
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.
Miriam Mircea locuiește de aproape un deceniu în Berlin. Este profesoară de limbi străine și le predă engleza și franceza nemților pentru muncă și germana imigranților, dar face și pregătire cu elevii, ca să țină pasul cu școala. Elevii fac meditații fie la recomandarea unui profesor sau la cererea părinților „pentru a-i ține pe elevi ocupați mai multă vreme”. Miriam a învățat germana la același institut unde predă astăzi.
Pandemia continuă să afecteze elevii și profesorii din întreaga lume. Școlile din Marea Britanie vor aduce prin rotație elevii de gimnaziu și de liceu la școală, după ce guvernul a modificat ghidul cu măsuri pentru școlile aflate în zonele afectate de COVID-19. În Pakistan, toate școlile au fost închise. Pentru că s-au întețit atacurile antisemite, statul Arizona a introdus lecții speciale despre Holocaust. Iar din depărtata Tanzania ajunge un licăr de speranță: o organizație neguvernamentală a contestat în instanță legea prin care elevele însărcinate nu au dreptul să meargă la școală.