
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
O oră la școală. 60 de minute, din care doar 10 sunt pauza. O șesime, a șasea parte, 16,(6)% dintr-o oră este a elevilor și numai a lor. A șasea parte din timpul petrecut la școală e cel mai plin, toți elevii îl prețuiesc, atunci sunt cu adevărat împreună să-și împărtășească pasiunile, să-și povestească viețile, să socializeze, dulcea socializare atât de prețuită în pandemie. Diana Tulin și Sabin Popa sunt doi elevi din Buzău care au realizat un reportaj video despre întoarcerea la școală. Și-au surprins colegii în primele pauze de la școală după luni de învățat online.
România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.