
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

În urmă cu cinci ani, Luiza Apostu a pornit într-o călătorie pe la școli care folosesc metode alternative de învățare din Olanda, Belgia, Spania și Mexic. S-a întors în țară și a înființat Rubik, un afterschool care nu are profesori, ci ghizi de învățare, în care elevii își pot alege activitățile și pot intra nepoftiți în camera profesorilor - numită sugestiv „necancelarie”.
Andrei, 44 de ani, s-a mutat în Franța, în septembrie 2014, cu soția și fiica lor, care abia terminase clasa zero în țară. Bărbatul povestește pentru Școala9 cum e viața pe băncile unei școli private din sudul Franței.
“Aici toți copiii sunt elevi, nu contează culoarea pielii, de unde vine, cine sunt părinții”, spune Andrei, despre politica de egalitate a unei țări care vineri, 16 octombrie, a suferit o tragedie: un profesor a fost decapitat în apropierea liceului de un extremist, fiindcă le arătase elevilor caricaturile cu Profetul Mohamed, realizate de Charlie Hebdo.
România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.