulți profesori vor și ei să fenteze procesul educațional și „mimează” activitatea pedagogică și evaluarea elevilor.
„Orice schimbare să fie bine gândită, cu rezultate netraumatizante pentru copii”
Cum vedeți modificarea propusă în noua lege a educației pentru învățământul preuniversitar, în dezbatere publică până pe 24 august, potrivit căreia elevii ar putea susține examen de admitere la colegiile naționale?
Ca părinte am experiență relativ puțină cu învățământul preuniversitar, având o fată de 10 ani. Am citit însă foarte multe analize ale unor persoane care cunosc și înțeleg acest sistem, dar și opinii ale părinților mai familiarizați și implicați activ – toate evaluează negativ această schimbare. Și mi se par convingătoare aceste analize, inclusiv în ceea ce privește impactul economic asupra familiilor cu copii care aspiră la a studia în aceste colegii. Eu am dat admiterea la un astfel de colegiu, fiind absolventă de „Sf. Sava”, deci știu cât de greu este și ce presiune mare este asupra elevilor.
Este important ca orice schimbare se va face, care va da peste cap câteva generații de copii, să fie bine gândită, astfel încât rezultatele să fie pozitive pentru societate și netraumatizante pentru copii. Acest sistem ar trebui să fie gândit să scadă și presiunea psihologică (și nu numai) asupra copiilor și familiilor lor. Evaluarea națională nu poate fi separată de strategia de creștere a eficienței proceselor didactice din clasă. Numai atunci va crește procentul absolvenților de clasa a opta și al celor care continuă studiile la liceu.
Studenții descoperă managementul ONG-urilor
La Facultatea de Management a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde sunteți prodecan, ați coordonat Ora de management, proiect pentru adolescenții de clasa a XI-a și a XII-a. De ce este importantă o astfel de inițiativă?
Aceasta este o inițiativă destul de veche a facultății, care nu s-a mai derulat în ultimii ani. Sperăm să o putem relua, chiar dacă pandemia a schimbat multe lucruri. Ora de Management a fost gândită ca o resursă pentru cadrele didactice din licee – s-au propus de-a lungul timpului o serie de teme de actualitate pentru economia contemporană, iar profesorii puteau solicita ca o echipă de cadre didactice din cadrul facultății să țină o oră de curs în liceu. Am avut și teme legate de antreprenoriat, în care liceenii puteau să intre în dialog direct cu studenții și absolvenții noștri care au inițiat afaceri proprii. Întotdeauna am primit feedback bun de la participanți, atât de la elevi, cât și de la profesori.
Ce așteptări au studenții când se înscriu și când își încheie studiile la Facultatea de Management? Își doresc unii dintre ei să meargă spre antreprenoriatul social, de pildă, sau există măcar un interes crescut pentru acest model de business?
Am observat că studenții noștri au un profil puțin atipic față de alții. În ultimii ani, dinaintea pandemiei, a crescut procentul celor care ar vrea să aibă propriile afaceri. Nu mulți merg spre antreprenoriat social. De altfel, mulți dintre ei nici nu știu de această opțiune până nu ajung la facultate. În anul trei am introdus un curs de antreprenoriat social, susținut de un cadru didactic asociat cu multă experiență în domeniu. Acest curs era inițial inclus în planul de învățământ al masteratului de Antreprenoriat și Management Strategic, dar când am observat că marea majoritate a studenților nu auziseră de această formă de antreprenoriat, am decis să introducem acest curs la ciclul universitar. De asemenea, suntem una dintre primele facultăți din București care am introdus un curs de Managementul ONG-urilor. Am observat că la finalizarea acestor cursuri majoritatea studenților sunt mult mai interesați de dimensiunea socială a unei afaceri și de cum poți avea o contribuție pozitivă asupra societății. Însă, în continuare, ei au în vedere cariere în domeniul afacerilor „clasice” – fie ca antreprenor, fie ca angajat într-o mare companie.
Despre practici imorale în afaceri
Sunteți de părere că elevii ar trebui să afle mai multe despre furtul intelectual la școală, să înțeleagă devreme ce înseamnă plagiatul?
În mod sigur este nevoie nu numai să înțeleagă formele diverse și dimensiunile complexe ale furtului intelectual, dar trebuie mai multă strictețe în acest domeniu în timpul școlii. Sunt mulți studenți care sunt revoltați când li se resping „referate” compilate din 2-3 surse online spunându-ne că întotdeauna au făcut astfel de referate și că au luat note mari.
Învață studenții de la facultatea dumneavoastră, dincolo de plagiatul în mediul academic, despre furtul ideilor în afaceri?
Studenții sunt expuși în mai multe rânduri la problematica plagiatului sau a furturilor de idei. În primul rând, în prima săptămână de școală, „bobocii” participă la induction – unde li se explică ce înseamnă plagiatul și care sunt practicile academice legitime, cum trebuie să folosească și să citeze lucrări ale altor persoane. Prin diversele activități încercăm să îi încurajăm să își spună punctul de vedere, să se documenteze, dar apoi să aibă contribuții personale, să recunoască meritele colegilor și al terților. Din păcate, nu au dispărut cazurile de plagiat. Uneori avem surprize chiar și de la studenții din anul III. Cum spuneam, este nevoie de mai multă strictețe încă din școala generală pentru ca de la vârste cât mai fragede elevii să înțeleagă ce este furtul intelectual și că acesta nu este admisibil.
În ceea ce privește furtul de idei, cum sunt cele de business, le propunem studenților un curs de Etică în afaceri și CSR (din engleză, corporate social responsibility). Aici se vorbește mai pe larg despre practici imorale în afaceri, cu accent pe responsabilitatea socială corporativă. În cadrul altor cursuri, unde este oportun, colegii mei dau exemple de situații legitime și ilegitime de afaceri, inclusiv în zona de furt de idei, dar și a altor dimensiuni ale eticii, cum ar fi respectarea promisiunilor și corectitudinea în afaceri.
Eu cred că problema noastră, ca societate, nu este că nu înțelegem dimensiunile comportamentelor imorale și incorecte, cât că avem o mare toleranță la acestea. Motivele sunt multiple – de la neimplicarea individuală, până la neactivarea unor procese de sistem care ar trebui să oprească și să sancționeze astfel de comportamente.
„Desființarea CNATDCU nu cred că este benefică”
Noua lege a educației pentru învățământul universitar, de asemenea în dezbatere publică, prevede desființarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituție care analizează plagiatele din lucrările de doctorat. Cum vă raportați la această propunere?
Ca orice altă instituție din România, nici CNATDCU nu este perfectă – deși observ că a avut contribuții pozitive. Deci, poate fi utilă o îmbunătățire sau chiar o regândire strategică. Desființarea CNATDCU nu cred că este benefică, chiar dacă unele atribuții sunt preluate de alte structuri. Ar trebui desființate sau restructurate major acele structuri care nu au dovedit în timp un aport semnificativ pozitiv, care sunt controversate. Mutarea analizei plagiatelor la universitățile care au permis plagiate, uneori cu bună știință alteori nu, este nerealistă și discutabilă chiar și în condițiile bunei-credințe. Însă cum ar funcționa o astfel de comisie la o universitate unde procentul de lucrări plagiate dovedit deja este consistent?!
Fotografie principală: Eli Driu
