Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.
Se știe că în Republica, Platon îi alungă pe poeţi din cetatea pe care el însuși a imaginat-o. De ce? Argumentele sale sunt de natură filosofică și morală: pe de o parte poeții nu sunt decât niște imitatori, creația lor nefiind decât o copie a unei copii, iar pe de altă parte fiindcă arta distruge armonia sufletească a cetățenilor.
La Platon și la cetatea fără poeți ne-am gândit zilele trecute, când, după publicarea Ordinului 3.993 din 16 iunie 2021, semnat de ministrul educației, din nou, a câta oară?, profesorii au fost arătați cu degetul de comentatorii de pe rețelele sociale și nu numai.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
CRONICĂ. Ce se întâmplă când o studentă și un profesor universitar intră într-un război al ideațiilor personale și al acuzațiilor defăimătoare? Textul „Oleanna” al dramaturgului american David Mamet, adus la Teatrul Excelsior din București sub regia lui Mădălin Hîncu, își propune să răspundă acestei dileme. Controversata piesă lansată în 1992 continuă să fie relevantă în contextul dezbaterilor actuale despre putere, gen și justiție.