
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Niciun partid nu-și asumă alocarea a 6% din PIB pentru educație în următorul an, deși Legea Educației prevede acest procent încă din 2011. Este principala critică pe care Societatea Academică din România (SAR) o aduce partidelor care candidează la alegerile parlamentare. SAR evidențiază într-o analiză „bilele albe“ și „bilele negre“ din programele de guvernare pentru educație ale politicienilor care cheamă cetățenii la vot pe 6 decembrie.
Suntem pe punctul de a lăsa în urmă al doilea an calendaristic al pandemiei. Criza sanitară a schimbat modul în care ne uităm la profesori, la munca lor și la rolul părinților în educație. Ne-am întrebat ce mai înseamnă să fii elev, când interacțiunile tale, de la învățare la joacă, sunt separate de un ecran. Am discutat din nou despre bugetul învățământului și despre salariile profesorilor, despre copiii fără acces la internet și părinții care au devenit profesori peste noapte, în casele lor. Fotoreporterii noștri Eli Driu, Dumitru Angelescu și Vlad Chirea au fost în toată țara și au surprins poze ale unui moment dintr-o viață. Au capturat în imagini vieți de elevi și părinți, de profesori și directori, viața școlii în alb și negru, în online și offline. Vă prezentăm anul lor în 15 fotografii. De fapt, și anul nostru.
Într-un sat multietnic din județul Mureș, cu sărăcie, analfabetism și migrație sezonieră, abandonul școlar se rezolvă cu un mix de soluții sociale și educaționale.