Adolescenții pasionați de film se pot înscrie la ateliere din cadrul Festivalului TIFF până pe 1 mai

Adolescenții pasionați de film se pot înscrie la ateliere din cadrul Festivalului TIFF până pe 1 mai

„Let’s Go Digital!” se numește atelierul de creație pentru liceeni cu vârste între 14 și 18 ani. Până pe 1 mai, cei interesați să participe pot completa un formular online. Ulterior, vor fi selectați 10 dintre ei și aceștia vor lucra la primul lor film cu sprijinul unor mentori. Organizatorii vor acoperi costurile de participare. 

26.04.2023

de Medeea Stan

Atelierul „Let’s Go Digital!” din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a ajuns la ediția numărul 21. Adolescenții care vor să învețe mai multe despre film, fotografie și editare video pot să completeze acest formular de înscriere până pe 1 mai. Cei 10 liceeni selectați – între 14 și 18 ani – vor avea apoi ocazia să învețe de la experți din industria filmului, scrie site-ul festivalului. Costurile de cazare și masă le vor acoperi organizatorii.

„«Let’s Go Digital!» reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii creativi, interesați să dezvolte o carieră în industria cinematografică. De la momentul lansării programului și până astăzi, peste 420 de liceeni s-au bucurat de experiența «Let’s Go Digital!». Cei mai mulți dintre aceștia au absolvit ulterior studii în domeniu și au cariere solide în industrie”. 

Cineastul Andrei Huțuleac, care a regizat lungmetrajul „Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie”; Anghel Damian, regizorul serialului TV „Clanul”, și Teona Galgoțiu, autoarea scurtmetrajului „Vreau să sparg sera”, nominalizat la Premiile Gopo 2023, se numără printre participanții la acest atelier. 

Liceenii selectați vor trece, timp de zece zile, prin fiecare etapă de producție, sub îndrumarea a doi profesioniști din industrie. De asemenea, vor avea acces la aparatură de filmare și vor avea șansa să participe la evenimentele TIFF.

„Doi seniori, foști cursanți ai atelierului, li se vor alătura celor 10 participanți pe parcursul programului, pregătiți să le ofere sfaturi de producție și să-i ghideze în aventura realizării primului lor film. Tot ei vor crea making off-ul ediției, surprinzând experiența participării la workshop”, precizează organizatorii despre cum se va desfășura atelierul. „La finalul festivalului, cele trei filme realizate de adolescenți vor fi proiectate în fața specialiștilor din domeniu, urmând ca fiecare dintre tinerii creatori să primească sfaturi personalizate”.

Aici găsiți detalii despre regulamentul „Let’s Go Digital!”.

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

tiff atelier film adolescenti creatie