
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.
Armand Giurea a decis în urmă cu o lună să plece din țară, după 12 ani de profesorat. Spune că are în continuare o pasiune mistuitoare pentru munca la catedră, dar România l-a umilit prea mult ca să continue. Împrumuta bani în continuare de la părinți ca să supraviețuiască, și ei profesori. Decizia recentă a guvernului de a nu mări salariile profesorilor i-a dovedit din nou că emigrarea a fost decizia corectă. „Vreau să văd și eu cum e să ai bani”, spune tânărul despre ce-și dorește în perioada următoare. Armand a povestit pentru Școala 9 despre durerea de a nu putea să practice profesia pe care o iubește și despre cum vede el reformarea sistemului.
Un fost învățător este primarul ales cu cel mai mic număr de voturi din România, 126. Dar și cu unul dintre cele mai mari procente: 84%. Comuna Bătrâna, Hunedoara, nu mai are școală din 2002. Ultima generație pe care Radu Herciu a dus-o până la clasa a patra număra trei elevi. A fost învățătorul școlii din sat timp de 24 de ani și de 20 este primar. Inima i-a rămas însă la catedră, la copiii lui cărora „le-a pus creionul în mână” și care toți sunt plecați astăzi din micuța localitate de munte.