Acest articol este susținut de Fundația Terre des hommes, în cadrul proiectului CARING -Contestarea normelor sociale și de gen pentru a reduce violența împotriva copiilor în școală, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul a adus împreună profesorii, părinții și elevii pentru mai multă conștientizare cu privire la violența de gen.
„Eu am fost o victimă a bullying-ului în școala generală, am fost supraponderal și toată lumea râdea de mine și făcea glume pe seama mea.” Adrian e azi elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „N. Titulescu” din Slatina, Olt, pasionat de robotică, cu planuri precise să urmeze o carieră în IT, cu prieteni și o viață normală de adolescent. Ce l-a ajutat în perioada aia neagră din gimnaziu? „La școală continuau glumele, dar familia mea acasă m-a ajutat foarte mult și a fost alături de mine. Asta m-a făcut să mă ambiționez să trec peste”, povestește el.
Când proiectul CARING al Fundației Terre des hommes a ajuns în școala lui, a simțit că poate să ofere ceva din experiența lui personală și să-i ajute pe alți colegi. „Cu ajutorul proiectului acesta m-am simțit mai liber. Am reușit să trec peste perioada cu bullying și asta m-a întărit mai mult și nu m-a făcut din ce în ce mai vulnerabil.”
„Mă gândeam că niște glume sunt niște glume, nu că afectează cu adevărat o persoană”
Pentru colega lui de liceu Daria, elevă la profilul Pedagogic, deci viitoare profesoară, au fost multe lucruri noi pe care le-a învățat despre dinamica din școala ei, lucruri la care nu se uita de obicei critic. „Nu eram foarte informată despre ce înseamnă bullying care nu înseamnă doar lovit. Datorită acestui proiect am aflat de mai mulți termeni și de mai multe probleme pe care nu le observam, credeam că sunt ceva normal. Mă gândeam că niște glume sunt niște glume, nu că afectează cu adevărat o persoană”, povestește ea.
Au ales teatrul ca să le deschidă și altora ochii și au pus în scenă două piese. „Într-una dintre piese era vorba despre un băiat victima violenței, alți băieți râdeau de el și îl victimizau pentru că scria poezii și aceștia considerau că scrisul de poezii e doar pentru fete, că e ceva rușinos. Având teatrul ca suport vizual, e ca și cum ar vorbi cineva în spatele tău și tu să vezi situația în față”, spune Adrian.
În a doua piesă, o fată era agresată verbal pentru felul cum se îmbrăca. „Prin aceste piese de teatru am încercat să le arătăm că putem aborda situația mai diferit, putem să răspundem, nu trebuie neapărat să stăm în liniște și să acceptăm. Putem riposta”, explică și Daria. Eleva este pasionată de actorie de mică, a jucat și roluri negative și din toate a învățat. „Sunt o persoană destul de simplă, doar că jucând diferite personaje am reușit să trăiesc, să zic așa, și un alt mod de a fi și îmi place foarte mult chestia asta.”
După spectacol, au făcut și o discuție cu psihologa școlii, plecând de la mesajele anonime trimise de elevi. „Prezentau situații de genul: «am fost abordat de X, cum ar fi trebuit să reacționez» sau «poza mea a fost murdărită și mi-au făcut mustăți, m-a afectat». Sau «râd de mine colegii din anumite cauze. Cum aș putea să intervin? Ce ar trebui să fac? Trebuie să schimb eu ceva?» Deci întrebau dacă trebuie să-și schimbe ei comportamentul sau să ceară să se schimbe comportamentul celorlalți”, își amintește profesoara.
„Într-o școală cu 1400 de elevi se poate întâmpla absolut orice, în orice moment”, completează ea, așa că discuțiile le-au dat elevilor și profesorilor niște repere de comportament.
Copaci cu mesaje pozitive prin toată școala
Elevii de la „Titulescu” din Slatina au dus mesajul lor și prin desenele care au împânzit pereții școlii. Au pornit cu un singur copac cu mesaje, acum au crescut o mică livadă pe pereți din toată școala. „Avem mulți copaci, vreo 5-6 copaci, sunt mulți. E toată sala de sport pictată și jumătate din partea interioară”, spune Adina Gruia, profesoara care i-a coordonat în proiect.
„Generațiile se schimbă, lucrurile sunt într-o dinamică permanentă și atunci orice proiect de genul acesta - și nu e singurul în cazul școlii noastre - este binevenit pentru că ne face să reflectăm, ne pune în situația de a găsi soluții chiar și la probleme care poate în momentul respectiv nu există. Prevenția întotdeauna este mai sănătoasă decât repararea unei situații”, spune profa. În proiect au fost formați 30 de profesori din școală care și-au dorit să fie în proiect. „Am încercat să fim o școală prietenoasă. Ne-am străduit să asigurăm copiilor un spațiu sigur, în care să se simtă bine, să poată să vină să spună dacă au o problemă. Am fost deschiși, suntem în general oameni deschiși și cu care se comunică foarte ușor.”
Profesoara crede că apar multe animozități din cauza hainelor, e și o vârstă la care se pune mare accent pe înfățișare iar rețelele sociale nu ajută deloc. „Eu am identificat problema asta de ceva vreme, este și motivul pentru care la noi în școală toți copiii poartă uniformă. Nu este o uniformă complicată sau ceva foarte spectaculos, dar toți au un tricou alb cu sigla școlii și un pantalon sau o fustiță de culoare închisă. Sunt copii cu posibilități materiale diferite și atunci evident apare povestea asta legată de haine de firmă, de aspect, de ținută, de tot ce înseamnă la vârsta lor aspect fizic”, spune Adina Gruia.
Ce probleme au liceenii din alte țări
Elevii au putut să-și prezinte soluțiile lor și în cadrul unui eveniment din cadrul proiectului CARING care a avut loc la Budapesta și a adunat elevi din Bulgaria, Croația, Grecia și Ungaria. Din România la proiect au participat și elevi din Dolj, Gorj, Bacău și București, pe lângă echipa din Olt.
„O chestie amuzantă, am stat la masă și am făcut exerciții de dicție în diferite limbi, am ascultat melodii în limba celorlalți, am învățat pur și simplu foarte multe lucruri noi. Și am reușit să comunic cu oameni din alte țări, să văd cum vorbesc, cum se comportă, cum abordează diferite subiecte”, face un rezumat al experienței Daria.
Apoi, au văzut și cu ce provocări se confruntă liceenii din alte țări. „Spre exemplu, la cei din Croația am văzut un scurtmetraj despre consumul de droguri, despre consumul de alcool excesiv în școli, despre bullying-ul dus la un nivel mult mai mare față de noi. Și cum au reușit să mai stopeze puțin acest fenomen? Aveau o pagină de Instagram unde își postau tot parcursul proiectului și mergeau prin școli și le prezentau această situație. Aveau activități cu elevi de la mai multe școli pe această temă și era abordat cumva frumos și interactiv”, povestește și Adrian.
Fiindcă elevii slătineni au fost lăsați să-și pună ideile în practică, profesorii au observat că au început să le ceară profesorilor să facă altfel orele de dirigenție. „Copiii au început să aibă voce și atunci și orele de dirigenție s-au schimbat în bine. Asta am constatat din discuțiile cu colegii mei. Sunt colegi care îmi spun că le solicită copiii ca ora viitoare să discute despre o temă anume. Și atunci e foarte interesant pentru că te și provoacă în calitate de profesor până ora viitoare să fii documentat, să știi exact cum trebuie abordată problema. Am avut și niște întâlniri peer-to-peer în care colegii noștri ne solicitau sprijinul pentru diferite lucruri întâmpinate la clasă.”
Adina Gruiu a observat și că elevii au mai mare deschidere să apeleze la consiliera școlii: „Le opresc pe cele două consiliere pe holuri: doamna, să vă spun ceva, dați-mi și mie un sfat aici. Și lucrul ăsta nu se întâmpla pentru că le era frică de consilieri, aveau impresia că dacă îi trimiți la psiholog deja e o problemă.”
Lecțiile au fost multe și pentru profesorii școlii: „Nici eu nu luam în seamă normele sociale legate de gen. Așa am crescut: fetele trebuie să poarte fustiță, nu scuipă, nu înjură, asta e treaba băieților. Și tot așa. Adică a fost și pentru noi, adulții, o ocazie de a pune cumva lucrurile în legătură. Am mers la rădăcină, nu ne dădeam seama de unde ni se trage.”
Cultura dialogului la nivel de egalitate cu copiii
Înainte să pornească proiectul, profesorii au trecut prin formarea oferită în cadrul proiectului CARING. Cristina Rigman a ținut mai multe astfel de traininguri împreună cu un alt expert, Cătălina Chendea. Trei zile au avut cu profesorii activități prin care să-i învețe ce activități pot face cu elevii, apoi a avut întâlniri lunare de susținere și i-a sprijinit și pe elevii care s-au pregătit pentru evenimentul de la Budapesta.
Formarea a început punând lupa pe normele sociale. „Am făcut un fel de brainstorming legat de normele sociale. Care sunt credințele sub care ne trăim viețile? Elevul să stea în bancă și să vorbească numai când e întrebat, fetele se îmbracă așa, băieții se îmbracă așa, băieții nu plâng, fetele sunt mai sensibile. Lucruri din categoria asta. Am stimulat grupul de profesori să listeze toate normele și în plus să se gândească de ce le acceptăm și nu le provocăm.”
Ideea generală a formării a fost participarea copiilor care au și ei dreptul la o părere.
„Care poate fi diferită, dar care e rolul nostru de adulți în a gestiona părerile diferite ale copiilor, le validăm, nu le validăm, când, cum facem asta? Toate discuțiile astea sunt destul de inconfortabile la nivel personal, adică te scot clar din zona de confort a statutului de profesor pe care îl ai”, a povestit Cristina pentru Școala9.
„Adulții în viața copiilor au statutul ăsta de eu sunt adultul, tu trebuie să mă asculți. Nu avem cultura asta a dialogului la nivel de egalitate cu copiii. Eu spun totdeauna că pentru mine școala românească se va schimba în momentul în care toți elevii și toți profesorii vor intra pe aceeași ușă și vor urca pe aceeași scară.” - Cristina Rigman, formatoare
Apoi mai e și felul cum este primit părintele în școală, în opinia Cristinei. „Trebuie să stea la ușă și să-i descuie cineva, cumva părintele este interzis în școală. Pot să înțeleg și că există persoane care nu se comportă cum trebuie și că luăm măsuri, dar îi cam pedepsim pe toți pentru niște excepții. Și asta iarăși e un sindrom al normelor sociale pe care le perpetuăm în școală.”
Unii profesori care trebuiau să se întoarcă în școala lor și să dea mai departe informațiile despre violența de gen erau îngrijorați de cum îl vor primi colegii lor și apoi părinții. „Nu am primit reacții că ar fi stârnit valuri. Deci poate că uneori ne temem și dăm mai multă putere decât au unor norme sociale pe care pur și simplu le avem și le acceptăm. Cred că e nevoie de mai mult curaj, de oameni care să își asume să pună pe masă subiectele astea tabu.”
Au mers către exerciții concrete, care să le prezinte situații de tipul: eleva care adoarme la școală fiindcă are un tată bolnav de care trebuie să aibă grijă și asta stârnește reacții la școală sau elevul de 16 ani care este convins de o colegă să-i trimită o fotografie personală care apoi devine publică.
Situații concrete și măsurile luate
Apoi au analizat reacțiile și posibilele soluții, atitudinile fiecăruia. Formatoarea a observat o diferență între școlile din urban și cele din rural. „În urban, deschiderea către niște subiecte din categoria tabu este un pic mai mare în funcție de poziționarea școlii, natura socio-educațională și statutul părinților care își trimit copiii la școala respectivă. În rural, subiectele sunt mai mult tabu decât în mediul urban. Pentru unii dintre profesori a fost mai provocator să clarifice conceptele, pentru că sunt lucruri despre care pur și simplu nu se vorbește. Toți avem ideile legate de, nu știu, «fetele trebuie să poartă fustă și băieții pantaloni», dar nu le catalogăm ca norme sociale, nu ne gândim care e impactul lor asupra vieților noastre.”
Așa că fiecare profesor a adaptat ce a învățat la acest training la realitatea comunității sale: „Uneori, dacă lansezi o provocare prea mare, riști să generezi o reacție negativă. Dar profesorii își cunosc foarte bine comunitatea, își cunosc copiii și atunci au putut să adapteze exercițiile, au putut să folosească explicații personalizate pentru nivelul la care este comunitatea.”
Spațiul în care se simt în siguranță profesorii
Cristina își amintește și exercițiul în care i-a provocat să se gândească la locul în care se simt în siguranță. Majoritatea a indicat propria casă sau care bunicilor, un spațiu „luminos, călduros”.
„I-am întrebat cât de multe elemente din spațiu ăsta sigur regăsim în școală și ne-am dat seama că nu regăsim foarte multe, că de multe ori nu e lumină destulă, nu e căldură destulă, contextul nu este atât de potrivit. A fost un exercițiu foarte, foarte profund.”
Aici un ghid pentru adulți pentru a preveni violența între copii și tineri:
Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană nici autoritatea emitentă nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
