Acum vreo șase sau șapte ani, când Mark, băiatul nostru, avea vreo trei sau patru, într-o după amiază de weekend a adormit pe canapeaua din sufragerie, așa că împreună cu soția mea ne-am gândit să profităm de situație și ne-am dus în dormitor ca să facem sex.
Și în timp ce noi ne bucuram de această experiență, fiind prinși cu totul de ceea ce se întâmpla acolo, la un moment dat am văzut cu coada ochiului în ușa de la dormitor ceva ce n-ar fi trebuit să fie acolo. Sau, mai exact, am văzut pe cineva. Pe Mark, care buimac de somn, nu înțelegea ce se petrece. Amândoi adulții am sărit ca arși și am început să ne precipităm teribil, neștiind ce sau cum ar trebui să ne comportăm într-o asemenea situație. Moment în care l-am văzut pe Mark cum lasă capul în jos, rușinat, și să să plece. Noi nu îi spusesem nimic, dar cumva, din toate gesturile noastre, el trăsese concluzia că făcuse ceva teribil de greșit și că trebuia să plece repede de acolo.
A fost cât o fracțiune de secundă, dar îmi amintesc extrem de bine acel moment în care am realizat că dacă nu fac ceva, copilul meu s-ar putea să trăiască cu acea rușine pentru tot restul vieții și să ducă cu el o vină care nu era nici a lui, nici a noastră, nici a nimănui, dar pe care el ar fi trebuit să o care cu el, doar pentru că își surprinsese părinții făcând ceea ce mai toată lumea face și, mai mult, se bucură când face acel lucru.
Așa că ne-am îmbrăcat repede și i-am spus că nu trebuie să plece, că poate să vină să stea cu noi. L-am băgat între noi și am început să-i povestim, pe înțelesul unui copil de vârsta lui, ce tocmai văzuse: i-am spus că oamenii care se iubesc fac uneori sex, că este un lucru extrem de plăcut și de necesar în viața fiecăruia și că așa, atunci când fac sex, uneori oamenii ajung să aibă copii. Nu știu câtă atenție ne-a acordat, fiind încă sub impresia a ceea ce văzuse și a reacției noastre, dar discuția și reacția noastră după reacția exagerată au reușit să-l calmeze și să nu facă din acel moment un subiect tabu în familia noastră. Dar la tabu-uri voi reveni puțin mai târziu.
De atunci încolo, în mod regulat, am povestit cu Mark, i-am citit sau i-am dat lui să citească despre educația sexuală. I-am povestit că în părțile intime ale corpului are dreptul să nu fie atins de nimeni altcineva dacă nu vrea, nici măcar de către noi, părinții lui. I-am povestit cum băieți și fetele au corpuri diferite și organe sexuale diferite. I-am povestit despre importanța igienei și, sigur, i-am povestit și despre sex ca fiind ceva firesc, un lucru de care se va bucura atunci când va fi pregătit și cum ajung oamenii să aibă copii. Și i-am mai spus și că oamenii pot face sex doar pentru plăcerea de a face sex, nu neapărat pentru a avea copii.
Pe scurt, am încercat să vorbim despre sex la fel de lejer cum discutăm despre școală, baschet, prieteni, mâncare sau mai știu eu ce. Vedeți voi, eu cred că nu există subiecte tabu, ci noi le facem să devină tabu doar pentru că ne ferim să discutăm despre ele sau discutăm în șoaptă și doar când se întâmplă ceva grav. Dar încă nu am ajuns la momentul în care vreau să vorbim despre tabu-uri.
De ce e important să vorbim despre sex și sexualitate, adică să le oferim copiilor educație sexuală? Păi, hai să lăsăm realitatea să vorbească, căci lucrurile stau cam așa: în România, cu mici excepții, copiii nu au parte de ore de educație sexuală, nici la școală, nici acasă. Nu vorbim cu ei despre sex decât dacă ceva foarte rău s-a întâmplat sau au făcut ei. Rezultatul? De ani de zile suntem în primele trei țări din Uniunea Europeană (am fost chiar și pe rimul loc) la numărul de mame adolescente. Adică fetițe care nu sunt în niciun fel pregătite pentru a avea grijă de alți copii.
În Olanda, o țară unde copiii au parte de educație sexuală de mici, ei își încep viața sexuală mai târziu, își aleg partenerii mai atent și sunt mai precauți atunci când ajung să facă sex.
Prin societatea românească, de prea mulți ani este răspândită această teorie tâmpită și nesusținută de nicio statistică conform căreia dacă le vorbim copiilor despre sex, le vom deschide apetitul pentru așa ceva mult mai devreme și ei vor începe să facă sex ca iepurii, care pe unde apucă.
Nu pot să generalizez, dar pot să vă spun că băiatul nostru, un copil tipic pentru cineva de vârsta lui – 10 ani – este la vârsta la care când aude de sex zice „Yuc!”, se strâmbă și schimbă subiectul, chiar dacă am povestit mereu și deschis despre acest subiect.
Asta cu „dacă le vorbim despre sex, vor începe să se f@tă ca iepurii” este fix ca atunci când am spune că dacă le facem copiilor educație financiară, în secunda doi ei își vor lua toți banii din pușculiță și vor începe să arunce cu ei în stânga și în dreapta. (apropos, și despre bani am vorbit cu Mark și pot să vă spun cu toată sinceritatea că este singurul din familia noastră care are economii. Deci...)
Iar acum am ajuns la momentul în care vreau să vorbim despre tabu-uri. Și despre cât de ipocriți și, mai ales, cât de naivi (ca să nu zic proști) putem fi, crezând că am putea, în ziua de azi, să îi protejăm de ceva, nevorbind despre acel ceva.
Eu sunt un bărbat de 43 de ani. Ca marea majoritatea oamenilor (bărbați sau femei) îmi place să fac sex. Ca marea majoritate a oamenilor, uneori mă uit la porno (e plin internetul de statistici, mie acestea mi s-au părut interesante și simplu de urmărit https://www.covenanteyes.com/pornstats/). Și ca marea majoritate a oamenilor, din adolescență am început să mă masturbez. Și ca toți cei care au făcut asta, nu am orbit, nu mi-au căzut mâinile, penisul sau mai știu eu ce altceva, conform amenințărilor proliferate de cei care se masturbează dar cred că alții nu o vor face când aud astfel de lucruri. Ce copilărie!
De ce oare credem că îi protejăm pe copii nevorbind despre sex? Cu siguranță are legătură cu felul în care am fost crescuți, nu? Adică îmi închipui că nu sunt singurul de vârsta mea care deși se bucură de sex, încă are senzația adânc tatuată în suflet că face ceva greșit. Că nu e normal și stă mereu un pic stresat că ar putea fi prins asupra faptului și cine știe ce pedeapsă ar putea primi.
Dar nevorbind despre sex cu copiii nu ne face niște părinți sau profesori grijulii, ci doar unii extrem, dar extrem de ipocriți. Pentru că exact ceea ce le povestim lor să nu facă și ce lucruri abominabile li se vor întâmpla dacă le vor face, exact acele lucruri le facem noi și ne plac. Doamne, ce ne mai plac!
Iar ipocrizia nu vine singură, ci însoțită de prostie, căci nu am învățat din copilăria noastră că atunci când un copil vrea să afle ceva, el va căuta o sursă până o va găsi. La inceput va veni la părinți, apoi la adulții pe care îi respectă, dar dacă aceștia vor încerca să se fofileze, acest lucru doar îl va face pe copil și mai curios și până la urmă va afla ce dorește. Și cum să nu afle orice despre sex, când tot ce trebuie să facă e să apese click de două ori și uneori nici măcar atât. Cum să ne imaginăm noi că în ziua de azi a nu vorbi despre un subiect doar pentru că ne este nouă inconfortabil mai poate fi o soluție? Cât de ipocriți să fim încât să le spunem copiilor că sexul nu este ceva important sau ceva care să îi preocupe, când sexul, într-o formă explicită sau alta, este prezent peste tot în viața noastră cotidiană?
Orice părinte simte și declară că își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său. Și atunci de ce să nu îți dorești și ca ea sau el să aibă cea mai bună viață sexuală posibilă, atunci când va veni vârsta pentru asta? Căci o viață sexuală bună nu se rezumă doar la sex, ci la multe, dar multe alte lucruri: la cunoașterea corpului, la chimie (fie ea reală sau doar ca formă de atracție), la prevenție, la igienă, la diferență dintre noi, la importanța cuvântului „NU”, la iubire, la ce poate însemna o sarcină nedorită șamd. Și, sigur, o viață sexuală bună înseamnă să te bucuri foarte tare atunci când faci sex și să înțelegi că este un act natural, necesar și frumos.
Copiii noștri vor face și ei sex la un moment dat, diferit pentru fiecare, pentru că suntem fiecare diferiți. Haideți să vorbim cu ei despre asta și să îi ajutăm ca acel moment să fie momentul potrivit din toate punctele de vedere: fizic, mental, emoțional.
Noi, adulții din ziua de azi, am descoperit aceste lucruri târziu și acum le știm mai degrabă la nivel teoretic, nu le-am internalizat, pentru că nu am fost învățați să gândim așa. Am învățat aceste lucruri „the hard way” și în ciuda a ceea ce și-au propus și au făcut (sau n-au făcut părinții noștri), tot am ajuns să facem sex. La fel au făcut și ei (părinții noștri), probabil că tot în ciuda părinților lor.
Nu credeți că ar fi momentul să schimbăm această paradigmă? Nu credeți că a venit momentul, în anul de grație 2021, să scoatem sexul de pe lista subiectelor tabu, rușinoase și să îl așezăm acolo unde îi este locul, între lucrurile frumoase și necesare care ne vor însoți toată viața și de care ne putem bucura la maximum doar dacă învățăm cum să facem asta?
