Deputatul ucrainean care vrea o revoluție energetică în Europa. „Am fost mirat că România nu are o legislație pentru biometan”

Când a început războiul, tânărul ucrainean Andrii Zhupanyn, 32 de ani, membru al Parlamentului Ucrainei, din partidul președintelui Zelenski, Servant Of The People, s-a retras în orașul său natal, Vinohradov (n.r. Seleușu Mare, denumirea românească), de la granița cu România, unde a realizat un hub logistic și a distribuit sute de tone de ajutoare umanitare celor care aveau cea mai mare nevoie de ele. 

Războiul a schimbat brusc viețile a milioane de oameni și a trebuit, la fel ca alți tineri ucraineni, în primele luni ale invaziei, să-și regândească opțiunile pentru a putea să-și ajute țara. S-a transformat în voluntar. „Dacă stai pur și simplu, fără să faci nimic, o poți lua razna în câteva luni”, a mărturisit el, într-un interviu pentru Școala 9.

Înainte de război, tânărul a militat pentru legea biometanului care a și trecut de parlamentul ucrainean. Andrii Zhupanyn a povestit în interviul pentru Școala 9 despre relația dintre români și ucraineni, iarna grea care bate la ușă și care sunt soluțiile pentru ca Europa să scape de gazul rusesc.

Școala 9: Aș vrea să vă întreb, în primul rând, care sunt sentimentele dumneavoastră după toate aceste luni de război? 

Andrii Zhupanyn: Dimineața aceea de 24 februarie a fost una dintre cele mai grele din viața mea. Te trezești și conștientizezi că toate planurile de viitor pe care le aveai, toate ideile, proiectele personale, planuri de familie au dispărut pur și simplu. Nu mai știi cum va arăta viitorul. A fost greu, dar apoi am descoperit că ființa umană se poate adapta, în mod natural, oricărei situații, după un timp. Este important să nu disperi, să încerci să te regăsești în această nouă realitate ca să poți să continui să trăiești. Dacă stai pur și simplu, fără să faci nimic, o poți lua razna în câteva luni. Apoi, e important să găsești noi oportunități și să te implici să ajuți, să faci ceva, să îndrepți lucrurile. 

De aceea v-ați implicat în strângerile de ajutoare umanitare din satul natal, Vinohradov (n.r. Seleușu Mare, denumirea în română)?

Da, primul lucru pe care l-am făcut, când a început războiul, a fost să merg în Parlament, unde a avut loc o întrunire. Ni s-a spus că nu există obligația de a rămâne, așa că am decis să merg în orașul meu natal, în Seleușul Mare (n.r. Vînohradiv din regiunea Transcarpatia), care este aproape de granița cu România. Familia mea e acolo și mulți dintre prietenii mei, eu am locuit acolo până la 20 de ani. De asemenea, din echipa mea fac parte oameni care au fost aleși în administrația locală, la alegerile recente, așa că n-am fost singur. Dimpotrivă, am reușit să punem rapid bazele unui hub logistic pentru a-i ajuta pe refugiați, să le asigurăm ucrainenilor afectați de război proviziile necesare supraviețuirii. Am început să-mi contactez prietenii și cunoștințele din țările vecine, România, Slovacia, ambasadori, etc. 

Multe dintre provizii au venit din România, vecinii români ne-au ajutat foarte mult, am reușit să strângem peste 100 de tone și să le distribuim peste tot în țară, în Ucraina. Am luat legătura inclusiv cu lăcașuri de cult din România, cu administrațiile locale, cu ONG-uri, voluntari, cu toții au făcut o treabă extraordinară și s-a văzut asta. 

Acest război este de o amploare cum nu ne-am imaginat, e diferit față de evenimentele de după anexarea Crimeei. Pentru că acum afectează milioane de oameni, mulți dintre persoanele dragi, apropiate. De exemplu, din echipa mea, făceau parte tineri cameramani care mă ajutau cu realizarea unor videouri pentru proiectul meu de pe YouTube, „Energy of Changes”, iar acum se află pe front. Am aflat că antrenorul meu se află și el pe front, în prima linie. Oamenii pe care-i cunoști, familie, prieteni, cu toții luptă acum pe front. 

Ați simțit România aproape și datorită locului nașterii, apropiat de România?

Sigur, în Zakarpattia, românii sunt una dintre cele mai prezente minorități. Cum se merge spre Slatina, veți vedea indicatoarele în două limbi, română și ucraineană. Un exemplu, Biserica Albă. Am avut și doi colegi la Drept la Ujhorod, iar unul dintre ei m-a chemat să joc fotbal pentru satul său, Seredne Vodiane, Apșa de Mijloc în română. Acolo e sat românesc, 95% vorbeau română. Acolo am jucat fotbal un an. Și mergeam să jucăm și în alte sate, care erau tot românești. Mi-am făcut câțiva prieteni.

Unul era Vasili în ucraineană, dar românii îi ziceau Nuțu. Era plin de Nuțu acolo (râde). Așa că pot spune că am conexiuni cu România. 

M-a ajutat să cresc în zona asta cu un mix de tradiții, de limbi. N-avem nicio problemă cu minoritățile, pot vorbi limbile lor, își pot pune numele românești la intrarea în localități. Suntem mai apropiați decât ne închipuim. 

„E nevoie să îmbunătățim calea ferată din România până la Kiev”

Dar acum sunteți prima oară în România, nu?

Da, chiar da. Prima oară în București. E un oraș interesant. Am venit cu mașina, 12 ore din Ucraina. Și așa mi-am dat seama că e nevoie să îmbunătățim calea ferată din România până la Kiev, pentru a face legăturile mai ușoare și mai rapide. Am făcut-o cu Polonia, acum trebuie să facem și cu România. 

În afară de problema transportului, avem o iarnă care bate la ușă. Cum va trece Ucraina peste ea?

Va fi cea mai grea iarnă a Ucrainei din ultimii 20 ani. Și asta și pentru că nu suntem siguri că infrastructura noastră va fi aceeași în decembrie, în ianuarie. Nu știm cum vor încerca să distrugă infrastructura. Eu cred că iarna viitoare va fi și mai grea. Pentru că acum Europa și-a mai făcut rezerve. Ucraina are și ea rezerve. Dar iarna asta se vor termina rezervele. 

Biometanul, cea mai ieftină soluție 

Care sunt soluțiile pentru ca Europa să scape de gazul rusesc?

Ar trebui un mix de soluții, nu doar una. Așa, din minte, Europa ar trebui să se extindă cu nave plutitoare producătoare de energie, centrale electrice plutitoare care să fie chiar produse, centrale bio, care să conecteze țările nordice de Polonia și Europa de Est, plus soluții prin care să se renunțe la gazele naturale și să le înlocuiască cu biogaz, cu biometan. Europa trebuie să reducă și consumul. 

E o cale evidentă referitoare la cum ar trebui să fim mai puțin dependenți de gaz. Pentru că e simplu să zici întâi că gazul e ieftin, după care să-ți dai seama că gazul are un preț. Și vedeți prețul. Așa că, după ce ne-a venit această chitanță, ne-am dat seama cât este de rău. 

Totuși…

O altă soluție este să se găsească noi exploatări pe termen scurt. De exemplu, în Groningen, Olanda, situl de producție a fost închis de multă vreme, dar poate produce 30 miliarde metri cubi pe an, care este jumătate din cât consumă Europa într-un an. Ar trebui readus la viață. Da, produce probleme pentru orașul de lângă, Groningen, dar cred că putem plăti acest preț pentru ca toată Europa să fie bine. Și, continuând cu energia regenerabilă. Să găsim locații în Europa, în Spania, Portugalia, stații solare, eoliene, continuând planul de a ajunge țări verzi, care să nu depindă de gazul nimănui.

Care sunt avantajele biometanului?

În primul rând, biometanul și gazul natural, gazul metan, au aceeași formulă chimică, sunt echivalente. Vor aduce același rezultat. Diferența este de proveniență: gazele naturale le explorăm, le luăm din sol, biometanul îl luăm din biogaz. Biometanul e un biogaz curat. Biogazul se procură din procese naturale, care se întâmplă cu deșeurile din agricultură, din mizeria strânsă după animale. Ai nevoie și de anumite bacterii, se țin împreună circa 40 de zile și, la sfârșitul procesului, iese biometanul. 

Una dintre cele mai mari avantaje este că, atunci când arzi gazul metan, în atmosferă sunt emise cantități importante de dioxid de carbon. Când vorbim de biometan… să ne imaginăm o plantă care absoarbe dioxid de carbon. Un gram. La producerea biometanului, sigur, se eliberează dioxidul de carbon din biogaz, însă acesta nu ajunge în natură. Nu poluează. Iei dioxidul de carbon, îl stochezi și îl utilizezi pentru altceva. 

Care e situația biometanului în Ucraina, respectiv România?

Europa plătește în plus pentru producătorii de biometan. Și chiar am fost mirat că România nu are o legislație pentru așa ceva. Așa că noi am adoptat legea acum un an, iar la sfârșitul anului așteptăm deja prima producție de biometan în Ucraina. 

Nu vă îndepărtez de Ucraina și zona energiei. Mulți europeni se tem de o catastrofă din cauza bombardamentelor de lângă centrala nucleară de la Zaporojie.

Nu putem spune că situația e mai sigură până când centrala nu va fi controlată de noi. Pot spune că nu este safe. E un mare risc că rușii vor produce stricăciuni acolo, au arătat de multe ori că nu le pasă de vieți omenești, de natură. Cred că suntem în pericol și nu văd nicio siguranță până când centrala nu va reveni la noi. Nu vom renunța la ea, este a noastră. 

Ei folosesc centrala ca o bază pentru a lovi Nikopolul, care e un oraș aflat peste fluviul Nipru. Dar noi nu putem răspunde. De asta sunt acolo. O folosesc ca o bază știind că nu vom replica. Nikopolul e jumătate la pământ, e bombardat de 4 luni. 

„Înainte de război, eram foarte optimist” 

Cum vedeți viitorul Ucrainei? Nu doar ca politician, ci și ca simplu cetățean.

E greu de văzut în momentul ăsta. Înainte de război eram foarte optimist. Am văzut o societate mai bogată, mai educată, cu idei clare de apropiere de Uniunea Europeană, cu legislație mai bună. Nu pot spune că nu mai avem corupție, că nu există judecători sau procurori corupți, dar nimic nu se întâmplă peste noapte și mai e nevoie de ani de zile. 

Însă am învățat în Olanda și eram convins că mă voi întoarce în Ucraina să construiesc. Nu suntem Germania sau altă țară bogată. Dar avem o bază pe care să construim. 

De când a început războiul, e greu să fii optimist. De asta e greu. Dar, de când îl vom opri pe Putin și ne vom lua înapoi teritoriile, eu sper că va fi șansa uriașă a țării să se schimbe. 

Speranța schimbării v-a făcut să candidați din partea partidului președintelui Zelenski? Când l-ați întâlnit prima oară?

S-a întâmplat în anul 2019, în octombrie. Am avut o întâlnire și înainte, dar atunci ne-am întâlnit în grup restrâns. Atunci mi-am dat seama că nu a știut exact în ce treabă se bagă de dinainte, și apoi abia a descoperit el însuși ce înseamnă să fii președintele țării. S-a schimbat mult de tot, s-a schimbat cu 20 de ani în ultimii trei. E mult mai matur. Într-un cuvânt, a devenit un lider. 

Când americanii l-au sunat înainte de război și i-au oferit evacuarea, el a refuzat-o. În situația asta, când ești pus în fața războiului, ai armata. Iar armata zice că totul va fi în regulă. Dar ai și inamicul, care e probabil a doua cea mai mare din lume. Acum e probabil a doua cea mai bună din Ucraina (zâmbește). Îi înfrunți la granițe, sunt aproape de Kiev. Ai încredere în oamenii tăi sau te temi că vei fi omorât? El a rămas încrezător în oameni. Asta a fost un semnal pentru armată. Sigur, mulți oameni își luau lucrurile și fugeau, nu se gândeau ei în clipele alea unde e Zelenski. Dar armata se gândea unde e comandantul ei. 

V-ați gândit să plecați din țară în primele luni?

Nu. M-am dus la mine acasă, m-am gândit să fac ceva util, așa că am îmbrățișat ideea ajutorului umanitar. M-am trezit în fiecare zi la 7 și m-am culcat la 10, fără weekenduri. Și asta mi-a dat puțină împăcare. Am plecat din țară prima oară abia la finele lui aprilie, să vorbesc cu congresmeni americani, în delegație. În jurământ, pe care îl am în telefon, se scrie că voi acționa pentru binele țării, pentru apărarea integrității ei, a independenței. Nu ești ales doar să ieși cu beneficii. 

Ce poate face România pentru a ajuta mai mult Ucraina?

Nu știu cum stați cu finanțele în țară, dar da, avem nevoie de bani. Deci o finanțare la nivel de stat va ajuta. Apoi, vine iarna, e nevoie de alimente, pături, consumabile pentru sistemul electric. Pot fi donate și de oameni, și de firme.