Profesorii de română din Iași care formează iubitori de literatură. „Să faci la ore numai teste de Bac e calea sigură de a-i face pe elevi să se plictisească”

Citind, după opinia celor doi profesori, elevii își dezvoltă abilitatea de a gândi, de a asocia liber idei, de a fi onești cu ei înșiși. Citind, devii o persoană empatică, ieși din propriul ego și ajungi să cauți frumusețea în lucrurile mici, să știi să te bucuri. Cărțile te formează ca om, cred profesorii ieșeni. 

Mai sunt șase luni până când o nouă generație va susține examenul de bacalaureat. Cei doi cred că învățatul pentru examene poate să strice din pasiunea pentru citit, mai ales dacă faci din examen o miză și nu treci dincolo de granițe. „Sunt profesori care patru ani fac exclusiv operele din programa pentru bacalaureat, eventual, încă două-trei texte. Sunt profesori care cer elevilor să rezolve subiecte de bacalaureat încă din clasa a IX-a sau a X-a. E calea sigură de a nu forma cititori, de a-i face să se plictisească și să trateze literatura ca pe o știință algoritmizată. Examenele de sfârșit de ciclu sunt de nivel mediu”, crede Emil Munteanu.  

Nu e nevoie să pregătești din clasa a IX-a examenul de bacalaureat, spun cei doi. Orice elev care citește și are o dorință de pregătire în toți cei patru ani de școală, va obține o notă mare la examen. „E nevoie să-l convingi pe elev să citească, să discuți operele, să-l determini să interogheze textul, să aibă plăcerea de a scrie despre diverse subiecte, să fie curios și receptiv”, spune profesorul Emil Munteanu.

Elevul care nu învață pe de rost „va pleca de pe băncile școlii cu abilități pentru toată viața”

Cât despre comentariile literare adesea învățate pe de rost, profesorul crede că informațiile dintr-o carte de sinteze sau cele primite de la cadrul didactic nu au nicio valoare fără interpretarea personală a elevului. El trebuie stimulat, motivat, încurajat să gândească singur, cu mintea lui, să treacă interpretările prin filtru propriu și să se îndepărteze de memorare. Doar că există un risc. „Acest efort presupune un timp mai mare de organizare a ideilor și exprimarea nu va fi întotdeauna la fel de cursivă ca aceea a colegului ce va reproduce. Poate că nota lui va fi cu 10-30 de sutimi mai mică, dar va pleca de pe băncile școlii cu niște abilități care îi vor folosi toată viața.”

Pregătirea bună a unui profesor „nu reprezintă o garanție”

Nicoleta și Emil s-au cunoscut după ce au terminat facultatea. Ambii au absolvit Facultatea de Litere din Iași, apoi au urmat programe de master, iar profesoara Nicoleta are și un doctorat susținut în 2008 în poetica limbajului dramatic modern, o teză aplicată pe textele lui Pirandello și Matei Vișniec, teză care s-a transformat ulterior într-o carte. 

„Nu credem însă că o diplomă este ceea ce recomandă în primul rând un profesor, ci modul în care simte pulsul unei clase, în care lucrează cu elevii. Nu poți fi profesor bun fără o pregătire riguroasă, temeinică, dar ea nu reprezintă o garanție”, mărturisește profesorul Munteanu. 

Profesorii care i-au făcut profesori

Emil nu s-a gândit dintotdeauna să fie profesor. El voia să îmbrace hainele preoțești. Avea însă îndoieli în privința abilităților sale muzicale, iar proba la muzică era eliminatorie pe vremea aceea. Își amintește totuși că în clasa a VII-a în Drăgușeni, un sat din Suceava, a rămas fascinat când a venit în școală un profesor tânăr, Gheorghe Cîrstian, care tocmai fusese laureat al unui festival de poezie și care aborda literatura ca un mijloc de a-i apropia unii de alții. Atunci avea să afle Emil că poezia poate fi un răspuns la neliniști. 

„În liceu, profesoara de literatură universală, Domnica Oniga, mi-a dat încredere creând contexte în care să-mi împărtășesc în fața colegilor mei ideile pe marginea cărților citite, îmi amintesc că am fost pus în situația de a ține ore la colegii mei din clasele paralele. Și un profesor de filozofie care în a doua parte a orei răspundea la întrebările noastre și care m-a determinat să citesc și să discut, cu mijloacele culturale de atunci, Dialogurile lui Platon”, își amintește profesorul.  

„Ce au în comun acești trei profesori? Orele lor începeau cu adevărat după ce se suna de pauză. Lăsându-ne cu multe întrebări, încercam să căutăm răspunsuri la colegii noștri și, în consecință, să locuim într-un spațiu al prieteniei culturale. Poate de aceea una dintre cărțile mele preferate în liceu a fost Jurnalul de la Păltiniș, de Gabriel Liiceanu”, adaugă Emil. 

Mai are un frate care este profesor de matematică în Gura Humorului și o soră care predă română într-o localitate de lângă Suceava, așadar, face parte dintr-o familie de profesori. Aproape două decenii a predat la Colegiul de Arte „Octav Băncilă”. Acolo, spune el, s-a educat în spiritul creativității și al toleranței. 

Și Nicoleta a predat doi ani la „Băncilă”. „Au fost chiar primii mei ani în învățământ și au fost plini de entuziasm. Apoi m-am titularizat și după ce am revenit din concediul de creștere a copilului, am predat trei ani la Liceul «Vasile Alecsandri» din Iași și apoi am ajuns la Național.”

Se despart când vine vorba de preferințe literare 

Au răbdare cu „nerăbdările” celuilalt, dar pasiunea pentru elevi, pentru română, pentru educație, i-a unit. Soții Munteanu știu cât de cronofagă e lectura, cât de importantă este disponibilitatea arătată elevilor. Când se gândesc la începuturile carierei, Nicoleta aduce în discuție emoția și entuziasmul, dar și freamătul care o cuprindea legat de apropierea sa față de clasa de elevi la care era dirigintă. Emil își amintește cu cât de mare bucurie povestea celor ce îi deveneau parteneri de dialog, și anume elevi de clasa a XII-a, despre autorii săi preferați din liceu, Franz Kafka, Dostoievski, Faulkner, A. Camus și H. Hesse. 

Dar ca în orice profesie, au avut parte și de provocări. „Îmi amintesc de un elev care lipsea foarte mult și care, la română, era în situație de corigență. Avea nevoie de mai multe note de 10 pentru a promova. La sfârșitul anului a vrut să prezinte mai multe cărți pe care le citise de-a lungul anului, printre care «Zgomotul și furia» lui Faulkner. Un răspuns m-a determinat să închei media și apoi să pun notele: «Când am citit cartea am râs în mine». Un elev ca acesta nu putea fi niciodată corigent la română”, spune Emil Munteanu. 

Pe marginea unor cărți, se lasă cu discuții serioase între cei doi. Chiar și când vine vorba despre lecturile consacrate, interpretările lor sunt ușor diferite. Emil preferă poezia, Nicoleta, e o cititoare de romane. La catedră îi place să fie riguroasă și dorește ca niciun elev să nu plece cu aspecte neclare de la oră. „Și îmi plac asocierile pertinente cu opere din literatura universală, îmi plac discursurile bine articulate, pertinente. Încerc să-i fac pe elevi să se apropie de text, textul este esențial, și să-l înțeleagă cu mintea lor, să se joace cu el, să-l deconstruiască și să și-l facă al lor”. 

La celălalt capăt este Emil. Crede în spontaneitate, își încurajează elevii să pună întrebări, să-i și provoace. Adaugă că literatura trebuie să fie doar un pretext de a ajunge la ei înșiși, de a vorbi despre ei. De a „bârfi” personajele, de a fi empatici cu cei din jur. Nu doar o materie la bacalaureat sau capacitate. 

„Elevii noștri sunt invitați ca jurnaliști culturali sau poeți debutanți, la festivaluri internaționale”

Soții Munteanu sunt permanent atenți la nevoile elevilor lor, la vulnerabilitățile lor, și își doresc să-i formeze cultural. Vor ca ei să-și formeze propriul lor set de valori și convingeri. 

„Elevii noștri sunt invitați, ca jurnaliști culturali sau ca poeți debutanți, la festivaluri internaționale, organizează dezbateri culturale cum sunt Întâlnirile Alecart la FILIT sau publică în reviste consacrate. Îi ajutăm să înțeleagă faptul că nu doar olimpiadele, concursurile școlare sunt competițiile care te validează”, completează Emil. 

„Tinerii au un dar extraordinar: ne văd așa cum suntem și sunt cel mai corect judecător a ceea ce am făcut pentru ei. Nu cât sunt elevi, ci mai târziu, atunci când într-adevăr contează”, adaugă Nicoleta.

Cu fiecare generație, cei doi profesori învață la rândul lor câte ceva nou și sunt bucuroși să rămână în legătură cu cei mai mulți dintre ei, să le urmărească traseul. Elevii și absolvenții lor sunt mândria lor, realizările profesionale cu care defilează în detrimentul diplomelor, gradelor și cursurile de perfecționare. 

La faza națională a Concursului „Tinere Condeie”, în 2019, locul I atât la gimnaziu, cât și la liceu era ocupat de elevii lor, iar aceștia nu își arată doar abilitățile în cadrul școlar, la olimpiade, concursuri, competiții, ci și în afara acestora. Elevii celor doi organizează și unul dintre evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. 

Redacția Alecart, a doua școală

Profesorii se întâlnesc cu elevii lor și dincolo de spațiul școlar, de cadrul oficial. În urmă cu 14 ani au înființat revista Alecart unde elevii și cei doi profesori sunt colegi, parteneri de dialog. 

Alecart s-a născut la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” . Apoi, li s-au alăturat elevi de la Liceul „Vasile Alecsandri” și de aici a venit și numele: Alec+Art= Alecart. 

„Numele provine dintr-o expresie în limba franceză: a l’ecart, «a sta deoparte», «a lua în răspăr ceea ce este general acceptat», adică exact ceea ce ne-am dorit la Alecart. Să fim diferiți, să ieșim din starea de apatie, să facem din alecartieni tineri care să privească realitatea culturală cu un ochi proaspăt și să aibă curajul opiniilor.”

Alecart a devenit un exemplu pentru multe reviste din mediul preuniversitar și este foarte cunoscută în lumea mare a literaturii, redactorii ei fiind invitați, ca jurnaliști culturali, în fiecare an, la festivaluri internaționale ca „Poezia e la Bistrița” sau „Poets in Transylvania”. Este o comunitate deschisă, chiar dacă redacția are un număr fix de elevi. 

Întâlniri cu scriitori importanți la ore

„La Liceul «Varlaam Mitropolitul» am avut ocazia de a-l avea invitat la o oră pe Andrei Pleșu. Fără a face vreun clasament, ne amintim cu mare bucurie de dialogul cu Mihail Șișkin sau cu Richard Ford, de discuția cu David Vann pornind de la romanul său «Legenda unei sinucideri», de întâlnirea cu Jose Luis Peixoto, de impactul avut de dialogul cu Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Radu Vancu, Dan Coman, Robert Șerban. Reușita acestor întâlniri a stat în faptul că tinerii de la Alecart citiseră cărțile-pretext ale întâlnirii cu scriitorul și întrebările lor erau aplicate”, spune Emil Munteanu, cofondatorul acestui concept.    

Tocmai s-a încheiat Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, unde Alecart este unul dintre principalii parteneri, fiind prezent de la prima ediție. Și în acest an în fiecare dintre cele cinci zile de festival, au avut loc întâlniri cu scriitori importanți din străinătate.