Părinții și echilibrul. Sfaturi de la psihologul Laura Cristea pentru părinți, ca să reziste în anul școlar marcat de COVID-19

Laura Cristea este un psihoterapeut cu experiență de ani de zile în lucrul cu copiii și familiile acestora și explică cum ar trebui să își gestioneze adulții emoțiile ca să nu le transmită celor mici.

Teama că își vor pierde locul de muncă, teama de boală pentru sine și cei dragi, restricțiile de tot felul. Sunt probleme cu care se confruntă oamenii din întreaga lume din cauza pandemiei de COVID-19. Și pentru că nu ești singur în această barcă, primul sfat al psihologului este să fii înțelegător cu tine și cu emoțiile tale.

Femeile gravide și mamele cu copii mici sunt cele mai predispuse depresiei și anxietății, arată cercetările citate de publicația The conversation. 

La rândul ei, Organizația Mondială a Sănătății a subliniat importanța existenței unor servicii de sănătate mentală pentru părinți în această perioadă.

Laura Cristea oferă câteva sfaturi pentru noi, cei care avem copii, prieteni, rude care merg la școală: identifică și vorbește despre ce simți, fii bun cu tine, cere ajutorul celor dragi sau specialiștilor, ieși în natură, practică un sport, adaugă la viața profesională și cea familială și viața personală, adică prețioasele momente „eu cu mine”. 

Identifică ce simți. Fii atent la tine și la copilul tău

Toți avem o frică. E normal, mai ales când ai copii care merg la școală în acest context atipic. Prima recomandare e să ne uităm la această anxietate, că fim conștienți de ea și mai ales să nu o proiectăm asupra copiilor. E foarte ușor să-i contaminăm cu starea noastră.

Comunicarea cu copilul e esențială pentru a diferenția ce trăiesc eu de ce trăiește el: să îl întrebăm ce simte, să le împărtășim și noi și să-i asigurăm că e firesc să avem aceste anxietăți.

Copilul se construiește după modelul părintelui. Dacă părintele e deschis și vorbește, se exteriorizează, are un vocabular emoțional, atunci și copilul se va exterioriza și tensiunea cade. Împărtășind experiența, frica se va diminua. Dacă noi ca părinți suntem mai introvertiți, nu discutăm și emoțiile sunt tabu, atunci și copilul se interiorizează și dezvoltă și simptome.

Care sunt simptomele anxietății la copii?

Comportamentul nostru spune multe despre cum ne simțim. La adulți, starea s-ar putea manifesta astfel: pulsul crește, inima bate foarte tare, simțim nevoia poate să vorbim prea mult sau să protejăm prea mult, să intrăm prea mult în spațiul copiilor.

La copii, majoritatea manifestă niște simptome la nivel fiziologic, somatizează. Poate fi o durere de burtă, poate să dezvolte niște ticuri, unii dezvoltă enurezis (fac pipi în pat). Acestea sunt foarte vizibile și se întâlnesc destul de des atunci când copilul are o suferință emoțională. 

Dar sunt și copii care se interiorizează foarte mult și pot, ca și adulții, să dezvolte niște mecanisme de apărare puternice: autoizolare, calculatorul sau un personaj din desene animate devine prietenul lui cel mai bun. Copiii de 8-9 ani se exprimă prin desen. Observăm atent și facem comparația între ce era înainte și ce este acum.

Cere ajutorul

Întâi cerem ajutorul partenerului sau partenerei, persoanei care ne cunoaște cel mai bine. Pur și simplu să ne spunem unul altuia: „când mă vezi că o iau razna, mă vezi că mă precipit, ajută-mă, fi-mi alături, pune-mi o mână pe umăr și atenționează-mă sau fă tu sarcina aia pe care am început eu s-o fac”.

În perioada asta adolescenții au mai multă nevoie de ajutor. Dacă aveți un adolescent în familie care trece prin momente grele în această perioadă, puteți încerca să mergeți la consiliere psihologică.

Lipsa clarității ne dă anxietate, de multe ori. Dacă aveți neclarități legate de începerea școlii, cereți ajutorul învățătorului, dirigintelui și unde există, psihologului școlii.

Îmi spunea în aceste zile un părinte că își mută copilul de la școala X la școala Y pentru că nu e suficientă comunicare, fiindcă nu există transparență, nu știau ce se va întâmpla, în contextul în care el voia să își știe copilul protejat. În momentul în care nu există comunicare din partea instituției, e normal ca părintele să simtă anxietate. Dar trebuie să cerem noi clarificări, fiindcă și directorii și profesorii pot fi copleșiți în această perioadă. Vorbind, lucrurile se pot rezolva.

Practică un sport, ieși în natură

Munca a devenit în această perioadă un mecanism de apărare. Al doilea mecanism este acela de a intra foarte mult în rolul de părinte. Ca să ne liniștim, fie ne ducem prea mult în muncă, fie în rolul de părinte.

E important să ne uităm la cele trei „vieți” pe care le avem fiecare: viață socială, viață profesională și viața personală, adică „eu cu mine”. De multe ori neglijăm viața „eu cu mine”. Această parte înseamnă să mă relaxez, să fac un sport, să fac o activitate care îmi place, să scriu, să desenez, să cultiv un hobby. Sunt mulți părinți obosiți de rolul de părinte și de rolul de persoană activă profesional și uită de viața personală. Aici avem nevoie de echilibru.

Ar trebui să încep să practic respirația, să practic un sport, să ies în natură. Chiar și 5 minute petrecute în natură pot scădea anxietatea și tensiunea cardiovasculară și ajută foarte mult la îmbunătățirea stării emoționale.

M-am îmbolnăvit eu și copiii de COVID-19. Vorbesc despre asta? Cum?

Trebuie să fim pregătiți și pentru a face față stigmei din societate. La școală, există fenomenul de bullying despre care copiii învață deja.

Trebuie să îi pregătim pe copii, să îi obișnuim cu ideea că alți colegi ar putea reacționa nepotrivit.

Copiii mai mari de 8-9 ani încep să și învețe despre bullying și încep să conștientizeze impactul pe care îl pot avea anumite comportamente și vorbe de la colegi. Să respectăm ce simte copilul, aducându-i în vedere că unii ar putea acționa în felul ăsta. Cei mai mici e posibil să vrea să vorbească cu mai multă ușurință. Aș vedea-o ca pe o descărcare, un fel de a spune: „uite, eu sunt eroul acestei pandemii, am ieșit din asta”.

Fiecare copil reacționează și simte diferit. Unii copii pot fi foarte afectați de experiența bolii și vor vrea să împărtășească, alții nu. E important de discutat cu copilul, fără a-l îngrădi. E la fel de important să vorbesc cu educatorul lui întâi ca să știe cum să primească această descărcare a copilului.

La fel, dacă știm despre un alt copil din clasă că a trecut prin boală, este posibil să vă fie teamă și e firesc. E probabil și ca prima reacție a părintelui să fie: „ferește-te de el”. Dar, rațional vorbind, copilul acela e vindecat și se întoarce la școală după ce s-a vindecat. Nu există niciun pericol, e important să fim conștienți de asta. Uneori putem fi foarte emoționali și nu mai gândim logic.

Aici e necesar și un sprijin din partea școlii, de comunicare, să îi asigure pe părinți că măsurile sunt respectate și că nimeni nu vrea să pună pe altcineva în pericol și nici pe sine.

Fii pozitiv, dar realist

Din martie și până astăzi, chiar fără să ne dăm seama, a început o pregătire psihică pentru ceea ce va urma. S-au schimbat și se schimbă multe lucruri, însușindu-ne aceste noi reguli, deja psihicul nostru se transformă, înțelegem lucrurile diferit și le acceptăm. Fiecare are resursele lui, cred că unii o trăiesc cu mai multă acceptare, alții cu mai multă anxietate. Dar într-un fel sau altul, e bine să știm că noi ne-am transformat deja.

Este important să avem încredere că va fi bine, dar nu recomand să devenim exuberant de pozitivi. Totul va fi bine sună bine și așa și e: totul va fi bine! Doar că nu așa rapid pe cât ne dorim. 

Să conștientizăm asta și să ne echilibrăm. E un an școlar total aparte, însă din el vom desprinde abilități care ne vor ajuta în tot ceea ce va urma.