Cum sunt pregătiți pentru viața de după 18 ani adolescenții din plasament. „Mulți ascund tristețea încercând să fie amuzanți”

Carmen și Miruna se plimbă de braț pe-o cărare din Munții Bucegi. Sunt gemene, dar cu greu îți dai seama. Miruna își vopsește părul des – în perioada asta e blondă –, iar Carmen poartă ochelari de vedere și pălărie; au însă ochii la fel de albaștri.  

Cu o cameră foto atârnată de gât, Miruna privește brazii perfecți. Orice îi atrage atenția: un pod de lemn, niște fire de iarbă, o gâză grăbită. Cele două surori participă cu alți 17 adolescenți din Galați, din centre de plasament și case de tip familial, la tabăra organizată în Bușteni de Asociația Ajungem Mari. Toți cară un rucsac sau o geantă de poștaș pe umăr pentru traseul de câteva ore. 

„Am înțeles că viața e grea dacă nu ai un job destul de bun”

Gemenele mai au un an de liceu, apoi vor părăsi Casa, cum o numesc ele, adică vor ieși din sistemul de protecție socială și vor fi pe cont propriu. „M-am gândit că o să împlinesc 18 ani și că n-o să mă descurc. Am înțeles că viața e grea dacă nu ai un job destul de bun. Și vreau să învăț. De asta nu-mi place să chiulesc, dar și din respectul pentru profesori”, spune Carmen, în timp ce coborâm o cărare abruptă. 

Cele două surori, pe o cărare de munte Fotografie: Vlad Chirea 

Adolescenta vrea să dea cu sora ei admitere la Teatru, în Iași. S-au apucat amândouă de actorie prin ianuarie, la îndemnul unei voluntare Ajungem Mari. Carmen n-a jucat până acum cu trupa pentru adolescenți, în care s-au înscris, în spectacolele de Cehov și Caragiale, ci a fost doar sufleor, însă planul e să-și asume și ea roluri în viitor, ca să se obișnuiască cu scena. Miruna, în schimb, a interpretat o dădacă. 

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, au avut reprezentații la teatrul din Galați și au invitat profesori, câțiva prieteni și pe „doamnele de la Casă”. Însă, „n-a reușit să vină toată lumea”, mai spune Carmen, și își aranjează pălăria din bumbac. 

Nu e prima dată când ajunge cu Miruna într-o tabără a organizației, dar e prima când participă și adolescenți din alte centre. Carmen se bucură, căci îi place să povestească cu ei. „Am stat doar trei zile, dar parcă ne cunoaștem de mult timp”, mai spune ea. 

„Mama ne-a spus că se simte vinovată că s-a întâmplat așa”

De aproape 13 ani, gemenele sunt în custodia statului român. Într-o locuință pe care o împart cu mai mulți copii au învățat lucrurile pe care alții le descoperă acasă. „Să fiu bună, să fiu respectuoasă, să știu să fac curățenie”, spune Carmen, gândindu-se cu ce va pleca de acolo după toți acești ani.  

Carmen nu are amintiri despre abandonul părinților, nu mai știe dacă a suferit în primul an al despărțirii sau dacă i-a fost dor de ei. „Am înțeles că îți amintești doar ce e bun, dacă a fost o traumă, nici nu vreau să o descopăr”, povestește ea. 

Surorile n-au aflat nici până acum de ce părinții au renunțat să le crească. Au auzit povești vagi de la amândoi. Cu mama lor se întâlnesc frecvent, cu tatăl – sunt separați, iar el muncește în străinătate –, mai rar.  

Carmen crede mai degrabă versiunea mamei, care a invocat la un moment dat lipsa banilor. Are mai mare încredere în cuvintele ei, căci le-a rămas, totuși, aproape. „Mama ne-a spus că se simte vinovată că s-a întâmplat așa”, adaugă adolescenta. „Nu o urâm că am ajuns aici. Dacă rămâneam la ea, nu făceam prea multe”. 

Faptul că are acces la educație, mese calde și un acoperiș deasupra capului îi dă putere. La fel și gândul că își cunoaște părinții și că ei nu o resping, cum se întâmplă în cazul altora, explică ea. 

Din câte știe Carmen, mama lor s-a împotrivit adopției, ceea ce era posibil, prin lege, până acum câțiva ani. „Nu știu dacă am mai fi putut să o vedem”, mai spune Carmen. Nici ea și nici Miruna n-ar fi vrut să renunțe la acele întâlniri. Cândva, au găsit o pisică pe stradă și până la urmă au lăsat-o în grija mamei lor.  

De la ea au învățat să iubească animalele. Și nu doar asta. Mama ei a sfătuit-o, își amintește Carmen, să economisească când va ajunge la facultate în Iași. Ca toți cei care ies de sub umbrela statului, fata ar trebui să primească la plecare în jur de 7.000 de lei. „Dacă merg la Iași cu niște bani și îmi iau numai mâncare scumpă, nu-i OK. Acum s-a scumpit tot!”, spune eleva. 

În Munții Bucegi, pe traseul liceenilor Fotografie: Vlad Chirea 

Sub pașii noștri trosnesc crengile uscate. Se apropie și Miruna, care are nevoie de ajutorul surorii ei ca să regleze obiectivul aparatului foto împrumutat de la directoarea ONG-ului. 

„Aștept o altă viață, dar nu știu cât de pregătită sunt”

De mici, mama lor le aducea la ea din când în când, își amintește Miruna. „Când voiam să mergem acasă vara, ne lua, chiar dacă nu avea bani. A fost o vară în care tata nu prea a vrut să ne trimită. Dar am vrut să fim acolo, nu conta că nu aveam ce mânca”, mai povestește adolescenta. 

La fel ca sora ei Carmen, Miruna e mai atașată de mama decât de tata. „Ea a fost mereu acolo pentru noi”, spune Miruna. În ce privește facultatea pe care vor să o aleagă, actoria nu i se pare „bănoasă” mamei lor, însă le susține. I-ar plăcea să le vadă avocate sau medici. 

Miruna crede că ea și Carmen sunt o excepție că se duc întotdeauna la școală și refuză să chiulească. A observat că puțini copii din jurul ei, crescuți în sistemul de protecție, „reușesc în viață”. O fată care a intrat la Medicină, de pildă, e un model pentru amândouă.

„Mulți ascund tristețea și lipsurile emoționale încercând să fie amuzanți”, explică Miruna. „Sau ajung în anturaje proaste, fumează, fac prostii, îi caută Poliția”. 

Ideea că va deveni majoră și că va fi independentă o îngrijorează puțin, dar o și entuziasmează. „Aștept o altă viață, dar nu știu cât de pregătită sunt. Nu știu ce o să se întâmple”, spune adolescenta.  

Ateliere despre autocunoaștere și relații toxice

Pe liceeni îi pregătesc pentru această nouă viață și atelierele Asociației Ajungem Mari. I s-a părut util, de exemplu, atelierul despre autocunoaștere. Miruna simte că încă îi lipsește încrederea în sine; deseori evită să-și exprime punctul de vedere, ca să nu-i supere pe ceilalți. „Întotdeauna mi-a plăcut să mă vopsesc. Am fost roșcată, blondă, brunetă. Probabil mă face să am mai multă încredere, să mă simt mai bine cu mine”, povestește Miruna despre ce a conștientizat la atelier. 

În alte tabere ale ONG-ului mai degrabă se relaxau, însă acum, crede ea, vor pleca mai echipați pentru viitor. La un alt workshop a aflat cum să identifice o relație toxică. „Abuzul și gelozia” sunt niște semne explică Miruna. „Și lipsa de comunicare poate duce la o relație toxică”, adaugă Carmen.   

La un atelier de educație financiară, adolescenții s-au așezat pe iarbă și, alături de coordonatorii taberei, s-au gândit la valorile care li se par importante. Fiecare și-a făcut o listă cu primele trei după care se ghidează. Sănătate, familie și fericire, a spus Carmen, când i-a venit rândul să le citească. Pentru Miruna, sănătatea, familia și educația ocupă primele locuri. Niciuna n-a ales banii. Cu ocazia asta, au aflat diferența dintre salariul brut și cel net, dar și cum să-și stabilească prioritățile, dacă au un venit lunar de aproximativ 2.500 de lei. 

Miruna o întreabă uneori pe Carmen dacă își mai amintește de „vremurile alea nașpa” din școala generală, când colegii le scuipau și le trăgeau de păr, iar învățătoarea nu le credea. Nu au fost niciodată integrate în clasă, din cauză că unii elevi știau că ele nu locuiesc cu părinții, presupune Miruna. „Uneori râdem de asta, pentru că am trecut peste”, mai spune adolescenta. „Sperăm că la facultate o să dăm de niște oameni mult mai maturi”. 

După ce au trecut prin atâtea împreună, gemenele ar vrea să rămână la fel de apropiate în anii ce vor urma, la facultate și după. „Suntem destul de diferite, eu nu prea am răbdare, ea e mai calmă”, spune Miruna despre sora ei. „Aș fi cumva pierdută, nu văd viitorul fără ea, cred că ar completa o parte din mine”. 

*Numele adolescentelor a fost schimbat, pentru a le proteja identitatea.