
Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

În toamna anului trecut, profesoara de engleză Teodora Trișcă punea public întrebarea: „Vrei să predai o lună la țară?”. Practic, voia să organizeze rezidențe educaționale în Lechința, Bistrița-Năsăud, un sat cu dealuri verzi și poezie, dar cu puține oportunități de activități extrașcolare pentru elevi. Nebunia de a atrage orășeni să lucreze cu copiii de la țară i-a ieșit. A avut loc deja sesiunea de teatru și de aikido și urmează tabăra de informatică.
Mame cu copii în brațe continuă să intre în România pe la vama din Sighetul Marmației. Unele plâng, altele se străduiesc să nu-și arate supărarea în fața celor mici. Într-o atmosferă cernită, jucăriile de pluș, purtate în brațe de la sute de kilometri, lipesc puțină culoare pe un tablou sfâșietor. Redau speranța în umanitate zecile de adolescenți și tineri români veniți la frontiera Sighetul Marmației să ajute: centralizează date, împart pachete cu dulciuri și mâncare, sunt translatori. Echipa Școala 9, aflată la granița cu Ucraina lovită de război, vă prezintă lecția de umanitate pe care o dau românii.
Anul ăsta au susținut examenul de titularizare de trei ori mai mulți candidați decât posturi. Doar jumătate au luat media peste 7 necesară să prindă un contract pe perioadă nedeterminată. Concurență e mai ales pe catedrele umaniste, în timp ce la științe rămân locuri neocupate. Oricum, criza de profesori se simte nu doar în statistici, ci și în sălile unde candidații își primesc repartiția, după o procedură neschimbată de zeci de ani. Am fost în București la mai multe ședințe publice și am vorbit cu profesorii despre asta. Chiar și cei mai tineri dintre ei spun că „mai sunt multe lucruri de pus la punct până la a ne gândi cum ne titularizăm digital”.