„Am intrat în clasă și elevul stătea cu fundul pe bancă...” Profesori români în vizită la școli din Norvegia, unde nu se dau note și nici pedepse

Ce-i spui unui părinte la telefon când copilul lui n-a mai dat pe la școală? Că la un anumit număr de absențe va fi exmatriculat și că încalcă legea? Că pierde bursa socială sau că i se va scădea copilului nota la purtare? Niciuna din variante, după cum avea să afle Lăcrămioara Cule, directoare la Școala Scărișoara din Olt, în călătoria de cinci zile plină cu vizite la unități de învățământ din Norvegia.

„Ne lipsești, îți simțim lipsa!” Asta le spun profesorii norvegieni copiilor care au lipsit de la ore. „Ei nu sună cum face doamna dirigintă de la noi: «vedeți că dacă face mai mult de zece absențe i se scade nota la purtare». Nu! Ei sună ca acel copil să știe că noi, la școală, ne gândim la el și ne lipsește, îi simțim lipsa. Așa construiesc ei relațiile de încredere”, povestește profesoara. A revenit în țară cu gândul să implementeze același sistem și la școala ei.

Proiectul „NOROC în Educație” – „Inițiativa NOrvegiano – ROmână pentru Calitate în Educație” are ca scop reducerea abandonului școlar în cinci județe vulnerabile din România, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Bacău, iar scopul călătoriei pentru cei 20 de profesori a fost ca aceștia să afle cum pot îmbunătăți procesul educațional, chiar și cu resurse financiare limitate.

Lăcrămioara Cule lucrează în comuna Scărișoara, la 60 de kilometri de Slatina, de șapte ani, predă în total de 12 și tot învață în fiecare zi. Ultima experiență totală de învățare a fost însă această vizită. „A făcut cât toate cursurile pe care le-am făcut până acum la un loc. Toți profesorii ar trebui să aibă parte de așa o experiență!”

S-a întors cu multe idei de implementat în școala sa, care are 60% dintre elevi romi și care se confruntă cu absenteismul și abandonul școlar. Școala are deja implementate mai multe programe pentru combaterea acestor fenomene, este și dotată cu table interactive, ecrane de proiecție, elevii au primit tablete, profesorii laptopuri. Există și programul „A doua șansă” prin care tinerii care nu au finalizat școala își pot relua studiile.

Dar ca elevii să se simtă bine la școală și să le placă să vină, e nevoie de mai mult decât infrastructură, este cu atât mai convinsă astăzi directoarea, după vizita în școlile norvegiene. Iată ce a povestit aceasta pentru Școala 9:

Absenteismul școlar

În lupta cu abandonul școlar și absenteismul, noi am pierdut din vedere prevenția. Noi, ca școală, am acționat doar la nivel de învățământ primar și gimnazial și avem șase proiecte în momentul ăsta, majoritatea pe abandon. Dar la grădiniță nu mi-a trecut prin cap să acționăm. Norvegienii așa fac, ei acționează preventiv, de la vârste fragede. Ar trebui ca de mici, de când vin la grădiniță, să ținem copiii aproape, să conștientizeze importanța învățământului, să îi sunăm când lipsesc, asta este o măsură pe care deja am început să o implementez în școală. 

Consilierul educațional

Avem și noi consilier școlar de anul ăsta și ne bucură asta. Mi-a plăcut mult însă ce făcea consilierul școlar acolo. De exemplu, dacă profesorul la clasă avea un copil care nu ținea pasul, îi transmitea consilierului școlar că la ora de istorie, de pildă, nu a făcut față. Atunci consilierul lucra cu el lecția pe care o avea la ora respectivă, făcea Holocaustul cu el, dacă asta avea copilul atunci. 

Copii „cu probleme”

Acolo, dacă un copil a făcut o prostie se organizau întâlniri unu la unu. În primul rând se discută cu copilul, apoi cu părintele în prezența copilului, dar el ia primul cuvântul și explică punctul lui de vedere. Asta mi-a plăcut, copilul e adus în prim-plan. Indiferent de vârsta lui, copilul are voie să își spună punctul de vedere, este ascultat.

Ca elevul să se simtă în siguranță, discuția se întâmplă în prezența unui profesor în care copilul are încredere. Voi face și eu asta de acum încolo. Am și eu cazuri, sunt unii copii care au încredere în mine și se deschid în fața mea, dar alții nu. 

Disciplina elevilor

Oamenii de acolo nu se supără așa de ușor cum ne supărăm noi. Eram într-o sală unde directoarea împreună cu cea adjunctă ne prezentau un material, iar copiii erau în pauză și au tras cu mingea în fereastră de vreo 5-6 ori și nu s-a supărat nimeni, copiii se jucau.

Apoi, am intrat într-o sală de clasă și erau la o oră de design vestimentar, aveau mașini de cusut, erau șapte-opt copii la 17-18 ani, se mișcau liber prin clasă și unul era cu fundul pe banca lui. Când am intrat în clasă, copilul nu s-a simțit și nici profesorul nu i-a făcut observații. Cel care era cu fundul pe masă a fost și primul care a interacționat cu noi, și-a văzut de treaba lui, cocoțat acolo. L-am întrebat dacă poate să ne arate ce a lucrat și a zis că nu, că n-a lucrat nimic fiindcă n-a avut chef. Se admit comportamente de genul ăsta.

Mă gândesc că dacă era la noi, profesorul făcea infarct să fi intrat inspecție în clasă cu cineva străin și să-l fi găsit pe vreun elev cu fundul pe masă. Acolo atmosfera este mult mai relaxată, se simte din discuțiile dintre elevi și chiar cu directorul.

Obiectivele lor de învățare – „nu renunța niciodată”

Am vizitat șase școli și într-una dintre ele, directoarea mi-a prezentat care e viziunea lor. Mi-a spus așa: obiectivele nu țin de transmiterea de cunoștințe, pentru că fiecare elev are un ecran și poate afla orice imediat. Obiectivele lor sunt: believe în yourself (ai încredere în tine), selfcontrol (autocontrol), never give up (nu renunța niciodată), hard working (muncește din greu), best together (munca în echipă). Astea erau obiectivele pe care le urmăresc ei în școli.

Ei se concentrează pe progres, nu pe rezultat 

Eu visez o școală fără note ca la ei. Elevii norvegieni primesc pur și simplu un feedback. Nu-și stabilesc niște rezultate, cum le stabilim noi, că la sfârșitul lecției că trebuie să arate nu știu ce la hartă și să facă asta și asta, ei se concentrează pe progres, nu pe rezultat. Dacă copilul a învățat azi litera a, copilul ăla are progres.

Le spuneam colegilor mei despre lipsa notelor și o colegă mi-a zis: „păi, și atunci noi cum îi mai pedepsim, cum îi mai constrângem să învețe?” Am întrebat asta acolo în Norvegia: cum îi pedepsiți când greșesc? La ei nu există pedepse, doar măsuri. Când un copil are probleme, o întreagă echipă acționează. Acesta e marele lor plus, au foarte mulți oameni care lucrează cu copiii. Într-o școală cu aproximativ 600 de copii, erau 120 de angajați, dintre care 70 profesori și restul auxiliar, adică mediatori școlari, asistenți. Fiecare profesor avea la clasă și un asistent.

Profesorii sunt un fel de regi acolo, profesorul e profesor, nu mai face altceva, și directorul la fel, directorul nu mai predă, nu face altceva decât managementul școlii.

Încredere

Mi-am zis că eu nu pot face o școală fără note și cu doi profesori la clasă, cu așa o infrastructură. Eu nu pot să aduc toate astea în România, nu pot să creez o astfel de școală, dar am venit cu un cuvânt cheie în minte - „tillit”, în românește înseamnă „încredere”. În jurul acestui concept se întâmplă tot procesul educativ, construirea de relații bazate pe încredere, între școală și părinți, între elevi și profesori. Dar copiii au întâietate.

O întrebare pentru toți profesorii: „ce fel de școală vrem să fim?”

În aceeași echipă a fost la final de martie în Norvegia și învățătoarea Georgeta Safta, din Bujoreni, Vâlcea. Predă într-o școală cu 400 de copii, din care un sfert sunt cu cerințe educaționale speciale. Pentru că sunt situați la cinci kilometri de Râmnicu Vâlcea, copiii au început să migreze spre școlile din oraș. Au și 60% copii romi, se întâmplă să aibă eleve care s-au căsătorit înainte de a termina școala generală.

Cu o experiență de 22 de ani la catedră, Georgeta Safta a fost foarte impresionată de ce a văzut în țara nordică și le-a împărtășit și colegilor impresiile sale. „Mi-am pus două întrebări și mi-am zis că dacă noi găsim răspunsurile, cu siguranță lucrurile vor merge bine: ce fel de școală vrem să fim, noi, Școala Bujoreni? A doua întrebare: cum va arăta piața muncii peste 10-20 de ani? La lucrurile acestea trebuie să ne gândim.”

Iată cu ce a rămas în minte cadrul didactic:

Activitățile practice: și băieții, și fetele învață să gătească

M-a impresionat multitudinea de activități, cum ar fi faptul că învață să gătească și băieții, și fetele. Din clasa a patra au o oră obligatorie de nutriție, alimentație sănătoasă, din clasa a șasea au trei ore. Elevii, însoțiți de cadrele didactice, merg inclusiv în supermarketuri și sunt învățați cum să cumpere alimente sănătoase. Este un lucru extraordinar pentru generațiile următoare. M-am gândit la copiii noștri care au un magazin în fața școlii care merg să-și cumpere chipsuri, snacksuri și sucuri acidulate. Eu am o practică de ani de zile, la prima ședință cu părinții pe care o fac la clasa pregătitoare le spun să nu vină copiii cu bănuți la școală, să le dea sendvișuri, nu chipsuri sau snacksuri.

Apoi acolo au mașini de cusut. La o școală era un băiețel căruia i se rupsese haina și era ajutat de o fetiță să-și tragă tivul la haină. Învață să croiască, au bancuri de croitorie.

Practică foarte multe sporturi, au baza materială. Îmi doresc din tot sufletul să am așa ceva la mine în școală. Sunt conștientă că nu putem găsi soluții peste noapte, pe termen scurt, dar am încrederea că problemele își vor găsi rezolvare într-un termen, ține și de mine, de noi toți.

Integrarea tuturor copiilor. Povestea unui elev român care vrea să fie prof de norvegiană

Am fost în școli unde era un procent mic de copii norvegieni, erau multe naționalități. Săreau în zăpadă și stăteau acolo până învățau să numere până la 10 în norvegiană. Mergeau foarte mult pe dezvoltarea unui simț al comunității, să integreze toți copiii de altă naționalitate, să nu se simtă excluși.

Am plecat din țară cu un rucsac de mărțișoare și felicitări în engleză. Au fost atât de încântați că le-am spus de tradiția de la noi cu mărțișoarele, de venirea primăverii. Au fost școli unde le-am dat tuturor, și profesorilor, doamnelor de la fundație. Și am fost foarte surprinsă când un băiețel mi-a zis „mulțumesc”. Era în clasa întâi, mama lui era translator, el născut acolo, dar vorbea perfect românește. I-am dat un mărțișor în plus pentru mămică și o felicitare.

În ultima zi am fost la o școală din ciclul gimnazial unde am întâlnit patru români. Ne-au primit două surori. Fetița din clasa a zecea era și elev mentor și am întrebat-o ce face în această calitate. În clasa a opta vin mai mulți copii din mai multe școli și ea îi ajută, făceau exerciții de cunoaștere și din două în două săptămâni participa la lecții cu ei.

Mi-a plăcut atât de mult de un elev de etnie romă și el era atât de emoționat. M-am simțit eu atât de mândră pentru acel copil, știa perfect engleză, norvegiană, limba română și romani. Îmi spunea că își dorește mult să facă liceul, urma să dea examen în vară și să fie profesor de limba norvegiană. În clasa a zecea au un consilier de carieră. Vorbește cu elevul, părintele și profesorul și caută să-i îndrume în funcție de pasiuni, abilități către o meserie sau un liceu. Nu toți fac liceul. 

Relația școală-familie

Au o stimă de sine crescută. Sunt motivați părinții ca la rândul lor să-i motiveze pe copii, se simt competenți, utili. Pun foarte mult accent pe colaborarea dintre școală și familii. Nu se ajunge la abandon acolo. Merg foarte mult pe prevenție timpurie. La prima absență la care învățătoarea nu știe de el, că s-a îmbolnăvit sau ceva, imediat mediatorul școlar ia legătura cu familia, află motivul și încearcă să-l motiveze pe părinte. I se spune că i se simte lipsa copilului în clasă, că acel copil este important pentru clasa respectivă.

Aș mai merge la noi pe motivarea părinților ca aceștia la rândul lor să transmită acest lucru copilului. Noi chiar avem o problemă cu părinții de etnie. Când îi întreb pe copii de ce vor să facă opt clase, 90% din răspunsuri sunt: pentru permis. Pentru mine e dureros. Mi-aș dori să spună o meserie, bucătar, o meserie bănoasă, tâmplar, avem liceu forestier, avem toată paleta, orice își pot alege. De asta trebuie discutat cu părinții.

Ritmul de predare

M-am dus direct interesată să văd cum se lucrează la clasa întâi. Săptămâna trecută ei făceau adunări și scăderi în limita 0 – 5, pe când eu sunt la adunări cu trecere peste ordin și scăderi cu împrumut. Deci ei își consolidează materia extraordinar de bine. Îngreunează materia la gimnaziu, dar până acolo au un alt ritm. Ciclul primar acolo e până la clasa a șaptea inclusiv și gimnaziu până la clasa a zecea, când dau și un examen greu.

O masă caldă

Iarăși un punct bun: servirea unei mese calde. Școlile pot alege care masă să fie și anumite școli aleseseră micul dejun, considerat cea mai importantă masă. Aveau toate școlile dotate cu bucătării, copiii găteau și făceau și curățenie. Servirea unei mese calde pentru noi ar fi extraordinar. Noi avem un proiect făcut de primărie, dar avem un număr mic de beneficiari, vin firme de catering și asigură o masă caldă. E un aspect important.