
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Fizicianul Cristian Presură spune, într-un interviu pentru Școala 9, că tinerii români pierduți pe care i-a întâlnit în Olanda, veniți să facă munci precare, sunt rezultatul slabei educații primite de la școală și din familie. Totodată, acesta povestește cum propriii copii l-au criticat pentru că, deși le-a vorbit despre știință, filosofie și istorie, nu i-a învățat ceva important pentru viața cotidiană, un subiect abordat adesea în familiile olandeze: cum să facă bani.
V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
Dacă nu vezi nicio legătură între o sală de spectacol și sala de clasă sau între dialogul dramatic și explorarea științifică, ia un loc. Te invit în public și-ți promit că la final îți vei dori să fii pe scenă, chiar și când ai în față tabla cu exerciții de matematică.