Pentru Alex Degeratu, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Media, e prima vară cu job. Și e o vară plină cu festivaluri și drumuri departe de casă: Neversea, Untold, Summerwell, Ploiești, Pitești și oriunde se mai duce food truck-ul cu hotdogi al familiei.
Alex are 15 ani așa că a semnat un contract de zilier cu acordul părinților. Câștigă 100 lei pe zi și muncește de obicei în weekenduri. Îi place mult că are o activitate, s-ar fi plictisit să stea degeaba toată vara. Cunoaște oameni din toată țara și e de obicei omul bun la toate din echipă. Bate și la casă, face și hotdogi, cară marfă, împrumută lize de la vecini, face curat și ține evidența foilor de prezență, de curățenie sau a temperaturilor din frigider.
În urmă cu trei ani, părinții lui Alex, împreună cu niște prieteni de familie, și-au luat un food truck și au început să-l ducă la festivaluri și în parcări de supermarketuri. Asta e prima vară în care lucrează și Alex. Mona Roșu, mama lui care se ocupă de managementul afacerii, i-a propus, dar nu l-ar fi obligat dacă nu ar fi vrut. E mândră de Alex că e descurcăreț și că învață bine. De trei ani nu a mai fost nevoie să-i dea bani de buzunar, căci are o bursă de merit de 450 lei pe lună (pentru că are media generală peste 9,50). Și fratele lui mai mic cu doi ani e la fel de independent, dar nu l-a lăsat încă să umble prin țară cu hotdogi, căci are examen la anul și nu e momentul pentru festivaluri acum.
Alex e pasionat de film, de-asta e și foarte mulțumit de liceul lui unde are multe laboratoare practice. Cel mai mult îi place la festivaluri să se plimbe dimineața în zona scenelor și să vadă repetițiile, producția spectacolului. Deschide food truck-ul în jurul prânzului și lucrează la foc continuu, apogeul fiind seara când mătură munți de bonuri și schimbă des rolele de la casa de marcat.
La Neversea, împreună cu echipa - în care el e mezinul și restul sunt majori (doi băieți la casă și patru la grătar) -, a vândut peste 1.800 de hotdogi în șase ore, adică cinci hotdogi pe minut. Seara gustă mâncarea de la colegii cu alte specialități și stă la concerte, deși nu îl pasionează muzica electronică în mod special. Spre dimineață adoarme rupt.
Cel mai amuzant la jobul lui i se pare că oamenii nu citesc meniul afișat și cer tot felul de lucruri pe care nu le au la vânzare cum ar fi cartofi prăjiți sau mici. N-are în plan să-și strângă banii pentru ceva anume. Cel mai mult îi place să meargă la film și momentan crede că o să dea la Facultatea de Film din București.