O mamă a înființat prima școală pentru copii cu abilități înalte. „La noi vin părinții care nu cred că singura formă de performanță sunt olimpiadele”
Simona Mitrea, directoarea Romanian Gifted School din București, a explicat pentru Școala 9 cum funcționează educația dedicată copiilor cu abilități înalte. Își numește elevii, care în proporție de 90% un coeficient de inteligență peste medie, „talentați”. Se ferește de termenul „geniu”, despre care crede că și-a pierdut din semnificație prin folosirea în exces. Unde mai pui că uneori abilitatea înaltă poate sta „pitită” sub dificultăți de învățare, dislexie, Asperger, ADHD. De aceea, Simona folosește în școala ei metode netradiționale, adaptate nevoilor fiecărui copil.
Simona Mitrea lucra în 2011 în sectorul bancar. De atunci a făcut primii pași spre domeniul educațional. Zona aceasta a fascinat-o încă din copilărie, încă de când le „preda” tuturor copiilor din vecini diverse materii și îi „învăța” să cânte la pian, instrument la care ea cânta de la vârsta de 4 ani.
La începutul anilor ’90 a ales să urmeze un liceu cu profil real, mate-info, și apoi a făcut Academia de Studii Economice – licență și master. Retrospectiv crede că poate i s-ar fi potrivit Științele Educației sau Psihologie, dar nu erau domenii „la modă” atunci.
Așa că, abia după ce a mâncat economie pe pâine, a ajuns să-și completeze studiile cu un master în management educațional (MEOPE) și un doctorat care este pe ultima sută de metri, în Științele Educației, la Universitatea București.
În 2020 a pus bazele Romanian Gifted School (RGS), o școală care se adresează copiilor cu abilități înalte. A avut curajul să facă asta în plină pandemie, asta și pentru că planul era pritocit de ceva vreme.
Școala sa nu este acreditată în sistemul românesc de învățământ, dar are acreditarea British School Overseas (Școli britanice de peste hotare) și este în proces de autorizare pentru Bacalaureatul Internațional.
Școala copiilor înzestrați
„Povestea școlii pornește, însă, din 2011, când am început inițierea de programe educaționale pentru copiii cu abilități înalte. La acea vreme, copiii mei erau în școala primară; atunci i-am făcut o testare cognitivă primului meu copil. Era o cercetare de calibrare a testului WISC IV (Wechsler Intelligence Scale for Children). Rezultatele m-au uimit și am cerut soluții. Acela a fost momentul în care am realizat că România nu era pregătită pentru această categorie de copii cu abilități înalte”, spune fondatoarea Simona Mitrea.
La școala sa, fondatoarea vrea ca potențialul elevilor să fie înțeles și mediul școlar să fie în acord cu nevoile lor. 90% dintre copiii înscriși la Romanian Gifted School sunt la nivel de MENSA, adică au un IQ (coeficient de inteligență) mai mare sau egal cu 140. MENSA este o organizație ai cărei membri se clasează printre primii 2% la testele de inteligență.
„Anamneza” învățării
Simona Mitrea crede că sunt sisteme de învățământ în țară unde copiii se pot pierde. În metodologia „gifted” („înzestrat”, n.r.) însă, lucrurile sunt calibrate chiar și pentru deficiențe de învățare. Fac o testare inițială pentru admitere care se numește WISC IV și se face și o trecere în revistă a dificultăților de învățare – dislexie, discalculie, disgrafie, Asperger, AD(H)D.
Se au în vedere și interesele copilului, stilurile de învățare (vizual-spațial, secvențial-auditiv), prelucrarea informației (reflexiv, activ, teoretic, pragmatic), motivația pentru învățare (orientat spre rezultat sau spre proces). Simona vrea să se facă o diferențiere clară între abilități înalte și IQ-ul înalt. Pentru că pot exista copii cu dificultăți de învățare, dar care au un mare potențial.
„Copilului, la RGS, i se realizează o anamneză și i se stabilește nivelul de dezvoltare emoțională și socială. Mai mult, putem identifica dacă există dificultăți de învățare suprapuse peste abilitatea înaltă – dislexie, disgrafie, discalculie, Asperger sau AD(H)D. Practic, va fi creată o «hartă» care notează modul în care creierului copilului îi place să învețe, în ce contexte, cum învață și de ce învață într-un anume fel.”
Materii gândite transdisciplinar
Matematica este singura materie la care copiii pot lucra avansat, la nivelul standard sau la nivelul dificultății de învățare, în rest materiile sunt gândite transdisciplinar, plecând de la tematici. Astfel că elevii au în orar: Identitate și relații; Orientare în timp și spațiu; Exprimare personală și culturală; Inovație științifică și tehnică; Globalizare și sustenabilitate; Corectitudine și dezvoltare.
Programul elevilor începe la 8.30, cu întâlnirea de dimineață, apoi continuă cu materii conform orarului, dar care se împletesc unele cu altele. Cei de la școala primară au activități în aer liber de la 14.00 la 16.00, dacă vremea permite. Cei mari au ore până la ora 16.00. Cursurile pun accent pe dezvoltare personală, dezvoltare fiziologică, pe lângă cele cognitive, iar succesul sistemului constă și în motivație, crede Simona.
„Flexibilitate, strategii creative cum ar fi cercetarea, nu expunerea, feedback constructiv între elevi și dinspre profesori”, enumeră câteva dintre metodele de predare fondatoarea școlii.
Elevii sunt evaluați holistic
„Părinții care vin spre RGS sunt deschiși conceptului de școală, citesc despre copiii cu abilități înalte, sunt dornici de schimbare și motivați să-și sprijine copiii. Nu sunt din categoria celor care consideră că singura formă de performanță sunt olimpiadele”, declară directoarea.
Copiii trec printr-o evaluare a „inteligenței fluide”. adică logice, a celei cristalizate - lingvistice, a memoriei de scurtă durată și a vitezei de procesare, iar personalul școlii adaptează procesul educațional în funcție de evaluarea psihologică.
Copiii se pot înscrie încă de la vârsta de 2 ani. Între 2 și 3 ani nu se susțin evaluări cognitive, ci se urmărește anamneza acestuia. Între 3 și 5 ani și 11 luni, copiii sunt evaluați fără a li se pune coeficienți de inteligență. Între 5 ani și 11 luni și 16 ani și 11 luni copiii și adolescenții sunt evaluați cognitiv, emoțional, social și comportamental, mai explică Simona etapele.
„La RGS sunt elevi până la 19 ani, când închid ciclul liceal, care este de 2 ani, nu de 4 ani, cum este în sistemul românesc. Nu se primesc adolescenți peste 17 ani, ei neputând fi evaluați. Pentru a urma liceul din cadrul RGS, este important ca elevul să fi parcurs cel puțin doi ani de gimnaziu (grupa 14-16 ani, denumită Middle School 4 / 5)”, spune directoarea.
O evaluare complexă, pe parcurs
„La înscriere, copiii peste 12 ani susțin probe scrise și orale la limba engleză. Toți copiii și adolescenții sunt invitați o zi sau două în cadrul școlii pentru a le observa adaptarea la noul mediu, motivația, gradul de frustrare, efortul depus în procesul educațional și colaborarea cu colegii”, mai spune Simona Mitrea.
Evaluările nu înseamnă doar cerințe pe hârtie la care trebuie să scrii într-un timp dat. Procesul este mult mai complex. Se dau testări inițiale care analizează coeficienții de inteligență cognitivă, emoțională și socială.
Al doilea tip de evaluare este cea continuă unde se utilizează diverse tehnici– observări sistemice, gamification, exhibition, proiecte în comunitate, internshipuri. Se fac și evaluări sumative sub forma competiții de echipă, eseuri, proiecte individuale, teste care verifică achiziția de competențe: comunicare, gândire critică, cercetare, competențe sociale, de setare a obiectivelor, adică self-management.
Lucru în grupuri mici, de 12 elevi
Ca să adreseze nevoile fiecăruia, nicio clasă nu are mai mult de 12 elevi. La liceu se lucrează în grupuri împărțite în funcție de materiile alese pentru Bacalaureatul Internațional.
Nu au teme pentru acasă până la vârsta de 8 ani. „Au mai degrabă teme prin care să urmărească evoluția unui copac, a unei flori, să discute pe anumite teme cu părinții lor. După această vârstă, încep să lucreze la proiecte cu grad de dificultate adaptat vârstei”, adaugă directoarea.
De la 12 ani încep proiecte cu grad de dificultate crescut, iar de la 16 ani, au de realizat eseuri, proiecte personale, proiecte ample CAS – Creativity, activity, service – prin care să arate că au inițiativă, sunt creativi, colaborează, au abilități de lideri și au capacitatea de a gândi critic.
„Nu se promovează competiția individuală, ci mergem pe ideea de a crește motivație intrinsecă”, mai explică Simona.
Clase amenajate pentru robotică și yoga
Personalul didactic este format din profesioniști din diverse domenii – autori de carte, ingineri, arhitecți, muzeografi. Pe lângă aceștia, sunt profesorii de limbă engleză și cei de matematică. Toți sunt acolo ca să-i ghideze pe elevii cu abilități înalte, să-i înțeleagă și să-i sprijine.
Clasele sunt aerisite, mobilierul este modular, cu multă lumină naturală. Lucrează deja la niște căsuțe pentru păsărele, un acvariu, o zonă de terapie cu animale și o cameră senzorială, dar și un laborator de științe.
„Avem clase dedicate pentru laboratoare de chimie, robotică sau pentru clasele de yoga. Avem două spații care separă copiii mici, de grădiniță, de cei de școală. Avem o mie de metri pătrați de curte, acolo unde, atunci când vremea e prielnică, desfășurăm multe activități cu elevii, zonă umbrită natural. Avem și un traseu senzorial auditiv (perete muzical), vizual, olfactiv (plante aromatice), o grădină de legume…”, mai spune Simona.