Teo Dumitru este studentă în anul întâi la Terapie Ocupațională, Universitatea Complutense din Madrid. De mică a crescut cu etichete și spunându-i-se constant „nu poți”. A luat Bac-ul cu 9,13, a învățat singură spaniola și a fost acceptată la universitate fără probleme. Pentru prima dată, în 21 de ani, Spania e cea care a făcut-o să se simtă „normală”. Facultatea ei are și un departament special pentru elevii cu dizabilități. Dacă în România avea în permanență nevoie de un însoțitor, acum poate să meargă singură și în oraș, și la cursuri.
Din om de resurse umane a ajuns să lucreze cu oameni pentru care fiecare resursă este drămuită. Raluca Băilă a plecat în ianuarie în aventura vieții ei, în Arusha, Tanzania. Nu pentru plajele infinite de cristal și nici pentru safari. Raluca a lăsat Galațiul pentru a face voluntariat într-o școală săracă, de la peste 5 mii de kilometri distanță. Cu experiență zero la catedră și fără vreun manual sau programă școlară, românca a trebuit să învețe repede cum să-i țină ocupați pe cei 30 de copii din clasa ei. Nu au decât câteva caiete și carioci și se bucură că primesc o jumătate de cană de cereale cu lapte pe zi. Reușesc să se bucure de copilărie în ciuda sărăciei, fiindcă oricum asta e realitatea generală: în Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei.
Opt profesori români și romi predau în școala din satul Măguri, Timiș, unde toate orele, cu excepția celor de română și engleză, se desfășoară în limba romani. Pentru oamenii din comunitate – peste 80% sunt romi – să termine un liceu și mai ales o facultate e o victorie. Călin Odă se numără printre cei care au reușit. Absolvent de Politehnică în Timișoara, acum le predă matematică elevilor din instituția în care a învățat și el. S-a întors în sat pentru familia lui, dar și ca să-i țină pe copii aproape de școală. Vrea să ocupe postul de mediator școlar, liber de mult timp, și să-i convingă pe adulții din sat să prioritizeze educația copiilor și să-i lase să învețe.