EXTRA Episodul 5: Homosapiens

#1: isopatrusute | #2: Versus Magazine | #3: Lotul Național de Dezbateri | #4: CineHub Tonitza | #5: Homosapiens

Echipa de robotică Homosapiens din Buzău s-a înființat acum un an și avea original 60 de membri. Dar, așa cum povestesc și actualii membrii, în număr de 15, nu toți au rezistat programului încărcat și stresului care vine odată cu responsabilitatea. Cum poți construi roboți alături de colegii tăi de liceu fără să știi nimic despre robotică și cum legi prietenii într-o clasă de la etajul doi văruită în alb? 

HOMOSAPIENS: Noi deja ne uitam printre noi, așa, băi, n-avea cum să nu fi luat niciun premiu. Chiar așa am ajuns? Și apoi zic „Inspire 1. Echipa Homosapiens.” Noi am fost singurii care am fost începători în Finală. 

Eli Văduva: Suntem în Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu din Buzău, într-o sală de clasă văruită în alb de la etajul al doilea. În dreapta, lipite de perete stau două table magnetice, iar pe una este desenat un pătrat în care sunt scrise câteva litere. E spoiler-ul dat pe Reddit despre tema de anul viitor a celei mai mari competiții de robotică din România, BRD First Tech Challenge. 

HOMOSAPIENS: Și să ajungem primii calificați la Națională a fost cu totul altceva. După orele de oboseală pe care le-am avut, eram eu și cu un coleg. Am rămas la scenă pentru că nu mai puteam efectiv să ne mișcăm și ne-am așezat în fund și am început să plângem. 

Și noi am vrut să facem poze cu echipă. Unde este liderul vostru? A, e plâns pe jos. Nu-l găsim.

Deci au venit niște arbitrii, stăteau cu noi și plângeau și ei cu noi acolo și veniseră toți, se strânseseră în jurul nostru, plângeam toți acolo și la un moment dat cică haideți că vă cheamă echipa. Și eu eram…

Eli Văduva: Ei sunt Homosapiens, echipa din Buzău care s-a născut după ce afișul pentru înființarea unei echipe de robotică a fost expus pe holul liceului anul trecut. Sunt 15 adolescenți acum, de clasele a XI-a și a XII-a, dar au fost  60 la început. Asta pentru că, în momentul în care s-a făcut lista cu elevii care-și doreau să facă parte din echipa de robotică a liceului, tinerii și-au dat seama că făcuseră două echipe, nu una. O echipă formată din elevi de clasa a X-a și una formată din elevi de clasa a XI-a.

HOMOSAPIENS: Nu știam alți elevi sau alți mentori, îi numim noi, care să ne îndrume ce trebuie să facem în concursul ăsta. Și ușor, ușor am fost din ce în ce mai interesați să vedem cu ce se mănâncă. Și am început, eram vreo 20 de copii, după ce am fost 60, am început întâlnirile, să ne vedem aici în micuțul nostru hub. Am început să ne întâlnim și să vedem hai, ce avem de făcut, cum începem, ce se întâmplă anul ăsta cu concursul. 

Eram vreo 60 în vara anului trecut, dar când a început școala deja multă lume a renunțat. Cele mai multe persoane cu care eram în clasă și erau și în acest proiect au avut de organizat ceva pentru liceu și multă lume după asta a zis gata, nu mai organizez nimic, că mă pun pe școală și s-a lăsat și nu a mai vrut să vină la robotică. Și mulți zic că n-au putut să țină cu programul foarte încărcat, adică noi stăteam în fiecare zi după școală câte 4 sau 7 ore aici muncind.

Eli Văduva: Când a venit vremea să aleagă un lider care să organizeze echipa, s-au trezit într-un mic impas. Cum fiecare echipă avea un alt lider, nu au știut la început ce ar trebui să facă. Au decis într-un final ca statutul să fie împărțit în două, astfel încât fiecare clasă să se simtă reprezentată. Așa au ajuns Sebastian, care era clasa a XI-a, și Andrei, care era în clasa a X-a, să conducă echipa. 

HOMOSAPIENS: La început nu ne-am asumat foarte mult. Adică amândoi eram cu inginerii și lucram, stăteam cu ei și lucram la robot până mai pe seară, dar după amândoi am început să lucrăm pe partea de organizare a echipei, adică întrebam, vorbeam cu celelalte departamente, ne asiguram că totul merge bine. Dacă aveam eu treabă, lucra Andrei. Dacă Andrei avea treabă, mă duceam eu și rezolvam eu tot ce trebuie. Restul lucrurilor.

Eli Văduva: Pe lângă lider, echipa de robotică are nevoie și de un mentor, care de cele mai multe ori e un profesor, iar în cazul lor, profesoara de informatică a fost cea care s-a oferit să îi ajute în întreg procesul de a înțelege robotica și de a o pune în aplicare. Așa cum spune unul dintre ei, robotica nu e ceva ce înveți în liceu, deci trebuie să stai și să aprofundezi lucruri noi. 

HOMOSAPIENS: Primul pas pentru noi mi se pare că a fost...am început să facem roboți după tutoriale. Am început, am luat piesele pe care le aveam și am făcut un...

Da...în fiecare kit pe care l-am primit. Erau două kituri. Unul de la Tetrix și unul de la Rev, erau instrucțiuni pentru construirea unor roboței mici care să ne ajute să ne dăm seama cum să folosim efectiv piesele electronice. 

Eli Văduva: Pentru că mentorul nu a fost mereu prezent acolo pentru ei, membrii echipei s-au văzut nevoiți să învețe singuri cum să facă majoritatea lucrurilor, de la programat, la conectat fire și până la cum să facă PR pentru a obține sponsorizări. Aveau nevoie de ele pentru a cumpăra diverse piese mai scumpe. Piesele pentru roboți se achiziționează din America, iar de multe ori durează săptămâni întregi să ajungă dacă nu plătesc mai scump transportul. 

HOMOSAPIENS: Deja am pus o comandă în America și mai are puțin și ajunge în România. Am comandat un nou cadru pentru robot, ca să nu-l stricăm pe ăsta și e mult mai pătrat și mai mare.

Dar am înțeles că de anul ăsta sau de anul viitor o să existe depozite de piese. 

Da, o să facă unul și în Europa și o să fie mult mai ușor de dat comandă. 

Depinde cât plătim la transoprt. Poate să ajungă și în 5 zile și în 3 luni.

Eli Văduva: Echipa de robotică are mai multe departamente. Sunt inginerii, cei care asamblează piesele, leagă firele și fac robotul să prindă viață, sunt programatorii, cei care creează comenzile robotului, sunt PR-iștii, cei care scriu caietul de prezentare al echipei și care aduc finanțări, sunt graphic designerii, cei care fac logo-urile, stickerele și alte lucruri care țin de imaginea echipei, și mai sunt liderii, cei care țin ședințele și care au grijă de echipă. Pe lângă asta, echipei i se alătură și voluntarii, colegi mai mici sau mai mare care nu au putut intra în echipă, dar care-și doresc să cunoască mai bine ce înseamnă robotica. 

HOMOSAPIENS: Numele echipei a venit destul de rapid, povestește Sebastian. Voiau inițial să se numească Robosapiens, dar au descoperit că numele era deja luat, așa că au zis că și Homosapiens merge. Dar niște homo sapiens ceva mai dezvoltați. 

La nume, noi cei de-a X-a, pentru că era o echipă de a X-a și o echipă de-a XI-a. Noi cei de-a X-a aveam deja numele Homosapiens după, cred că, o zi de stat la o terasă să ne gândim efectiv ce nume puteam să-i punem. Avem tot felul de nume neinspirate. Mega B era, așa, o idee strălucită! Și până la urmă încercam să ne punem numele Robosapiens și am descoperit între timp că mai există o echipă cu numele Robosapiens și am zis băi, dar de ce nu Homosapiens? Și așa a rămas.

Eli Văduva: Pentru Națională au decis să-și facă cinste numelui și s-au pictat cu farduri pe față, și-au ciufulit părul ca să pară oameni ai cavernelor, au pus un foc fals în fața standului lor, au umblat cu sulițe improvizate dintr-un lemn lung în vârful căruia au legat o piatră cioplită și au învățat doritorii să tragă cu arcul. Mascota lor, colegul de la grafică, era un om al peșterii. Avea părul vâlvoi, fața pictată și umbla cu sulița după el. A ajuns chiar și să se lupte cu o altă mascotă de la altă echipă pentru teritoriu. 

HOMOSAPIENS:  Da, sulițele le-a făcut bunicul meu.

Le mai avem?

Da, cred că sunt acolo. Dacă te duci și le cauți, le găsești. Sunt acolo. Aveam sulițe, topor, arc. 

Eli Văduva: La prima ieșire în public, însă, nu au avut nici sulițe și nici mascote. Au mers cu emoțiile în barbă la Bacău, unde au fost chemați să facă o demonstrație a modului în care se desfășoară o competiție de robotică cu robotul pe care reușiseră să-l construiască și care primise numele de Nea Marin. Atât la demonstrații, cât și în competiții, roboții sunt programați să facă același lucru.

HOMOSAPIENS: Tema de anul ăsta, de anul trecut de fapt, a fost a roverelor de pe Marte, roboții care ajung pe Marte și toți roboții au trebuit, misiunea a trebuit, semăna foarte mult cu misiunea roboților de pe Marte. Trebuia să imite într-un fel ce fac acei roboți. A trebuit să ne încadrăm în niște măsurători, într-o lungime, lățime ca să încapă într-un cub de 48 de cm. Să intre robotul, altfel nu puteai să participi cu el și el trebuia să aibă o stabilitate și să reușească să parcurgă ușor suprafața ca un robot de pe Marte, iar probele cele mai importante au fost terenul nostru, noi am venit acum de la o prezentare, am avut de curând o prezentare și nu avem toate elementele de joc, dar e o navă mamă în mijloc, unde robotul trebuia să se dea jos de pe nava mamă, era agățat destul de sus, era agățat, se dădea jos, asta era prima probă, după care avea o parte de autonomie în care el era programat să facă anumite lucruri.

Eli Văduva: Pentru 2020 știu doar că tema are legătură cu clădirile, așa că încearcă să-și dea seama cum ar trebui să-și construiască robotul. În același timp, se uită împreună la Nea Mărin și nu știu ce ar trebui să facă cu el.

HOMOSAPIENS: La început noi aveam o echipă de ingineri care se ocupă fix de construcția de robot și la început lucrau, aveam 4 sau 5 ingineri care lucrau fiecare la propriul lor robot, adică fiecare își făcea prima schiță, după care au stat de vorbă ei între ei și s-au gândit băi, care ar fi cel mai bun? Și au rămas la una dintre idei și pe aia au muncit toți inginerii și s-au pus pe ideea aia și de la unul care era un fel de schelet, n-avea nimica pe el, era doar niște aluminiu acolo cu niște roți a ajuns la robotul nostru Nea Marin pe care-l iubim și avem grijă de el ca de ochii din cap.

Eli Văduva: Soarta roboților care nu ajung obiecte de expoziție este o debara în care sunt depozitați în  bucăți. Firele le sunt deconectate, piesele scoase și formele stricate. Ca să nu ajungă aici, roboților ar trebui să li se găsească o întrebuințare, dar, de cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă. În debaraua în care s-ar odihni Nea Mărin, dacă asta s-ar întâmpla cu el, echipa ține bradul de Crăciun sub care și-a petrecut prima sărbătoare împreună, un bebeluș de plastic îmbrăcat într-un costum roz câștigat de unul dintre ei la un concurs și multe spray-uri colorate aproape terminate cu care l-au vopsit pe Nea Mărin. 

HOMOSAPIENS: Acuma ne-ați prins foarte bine. E foarte curat. Foarte, foarte curat. Deci dacă veneați în timpul sezonului nu știați pe unde să călcați. Erau mult mai multe mese. Acolo erau două mese unde se lucra, acolo în spate unde e gol erau tot mese și și aici erau mese. Și aici era mese. Și înainte acolo erau numai cutii de pizza și mâncare și era ditamai teancul. Dar erau în pungi, nu erau aruncat așa. Înainte de Națională era foarte multă dezordine. Era polistiren peste tot pentru că noi am plecat joi dimineață la Națională la București și noi miercuri eram aici să terminăm tot. Noi am avut luni simulare, marți școală, miercuri simulare și joi am plecat la Națională. Cei de-a XI-a. 

Că ai zis de polistiren, când am ajuns la Națională și am început noi să testăm robotul pe teren cădea polistiren din el.

Eli Văduva: Clasa de la etajul doi a încetat de mult să mai fie doar o încăpere în care nu învăța nimeni. Aici vin membrii echipei dacă vor să tragă un pui de somn după ore, aici petrec, aici țin ședințe în timp ce mănâncă chipsuri sau cornuri și tot aici testează fiecare piesă primită și încearcă să construiască cel mai cel robot care există. 

HOMOSAPIENS: Ne-am făcut masă de ping pong. Am avut un dulap, i-am scos partea din spate am pus-o drept fileu, am luat patru mese, opt mese, am tăiat niște lemn, ne-am făcut rachete de tenis și jucam cu bilele pe care le aveam la competiție. 

Eli Văduva: Zilele astea echipa are nevoie de membri noi, mai ales că cei de clasa a XII-a nu se vor mai putea implica la fel de mult ca înainte. Chiar dacă nu au câștigat naționala, membrii echipei se bucură mai mult de faptul că au reușit să lege prietenii cu ceilalți concurenți și că în sfârșit pasiunea lor pentru robotică este împărtășită de atât de mulți oameni. În micul lor hub, așa cum mai numesc clasa văruită în alb, nu fac doar roboți. Aici s-au împrietenit și au ajuns să se înțeleagă mai bine unii pe alții. Și asta, cred ei, e cel mai important lucru pe care l-au obținut de când sunt în echipa de robotică.

CREDITS: Mulțumesc că ai ascultat. Podcastul „Extra” este produs de Școala9, un proiect editorial al DoR și al BRD GROUPE SOCIETE GENERALE.  Identitatea vizuală a fost creată de Daniel Lupu, inginer de sunet este Octavian Coman, iar începând cu acest episod tema muzicală este compusă de Matei Bumbuț.